Publicat:
16.11.2024, ora 13:32
Actualizat: 16.11.2024, ora 13:54
- Kosovarii au premeditat totul, dar „Serbia, Serbia” a fost scânteia care a aprins conflictul. Atât de aproape de „Kosovo e Serbia”
La conferința de joi după-amiază, ce a precedat meciul, prima întrebare a jurnaliștilor kosovari pentru propriul lor selecționer, Franco Foda, a fost dacă e gata să scoată echipa de pe teren și să abandoneze meciul în cazul unor noi incidente.
Antrenorul german le-a explicat că nu a fost la București în 2023, când jucătorii s-au dus la vestiare protestând împotriva mesajului și scandării peluzei „Kosovo e Serbia”.
Le-a spus că totul e despre respect și a ocolit răspunsul. Nimic despre părăsirea terenului și suspendarea partidei.
Presa de la Priștina parcă se aștepta la repetarea scandalului de anul trecut, a forțat această idee.
Au premeditat kosovarii incidentele, le-au inflamat? Da!
Nu puteam să nu văd că jucătorii kosovari au părut să fi premeditat tot ce s-a întâmplat vineri seară-noapte pe Arena Națională. Erau pregătiți de conflict, de reluarea lui, de continuarea lui și mai agresiv.
Cum l-a atacat căpitanul Rrahmani pe Alibec, ciocnirile cu „tricolorii”, semnele lui Vojvoda și Dellova, „vulturul” albanez, spre grupul masiv de ultras, incitându-i și mai mult pe fanii radicali, cum s-au dus la vestiare și au refuzat să se mai întoarcă.
Modul în care a prezentat Rrahmani incidentele, vorbind de scandarea „Kosovo e Serbia” repetată și mai tare după retragerea echipei. Acea scandare nu a existat. A fost doar „Serbia, Serbia”.
Unii dintre kosovari au zis toamna trecută ceva, au regretat atunci că au revenit în iarbă și au încheiat partida. Erau deciși acum să nu o mai facă, să nu se mai întoarcă, să nu mai joace. Și n-au mai jucat.
De ce „Serbia, Serbia”? Etnicii albanezi au fost victime în război
Dar, mereu există un dar în cazul nostru. Nici noi nu suntem fără pată, fără greșeală. Susținem că suntem nevinovați, însă nu suntem nevinovați. Pentru că noi i-am provocat, noi am aprins scânteia și am aruncat-o pe teren.
Mai erau câteva minute de prelungiri și, dintr-odată, din senin, fără să fie anunțat de nimic, de niciun conflict pe gazon, când scorul era 0-0 și ne avantaja, un grup de ultras din partea de jos a peluzei, chiar în spatele porții lui Muric, a început să urle „Serbia, Serbia”. Mesaj extins apoi în toată tribuna, de sus până jos.
De ce? De ce era nevoie de acel „Serbia, Serbia”? Știau că va fi dureros pentru adversari, că îi va înfuria, că îi va înfierbânta. Simțeau gust de sânge și voiau să vadă sânge pe teren. Bătăi între jucători, scandal, război.
Război. Îngrozitor cuvânt și înfiorător ce înseamnă el. Ne înfiorăm când ni se derulează imaginile din Ucraina, din Gaza, distrugere, frică de moarte, moarte.
Etnicii albanezi au suferit din cauza războiului contra Serbiei, au avut mii de victime.
Rrahmani amintea de „masacre” și au fost masacre împotriva lor. Și noi le strigăm „Serbia, Serbia”?
E atât de aproape „Serbia, Serbia” de „Kosovo e Serbia”. Pentru că asta voiau să transmisă ultrașii: „Kosovo e Serbia”. Și Kosovo e Kosovo, nu Serbia.
