Radu Naum Decolări și prăbușiri

• Au trecut patru ani de la incidentul din avionul în care se afla naționala de tineret.
• „Copiii”, cum îi place lui Ilie Dumitrescu să numească fotbaliști ieșiți bine din tinerețea sportivă, reveneau fără selecționerul de atunci, Florin Bratu, dintr-un cantonament de pregătire spaniol.

A fost ca o întoarcere acasă, în permisie, a unor soldați de pe front. Cine a făcut armata știe cum era când se dădea liber. Se lăsa cu haos. Se bea mult, oamenii se dădeau în stambă.

La fel și cu unii dintre „copiii” de atunci, doar că ei nu fuseseră la niciun răzbel. Fuseseră să dea cu piciorul în minge. Erau, se presupunea, viitoarea elită fotbalistică a României.

Pasagerii au coborât șocați la destinație. Înjurături, atacuri rasiste, purtare deplorabilă. În centrul atenției: Baiaram, Cîmpanu și Markovic, toți de Craiova. Perlele Băniei.

Oficialii au reacționat repede. Federația a anunțat o anchetă. Cei de la Craiova au zis că vor lua măsuri. Pedepsele, dacă au existat, nu s-au mai consemnat. Fotbalul plin de vorbe mari și fapte mici a mers mai departe. Și fiecare a înțeles ce a vrut.

Dintr-o sursă prezentă în acel avion am aflat atunci că Baiaram fusese cel agresat verbal, mai ales de Cîmpanu. Injurii cu referințe etnice l-au vizat repetat.

Persoana care mi-a povestit pățania se mira de lipsa lui de reacție. Era ca și cum se întâmpla ceva obișnuit. Acum avem și dovada că așa era. Florin Gardoș a relatat la podcastul „Hey Football” cum Baiaram a fost supus unor astfel de tratamente încă de când a apărut la echipa mare a Craiovei.

„Unul dintre jucători îl înjura nonstop la antrenament, dar nonstop, orice mică greșeală și iar îl înjura”. Era și un psiholog de față, dar a reacționat moale, chipurile că a observat că jucătorii nu se susțin unii pe alții. Adică nu că un tânăr era făcut varză de un coleg, ci că nu există, extraordinar!, coeziune, ha, ha!

Rezultatul e că respectivul grobian a continuat să îl agreseze pe Baiaram. Pentru că, așa cum spun mulți antrenori, care sunt și educatori, la fotbal contează doar rezultatul de pe tabelă.

Baiaram a tăcut și a înghițit. Între timp a devenit unul dintre cei mai importanți fotbaliști din țară. Cîmpanu s-a întors la Botoșani devenind un jucător de duzină, iar Markovic e o fantomă pe care marii ingineri ai fotbalului se tot străduiesc să o reîncarneze.

Nu se știe însă ce se poate întâmpla și cu bijuteria Craiovei. Nu știi ce monștri produc anii de bombardamente asupra sufletului. Cultura abuzului creează abuz.

Sigur, Baiaram, un tip cu o viață dramatică, pare să fi depășit perioada de ceață, una care i-a adus porecla de Jador, după numele unui cântăreț de inimă albastră pe ritmuri balcanice.

Baiaram a ieșit la suprafață și continuă să se ridice. Dar e ca în gluma aceea neagră în care unor prizonieri li se promite libertatea dacă vor ajunge până la capătul unui bazin. După ce mai mulți sucombă, unul reușește în fine și când iese rostește sfârșit: „Tare greu e să înoți în acid sulfuric!”.

Ar fi ajuns Cîmpanu și Markovic jucători ai naționalei mari dacă ar fi fost disciplinați și puși să aleagă între a fi oameni sau a nu mai fi fotbaliști?

Toți cei care dau prioritate talentului în detrimentul caracterului ar trebui să vadă „Coach Carter” pe Netflix, povestea adevărată a unui antrenor care nu și-a mai lăsat elevii, excelenți la baschet, să joace până notele lor nu ajungeau la nivelul cerut.

În ciuda părinților, a profesorilor, a orașului întreg a ținut până în pânzele albe ca tinerii să fie nu doar campioni pe teren, ci și în afara lui. Și a reușit.

Educația și bunul simț sunt investiții pe termen lung. Rezultatele vin și pleacă. Și atunci când nu vin să nu ne mai păcălim.