- Roger Junio Rodrigues Figueira (30 de ani), jucătorul echipei Corvinul, a ajuns la o înțelegere cu CFR Cluj, pentru a-i fi ridicată suspendarea de doi ani primită din partea TAS.
Brazilianul fusese aspru sancționat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, pe 28 octombrie, din cauza unei datorii în valoarea de 38.831,28 euro către CFR Cluj, echipă pentru care a jucat în perioada 2022-2023.
Roger Junio a ajuns la o înțelegere cu CFR Cluj
Deși a fost suspendat doi ani din fotbalul românesc, Roger Junio ar fi ajuns la o înțelegere cu CFR Cluj privind achitarea datoriei, anunță digisport.ro.
În acest sens, sancțiunea primită de actualul jucător al Corvinului va fi ridicată în cât mai scurt timp. Dacă totul este în regulă, mijlocașul va putea evolua în meciul cu FCSB de sâmbătă, de la ora 20:30.
Roger Junio a bifat 80 de minute în partida cu Rapid, 0-0, din Cupa României, de pe 27 octombrie, dar a fost indisponibil pentru duelul cu FC Argeș, 2-0, din campionat, din cauza suspendării.
De unde a pornit litigiul cu CFR Cluj
Pe 24 septembrie 2024, TAS a decis că Roger și clubul maghiar St. Lorinc KFT trebuie să plătească în solidar către CFR Cluj 38.831,28 euro, la care se adaugă dobândă anuală de 5%, calculată de la 2 februarie 2023.
Roger a jucat la CFR Cluj între februarie 2022 și februarie 2023, perioadă în care a cucerit titlul de campion al României.
Litigiul a început după ce clubul din Gruia l-a scos de pe lista pentru campionat, pentru a-i face loc lui Ermal Krasniqi.
Roger a reclamat CFR la FIFA și a cerut aproximativ 395.000 de euro, reprezentând restanțe și despăgubiri pentru încetarea contractului.
Inițial, FIFA a obligat clubul să-i plătească circa 104.000 de euro, însă CFR a contestat decizia la TAS.