Dan Udrea Ce au croațiiși noi, românii, nu avem?

• La 3 sporturi de echipă - fotbal, polo, handbal - Croația e fantastică. România e nimic.

Croația e vicecampioană mondială la handbal masculin. Titlu cucerit duminică, la competiția în care a cedat finala mare în fața monstrului Danemarca, scor 26-32, dar după învinse Franța, în semifinale.

Încă o națională croată reușește un rezultat imens la o întrecere mondială, după fotbal și polo. La ultimele două Campionate Mondiale, prima reprezentativă condusă de Modric a jucat finală și semifinală. Locul 2 și Locul 3! Comparativ, Brazilia, Germania, Spania, Portugalia, Italia au fost departe.

A treia mare echipă pe care o are Croația e cea de polo. Unde e campioană mondială en-titre și vicecampioană olimpică.

RMN-ul nostru la jocurile de echipă arată catastrofal

În 3 sporturi de echipă, cu grad diferit de concurență, impact și atractivitate, Croația e formidabilă. În toate aceste 3 sporturi, România e nimic. De ce nimic? Pentru că…

• … Ultimul Campionat Mondial de fotbal la care am fost datează din 1998, când în România, președinte de țară era Emil Constantinescu, iar printre antrenorii din Liga 1 se aflau nume ca Florin Halagian, Nicolae Dobrin, Cornel Dinu, Viorel Hizo.
• … N-am mai fost la un Campionat Mondial de handbal de aproape un deceniu și jumătate, mai precis din 2011, când am terminat pe locul 19 din 24 de participante.
• … Naționala de polo a României a fost prezentă la ultimul Campionat Mondial, din 2023, care a fost criteriu de calificare la Jocurile Olimpice. Rezultatul sportiv nu ne-a trimis la Paris 2024, dar s-a retras Africa de Sud și am beneficiat de un Wild Card nesperat pentru Olimpiadă, unde am disputat 7 meciuri: 7 înfrângeri, golaveraj minus 30 de goluri!

Întrebările

• Cum poate fi explicat o așa discrepanță uluitoare între Croația și România?
• Cum de o țară atât de mică, în comparație cu noi, poate să ne surclaseze la sporturi de echipă, măcar în cazul fotbalului și handbalului, cu o doză mare de concurență și interes?

Suntem scunzi, dar Portugalia e și mai scundă

Poate să stea în picioare diferența de talie între cele două popoare? Conform unui studiu realizat recent, privind înălțimea medie a locuitorilor din Europa, România s-a plasat la retrogradare. Au fost luate în calcul 30 de țări, iar noi am fost antepenultimii, cu o talie medie de 174,7 centimetri. Sub noi, doar turcii și portughezii.

În schimb, Croația e în top 10, cu aproape 181 centimetri. Primul loc: Olanda (182,5).

Înălțimea e un factor important, mai ales pentru sporturile de echipă. Dacă am ajuns însă să fim bătuți și de Japonia, la ultima Cupă Mondială de polo, parcă acest alibi își pierde din greutate.

Nu înălțimea e problema, atât vreme cât Portugalia, cea mai scundă țară din Europa, produce fotbaliști pe bandă rulantă, iar echipa ei de handbal masculin a disputat semifinală la Campionatul Mondial recent disputat!

În 1990, când România bifa ultimul mare rezultat la un CM de handbal, medaliile de bronz, portughezii nici măcar nu erau calificați. Talia mică nu i-a împiedicat să progreseze și acum să fie cu mult înaintea noastră.

Seriozitatea nu e cuantificabilă, dar face diferența. Întotdeauna!

Dacă nu e înălțimea ce să fie în favoarea croaților și în defavoarea noastră?

Poate e ceva ce nu poate fi cuantificat. Ceva ce nu se poate măsura cu rigla, cu cântarul, nici măcar cu IQ-ul. Se numește seriozitate. Putem să-i spunem ambiție. Sau determinare.

E ceva ce croații au avut dintotdeauna. E ceva ce i-a ajutat să valorifice generațiile talentate care le-au apărut în fotbal, polo și handbal. E ceea ce, foarte probabil, a făcut diferența dintre ei și sârbi, nu doar între ei și noi, românii.

Croații au fost mereu, fără nici o excepție, extrem de serioși. Iar seriozitatea e, cel puțin în sport, dar aproape sigur în orice alt domeniu, calitatea care face diferența.

Jucători buni, cu talent, are fiecare țară, mai devreme sau mai târziu. Modul în care te antrenezi, în care respecți viața extrasportivă, acestea sunt lucrurile pe care croații le-au pus însă mereu pe primul loc.

Fotbaliștii lor au mers afară, la fel cum au mers și ai noștri. Dar ai lor au confirmat, iar dacă au dat de greu, au rămas să se bată și să se lupte pentru a reuși.

Ai noștri au confirmat prea puțini, iar majoritatea a cedat repede primelor dificultăți. Și a ales calea ușoară. Cea a reîntoarcerii în România. Unde cocoloșeala face încă parte din cultura noastră.

Croații știu să aprecieze și altceva în afară de fotbal, noi nu

La Zagreb, naționala de handbal a Croației a fost așteptată fix cum celebram noi în Piața Universității faimoasele victorii ale lui Hagi și compania în acele seri magice ale Mondialului American de fotbal.

Nu-mi aduc aminte să ne fi entuziasmat la fel de tare în 2005, când am jucat finala Campionatului Mondial cu naționala feminină de handbal, în care evoluau, printre altele: Gogârlă, Luca, Vărzaru, Lecușanu, Huțupan, Ardean-Elisei, Brădeanu.

Poate că și modul în care croații știu să se raporteze și să se bucure de un astfel de succes, comparativ cu noi, explică de ce în ultimii mulți ani doar ei au avut motive să sărbătorească. În tot acest timp noi stăm și ne întrebăm de ce nu mai reușim nimic, la nici un sport de echipă.

Oglinda care arată ce e la est de Viena

Dacă ne uităm în jurul nostru și luăm ca reper fotbalul, sportul numărul 1 în lume, realizăm că toate, ABSOLUT TOATE, țările, cel puțin înainte de destrămarea lor (URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia), au atins un nivel mai ridicat decât noi, prin echipa națională. Notați: Ungaria, Polonia, Bulgaria, URSS, Turcia, Grecia, Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia.

Concluzia e una singură: problema e doar la noi. Și ea nu se numește talia, religia, banii sau numărul de locuitori. Ci același lucru care face mereu diferența în sport, dar și în viață: seriozitatea.