Cum văd suporterii restricțiile și fotbalul, la un an de când nu au voie pe stadioane: „Multe echipe se mulțumesc cu un egal, ceea ce ar fi fost de neacceptat cu fanii în tribune”

​La mai bine de un an de când stadioanele au fost interzise spectatorilor, am stat de vorbă cu suporteri înflăcărați ai unor echipe de fotbal din România pentru a afla cum este viața lor fără cel mai important hobby: ce părere au despre reîntoarcerea în tribune și despre restricții, dar și cum li se pare că joacă acum echipele fără spectatori care să-i încurajeze.

Andreea Cio Foto: Arhiva personala

Pe 8 martie 2020, după ce în România fuseseră confirmate 13 cazuri de Covid-19 și alte 13.000 de persoane erau în izolare, a fost făcut anunțul care avea să schimbe viețile multor microbiști.

„Da, meciurile de fotbal se joacă fără spectatori! (...) Poate va produce disconfort pentru unele persoane sau cluburi, dar am avut o discuție amplă. Sunt măsuri necesare. Sperăm să avem înțelegerea tuturor”, a declarat la acel moment Raed Arafat.

A trecut mai bine de un an de atunci, iar suporterii tot nu au voie pe stadioane. Au mai existat tentative timide de ridicare a restricțiilor, dar s-a renunțat de frica galeriilor.

De exemplu, pe 12 iunie 2020 când s-au reluat meciurile din Liga 1 fără spectatori, premierul de atunci, Ludovic Orban, a spus: „Vă spun din capul locului că, deocamdată, nu poate fi vorba de spectatori după 15 iunie. Dacă dai drumul, îți vin galeriile și e super complicat de a asigura respectarea unor reguli de distanțare…”

Tot pe atunci, Răzvan Burleanu, președintele FRF, vorbea despre impactul fotbalului asupra României și despre necesitatea unor relaxări mai ample: „Noi producem un impact în economie de 740 milioane de euro.”

Mai spunea că avem 300.000 de jucători care joacă fotbal o dată pe săptămână și că e nevoie de reluarea antrenamentelor colective și pentru aceste categorii de cluburi. Așadar, 300.000 de jucători de fotbal fuseseră lăsați fără sportul pe care-l iubeau. Dar oare câți suporteri?

O altă speranță a existat la începutul acestui an, când, în luna ianuarie, Răzvan Burleanu anunța că prima partidă unde stadionul va fi ocupat în proporție de 30% ar putea fi duelul România – Germania (meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022), pe 28 martie.

Nu s-a întâmplat nici de această dată. Acum, speranța suporterilor stă în cele câteva meciuri de la EURO 2020, care vor avea loc în București în luna iunie. Ele ar urma să se desfășoare cu un număr maxim de 13.000 de spectatori, adică 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale, testele Covid fiind o condiție pentru acces.

Însă, despre revenirea spectatorilor în tribune la meciurile echipelor din campionatele românești nu se știe nimic… pentru că: „Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special. Este declarat eveniment de interes public și de importanță națională prin HG 1093/2013.”

De la începutul pandemiei au curs multe cifre și statistici pe burtierele canalelor de știri, autoritățile au comunicat sec și rece, uneori haotic, de cele mai multe ori fără pic de empatie. În cifre ni se tot spune cum stăm, dar ne-am gândit să vedem cum o ducem și la nivel personal, uman. Așa că am stat de vorbă cu mai mulți suporteri împătimiți ai stadioanelor pentru a vedea ce mai fac la un an de când nu-și mai pot încuraja echipa favorită decât din fața televizoarelor.

Dragoș Ionuț Matei, suporter Rapid (33 de ani, inginer tehnolog): „Noi am merge și mâine, și fără mască”

Dragoș susține echipa Rapid de când s-a născut. „Vorba aia: Rapidiștii nu se fac, se nasc. Iar de la vârsta de 3 ani merg pe stadion. Bineînțeles, pe bătrânul Giulești.”

Și nu rata niciun meci de acasă, a fost prezent și la ultimul meci cu spectatori. Recunoaște că e frustrat, ca majoritatea suporterilor, că nu mai poate să meargă pe stadion.

„Ce să-ți mai zic… nu putem decât să ne hrănim vizionând video-uri cu cântecele galeriei și să lăcrimăm în fața monitoarelor.” Despre restricțiile impuse de autorități, Dragoș spune: „Cred că ar trebui să asculți melodia lui Cheloo – Killing the Classics, dacă vrei o părere la brut.

Dar așa… Eu mă întreb cum de nu a mai fost nicio panică la meciul Armeniei cu România, unde stadionul era plin. Ca să nu mai menționez de meciurile din campionatul Franței, unde la câteva luni suporterii aveau voie înapoi pe stadion, dar fără să cânte parcă… Ceva cam greu pentru un Rapidist, totuși.”

Dacă mâine s-ar ridica interdicția de a merge pe stadion, Dragoș spune că, pe scurt, n-ar avea nicio problema și nici vreo temere.

„Pe lung, întrebi un tip care, pentru a ajunge la job, schimbă trei-patru mijloace de transport în comun, unde interacționează zilnic cu sute de oameni, cel puțin. Cred că ar trebui întrebați armenii ce plan au abordat la permiterea suporterilor pe stadion, la meciul de la Erevan, unde ne-au bătut cu 3-2.”

Despre meciurile fără suporteri spune că sunt ca piesele de teatru fără spectatori. „Ai pe scenă actori de excepție, care joacă pentru scaune goale. E trist.” Din normalitatea de dinainte de pandemie, spune „că e nasol când sălile de sport sunt închise, când după job nu te mai poți strânge cu băieții la fotbal, când, practic, te îndeamnă la o viață sedentară.

Bine că nu au închis parcurile și mai ai unde să alergi sau să faci calisthenics. Totodată, cred că tuturor ne lipsește ziua de meci, când te strângeai cu băieții, atmosfera de pe stadion, cântecele pe care le fredonam până răgușeam, bucuria din ochi și din glas, când strigam gooool.”

Îl întreb când crede că se va putea merge din nou pe stadion și în ce condiții: „Noi am merge și mâine, și fără mască. Noi sperăm să fim pe stadioane cât mai curând, dar până la urmă ține de autorități și de ce le trece lor prin cap.”

Dragoș are mai multe amintiri memorabile de pe stadion: „Meciul Rapidului cu Feyenoord, când am câștigat cu 1-0, gol înscris de Buga cu capul, din plonjon, și ne-am calificat în grupele Europei. Îți mai pot menționa de un gol al lui Șumudică cu Petrolul, când a vrut să centreze o minge de pe stânga și, din centrare, a băgat-o direct în vinclu, mingea rămânând în cercul care susținea plasa la păianjen. Îți mai pot spune de golul lui Buga, dat cu călcâiul, contra celor de la Hamburg. Bine că nu mă întrebi de alea triste. Dar, totuși… una ar fi când ne-a scos Steaua din Europa, după 0-0 și 1-1. Altul a fost când s-a retras Pancu. A coinchis retragerea lui cu ultimul meci de pe Giulești și cu faptul că l-am văzut pe tata lăcrimând. Dar hai să închei într-o notă optimistă:

C-așa sunt eu rapidist/ c-așa sunt eu rapidist/ Niciodată nu sunt trist/ niciodată nu sunt trist/ Și la bine și la rău, și la bine la și la rău/ Rapid este clubul meu!”

Meciul FC Argeș Pitești vs Rapid București. FOTO: Arhiva personală

Răzvan Tudor, suporter FCSB (24 de ani, lucrează la o companie multinațională de IT): „La un meci de fotbal, uitam de toate problemele și puteam să mă descarc de energiile negative.”

Răzvan merge pe stadion de la vârsta de 8 ani. A fost dus la primul meci de fotbal de tatăl său: „M-a dus pentru prima dată pe stadionul Ghencea, la meciul Steaua - Brașov. Din acel moment am început să țin cu Steaua București și să urmăresc toate meciurile lor.

Din cauza rupturii dintre CSA și domnul Gigi Becali, nu pot zice cu exactitate cine e adevărata Steaua, dar pot spune că, în acest moment, mă declar un susținător al echipei care acum se numește FCSB”.

Înainte de pandemie, Răzvan încerca să meargă la fiecare meci de pe teren propriu, de multe ori tot alături de tatăl lui.

„Eu consider că fotbalul m-a ajutat să creez o relație foarte strânsă cu tata.” Din fericire, tatăl și fiul au reuși să păstreze într-un fel tradiția și au înlocuit mersul pe stadion cu vizionatul meciurilor de acasă.

„Nu e același sentiment, dar măcar îmi pot vedea jucătorii favoriți la lucru și mă pot bucura de fotbal alături de tata și de un pahar de bere.” Mărturisește că se simte trist și frustrat pentru că nu a mai mers pe stadion de peste un an.

„Când mă aflam la un meci de fotbal, uitam de toate problemele și puteam să mă descarc de energiile negative.” La început a înțeles necesitatea restricțiilor, acum nu le mai înțelege în totalitate:

„Având în vedere că stadioanele sunt în aer liber, nu există un risc major de infectare, mai ales dacă s-ar impune anumite măsuri. Dacă mâine s-ar ridica interdicția, mi-aș cumpăra în prima secundă bilet pentru următorul meci al FCSB-ului.”

Campania de vaccinare îl face pe Răzvan să fie optimist și crede că reîntoarcerea pe stadion se va întâmpla la începutul verii, cu mască și distanțarea fizică.

„Cel mai important e ca suporterii să părăsească fotoliile din casă și să se întoarcă acolo unde le e locul: pe stadion!”

Cea mai frumoasă amintire de la un meci de fotbal: „Aveam 11 ani și tatăl meu mi-a făcut una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea: înainte cu câteva zile de Bayern München - Steaua, am găsit sub pernă două bilete pentru meciul de pe Allianz Arena. Chiar dacă am pierdut cu 3-0, am rămas impresionat de măreția stadionului și de atmosfera creată de nemți.”

Răzvan Tudor. Arhiva personală

A. C., suporter ASC Rapid FNG (23 de ani, antreprenor): „Fotbalul fără suporteri nu are același farmec.”

Și A.C. (ne-a rugat să-i dăm doar inițialele) a fost dus pe stadion tot de tatăl lui, la 6 ani și jumătate, iar înainte de pandemie nu rata mai mult de cinci meciuri pe an. Începutul pandemiei l-a prins în offside, se întorsese de puțin timp în țară și avea o poftă nebună de meciuri.

Fiind echipa suporterilor, Rapid FNG era înscrisă în Liga a 4-a și, fiind de amatori, a rămas suspendată până în prezent. A.C. a înțeles în mare parte măsurile luate de autorități, dar spune și că e frustrant că nu există un plan pentru fotbalul amator.

„Spre exemplu, noi ne susținem activitatea din cotizații, bilete de meci și merch. Automat, sursele de finanțare au dispărut în mare parte, de sponsori nici nu putem să discutăm… Consider că putea să fie evitată într-o oarecare măsură această interdicție, dar din punctul de vedere al aplicării era imposibil pentru autorități să verifice dacă totul e conform.”

Dacă mâine s-ar ridica interdicția de a merge pe stadion, spune că s-ar duce, cu un pic de teamă, dar s-ar asigura că ia toate măsurile necesare pentru a se proteja. Mai spune și că se gândește cu scepticism la modul în care anumite măsuri ar putea fi aplicate pentru toți suporterii.

„Cred că se pot face niște meciuri test cu suporteri, în anumite condiții, și pe baza lor să se facă un plan de redeschidere în anumite scenarii.”

În ceea ce privește calitatea fotbalului fără suporteri, el crede că a avut de suferit și că: „Fotbalul fără suporteri nu are același farmec”. Pe de altă parte, faptul că n-a mai mers la meciuri l-a făcut pe A.C. să-și descopere o nouă pasiune:

„Chiar dacă meciul începe la ora 19:00, noi ne vedem la 12:00. Meciul în sine e punctul culminant, dar fără intrigă nu știu dacă m-aș bucura la fel de cele 90 de minute. Am început să merg la pescuit, mi-am găsit un nou hobby. Clar e o schimbare, am prea mult timp liber în weekend. Înainte îmi făceam programul în funcție de Rapid.”

Oricum, prevede că din toamnă se vor relua și meciurile, nu știe în ce condiții, dar contează prea puțin: „Pentru Rapid pot să accept orice, doar să mă pot bucura de fotbal.”

Despre cea mai frumoasă amintire de pe stadion spune: „Oscilez între primul meci pe Giulești, cu tata, când efectiv a fost punctul 0 în care am rămas îndrăgostit, și ultima promovare în Liga 1, înainte de faliment.”

Ultima fotografie la un meci - 9 Noiembrie 2019, ACS Rapid FNG vs Power Team, la baza sportivă Țiriac. Arhiva personală

Andreea Cio, suporter Rapid București (29 de ani, Creative Director): „Restricțiile impuse sunt de înțeles și sunt spre binele nostru”

Andreea Cio nu doar că merge pe stadion, la meciuri, dar își face timp să și scrie despre acest sport pe Facebook și pe site-ul ei Ruj pe Bară. „Merg pe stadioane din 2003. Pe stadion la Rapid am ajuns prima oară în 2010. Primul meu meci a fost un 0-0 cu Oțelul Galați. Nici nu a fost nevoie de un gol ca galeria Rapidului să mă convingă că acolo e locul în care trebuie să mă întorc.”, spune ea.

Mersul pe stadioane e pentru Andreea terapie. „Acolo, pe stadion, mă eliberam de griji și de stres. Nici nu ne imaginăm noi, suporterii, cât bine ne face imnul echipei cântat la unison. Spiritul de comunitate e puternic și ne satisface nevoia de securitate. Simțeam că aveam o stare mai bună când plecam de la meciuri.”

Dar nu crede că interdicția pe stadioane putea fi evitată, ea dă exemplul momentului în care răspândirea virusului a luat avânt în Italia: meciul din Champions League, jucat de Atalanta și Valencia, în februarie 2020.

„Restricțiile impuse sunt de înțeles și sunt spre binele nostru. Să ne protejăm și să evităm zonele aglomerate sunt pași siguri în drumul spre eradicarea virusului. Abia apoi ne putem întoarce la meciuri în tribune, fără riscuri.” S-ar întoarce pe stadioane doar după ce ne vaccinăm toții și crede că asta ar fi posibil odată cu sezonul următor.

Până atunci, faptul că scrie despre fotbal o ajută să aibă acces la unele meciuri în sectorul presei, acolo unde nu e aglomerat, poartă mască și păstrează distanța față de ceilalți.

Despre meciurile fără suporteri spune că sunt prea tăcute și că unele par niște simple antrenamente sau meciuri amicale. Mai crede că echipele nu ar trebui să joace mai slab atunci când nu au suporteri în tribune, dar, având în vedere întregul context, poate înțelege lipsa de motivație a unora dintre jucători.

„E o perioadă lungă fără reacții din partea tribunelor și știm prea bine toți ce e fotbalul fără suporteri.” Faptul că n-a mai mers la meciuri i-a crescut nivelul de nostalgie. „Și așa trăiam foarte mult din amintiri, când vine vorba de fotbal, dar acum e și mai și.”

Andreea a ținut legătura cu ceilalți suporteri și au comentat împreună diferitele momente prin care a trecut Rapidul. Așa cum spune ea, Facebook-ul a luat locul terasei de după sau înainte de meci. O amintire care i-a rămas puternică în memorie:

„Ultimul meci jucat pe vechiul stadion din Giulești, Rapid – Înainte Modelu, la care am fost cu fratele meu și cu mai mulți prieteni. Atunci am filmat pentru un vlog și am vorbit cu oamenii din peluză, iar unul dintre prietenii mei, Marz, a avut acreditare ca fotograf și a filmat suporterii de pe teren. La final, am reușit să intru pe gazon și să-i iau un interviu lui Pancu. De la stadion am mers pe jos până acasă, încă resimțind euforia. A fost un moment incredibil, iar imaginile de atunci le păstrez bine, deja știu când o să le public.”

Fotografie de la un meci fără suporteri Rapid - Metaloglobus, meciul care a calificat Rapidul în play-off după victoria cu 4-2. FOTO: Arhiva personală

Cristian Pecheanu, suporter Steaua București (30 de ani, Cost Controller în cadrul unei multinaționale): „Majoritatea jucătorilor nu mai face diferența dintre un antrenament, un meci amical sau un meci oficial.”

Cristian are 23 de ani de când privește și înțelege fotbalul, susține echipa Steaua București și e alături de ea în încercarea de a ajunge din nou în Liga 1. Aventura lui pe stadion a început la șapte ani, când tatăl lui l-a dus dus prima dată pe stadionul Ghencea.

Înainte de pandemie a fost prezent etapă de etapă, fie el meci în deplasare sau pe teren propriu. Pandemia i-a „furat” cea mai mare pasiune, aceea de a fi lângă echipa de suflet, la bine si greu, dar Cristian înțelege că primul instinct al autorităților a fost acela de a impune restricții pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului.

Tot el spune că testarea masivă ar fi fost singura și unica soluție. „Consider că așa cum s-a reușit redeschiderea teatrelor, restaurantelor, sălilor de fitness, mall-urilor etc., toate cu activități în interior, decizia de a ține stadioanele închise a fost și este o decizie inexplicabilă. Totul se poate rezolva prin reducerea numărului de spectatori, astfel încât să fie respectată o distanțare adecvată.”

Dacă mâine s-ar ridica interdicția, ar merge pe stadion fără să stea pe gânduri, fără frică de infectare, pentru că e în aer liber. Despre fotbalul fără suporteri, spune:

„Atmosfera e foarte tristă. În mod clar, jucătorii sunt foarte afectați, majoritatea dintre ei nemaifăcând diferența dintre un antrenament, un meci amical sau un meci oficial. Nu întâmplător suporterii sunt numiți al 12-lea jucător. Acest „jucător” e suspendat de un an, poate e cea mai drastică suspendare primită de un jucător vreodată.”

În ceea ce privește viața de suporter, sunt multe care îi lipsesc: sentimentul de unitate alături de ceilalți steliști din tribună, scandările și încurajările de pe tot parcursul meciului, răsplătirea jucătorilor prin aplauzele de la final.

Meci Liga a 4-a, 7 martie 2020: Steaua București – ACS Electrica: 18 - 0. FOTO: Arhiva personală

Alex Sîrb, suporter ASU Politehnica Timișoara (30 de ani, operator-trainer într-o fabrică din Timișoara): „Mi-e dor să văd un meci pe stadion, ca de mama.”

Alex ține cu Politehnica Timișoara de prin 2004, de prin acel an auzise de tot „războiul” cu principalul acționar de atunci, Claudio Zambon, de mutatul echipei la București. „(...) Din 2011 s-a rupt tot din cauza datoriilor. Echipa a retrogradat, pe urma a intrat în insolvență, iar din 2012 am crezut că asta a fost cu echipa pe care eu o îndrăgeam, s-a dus!

Dar, în 2012 a luat naștere un proiect „nebun” pentru fotbalul românesc, și anume un grup de suporteri ce refuză susținerea echipei AC Recaș, mutată ulterior la Timișoara de primarul de pe atunci (Nicolae Robu), și înființarea unei noi echipe, curate, fără interese politice sau alte treburi: ASU Politehnica Timișoara.

Am crezut în acest proiect, pentru că mi s-a părut că e o mare provocare ca noi, suporterii, să avem clubul nostru, fără patroni, pornind de jos, din liga a 5-a, cu încercări printre cei din peluză. Am făcut din ambiție artă, ne-am făcut echipa noastră, a suporterilor, ajungând, până în momentul de față, în Liga a 2-a, cu șanse la promovare în Liga 1.”

Despre pandemie, Alex spune: „Ca suporter, asta e cea mai grea înfrângere suferită, pentru că nu a fost ceva treptat, a fost direct, gata, fără suporteri pe stadioane, noi neputând să facem nimic în apărarea noastră.”

În același timp, Alex e de părere că regulile impuse de autorități au fost cele necesare, chiar dacă poate un pic prea dure: „A fost și un comunicat oficial, semnat de mai mulți suporteri ai echipelor de fotbal din România, prin care se cerea relaxarea restricțiilor la un număr limitat de persoane pe stadioane, cum a fost în Anglia, la un moment dat, cu maxim 2.000 de oameni pe stadion. Mi-e dor să văd un meci pe stadion, ca de mama.”

Dacă mâine s-ar ridica restricțiile, ar merge la meci fără să se gândească la altceva. „De acasă nu poți să sari direct pe gard, ca să te bucuri alături de jucători, când echipa ta dă gol, iar asta se vede și pe teren, că echipa are nevoie să fie împinsă de la spate de încurajările suporterilor.”

Alex e sceptic în ceea ce privește revenirea la normalitate, nu crede că se va întâmpla prea curând, dar își dorește din tot sufletul să se întâmple până în decembrie, pentru a aniversa cum se cuvine 100 de ani de Poli Timișoara.

Alex Sârb. FOTO: Arhiva personală

Teddy Apostu, suporter Dinamo (27 de ani, antrenor de tenis): „Vedem multe derby-uri în acest sezon în care echipele se mulțumesc cu un egal, ceea ce ar fi fost de neacceptat cu aportul și presiunea fanilor din tribune.”

Teddy îmi mărturisește că ține cu Dinamo de când era foarte mic și că pasiunea pentru fotbal a fost transmisă din tată în fiu. Prima experiență pe stadion a avut-o la 6 ani. Fiind din provincie, tatăl lui l-a luat să vadă meciul FCM Bacău - Dinamo. De la 16 ani locuiește în București și așa a reușit să ajungă mult mai des la meciuri, chiar dacă în ultimii ani a ajuns pe stadion de trei-patru ori pe sezon.

În ceea ce privește pandemia, Teddy spune că s-a adaptat rapid și și-a format reflexe de care cu greu va putea scăpa: igienizarea repetată a mâinilor, purtatul măștii când iese din casă, scoaterea hainelor pe balcon, atunci când intră în casă. Ca suporter a fost destul de afectat de restricții:

„Îmi lipsesc în special emoțiile simțite în tribune, acel entuziasm din drumul către stadion, cântecele de galerie și acel sentiment că sunt cu ai mei.” E cu atât mai dureros pentru el, deoarece Dinamo trece printr-un moment în care avea cea mai mare nevoie de suporteri.

„Am continuat însă să cumpăr bilete online, chiar dacă meciurile se țin cu porțile închise.” În același timp i se pare normal că suporterilor li s-a interzis accesul pe stadioane. Teddy mai adaugă că s-ar întoarce pe stadion, dar doar dacă se vor accepta numai suporterii vaccinați, pentru că pe stadion nu s-ar ține cont de alte măsuri, ca masca sau distanțarea.

Despre fotbalul cu tribunele goale e de părere că nu e la fel. „Vedem multe derby-uri în acest sezon în care echipele se mulțumesc cu un egal, ceea ce ar fi fost de neacceptat cu aportul și presiunea fanilor din tribune.”

La final îmi povestește și care e cea mai frumoasă amintire de pe stadion: „Cred că a fost golul senzațional al lui Rivaldinho împotriva lui Athletic Bilbao, un meci din preliminariile Europa League. Am fost la meci cu tatăl meu, iar când acel șut de la mare distanță l-a depășit pe Kepa, care ulterior a devenit cel mai scump portar din lume, părea ireal, iar tribunele pur și simplu au explodat.”

Alex F., suporter SR Brașov (30 ani, consultant de comunicare și branding): „Protocolul de organizare pentru jocurile de fotbal primit de la FRF e neschimbat de vara trecută”

Clubul SR Brașov a fost fondat la 14 iulie 2017 de către Liga Suporterilor Stegari, ca reacție în urma dispariției SC FC Brașov SA, în vara anului 2017. Alex F. e unul dintre suporterii acestei echipe și e și voluntar în cadrul clubului și în asociația care a înființat echipa.

A venit pe stadionul Tineretului la începutul anilor 2000 și susține activ echipa de prin 2006-2007. Înainte de pandemie, Alex era prezent pe stadion meci de meci. Când SR Brașov juca pe teren propriu, era voluntar în organizarea meciurilor, iar în deplasare mergea ca simplu suporter.

E un caz special, pentru că a fost pe stadion și în pandemie: „În tot acest timp am putut să urmăresc meciurile de pe stadion. E unul dintre beneficiile de a fi voluntar într-un club al suporterilor. Chiar și înainte de pandemie, meciurile de pe propriul stadion au fost organizate cu ajutorul fanilor stegari, care sunt stewarzi, brancardieri, ofițeri de securitate, crainici, fotografi, comentatori de meci etc.

La fel se întâmplă și în prezent, cu singura deosebire că nu toți putem vedea meciurile din tribune. Accesul e limitat de un protocol de organizare la nivel național. Ceilalți încearcă să prindă câte un loc bun în jurul stadionului, în parcare sau stradă, de unde se fac auziți prin cântece de încurajare.”

Despre interdicția suporterilor pe stadioane, Alex spune: „Invit specialiștii care decid măsurile de restricție să vină la firul ierbii, să înțeleagă mai bine ce se întâmplă. Dacă în martie 2020 nu știam nimic despre virus și efecte, acum avem vaccin și studii medicale săptămânale. Totuși, protocolul de organizare pentru jocurile de fotbal primit de la FRF e neschimbat de vara trecută.”

El mai spune că interdicția pusă tuturor spectatorilor e o măsură ușor exagerată, mai ales când vorbim de campionate cu audiențe mici pe stadion. „Am fost pe stadion la toate meciurile de acasă și nu am luat virusul deloc până acum. Cunosc mulți prieteni care au fost depistați pozitiv, care s-au pricopsit cu virusul din alte medii.

Dacă eu am putut să merg pe stadion, să mă protejez doar cu o mască, sunt sigur că și restul suporterilor ar putea intra pe stadion într-un cadru organizat, cu distanțare fizică. Consider că „segregarea” între vaccinați și nevaccinați nu e oportună atunci când vorbim de accesul pe stadion. Nu ar trebui să se țină cont de acest criteriu, la fel cum e și în cazul angajaților.”

El ne mai spune că-i e dor să trăiască meciurile alături de toți stegarii, să cânte imnul echipei alături de ei. „Sunt prieteni pe care i-am vazut mult mai rar sau deloc în toată această perioadă. Ziua de meci era specială, ne revedeam la fiecare final de săptămână, schimbam o vorbă, savuram o bere și ne reîncărcam bateriile pentru muncă.

Îmi e dor și de interacțiunile cu fanii celorlalte echipe. Fotbalul românesc oricum a suferit în tribune de alt „virus”: corupția, care a îndepărtat oamenii de stadioane.”

El crede că primul pas ar fi deschiderea pentru un număr limitat de persoane și că un acces de 10-15% din capacitatea stadionului era posibilă încă din toamnă. „Nu restricțiile vor opri răspândirea virusului pe stadion, ci educația și campaniile de conștientizare.”

Cea mai frumoasă amintire de pe stadion: „Pe 29 iulie 2017, SR Brașov a jucat primul meci din istorie lângă Brașov, în comuna Cristian, cu echipa din localitate. Victorie cu 2-1. Atunci am conștientizat că se poate și fotbal altfel.”

27 martie 2021, meci SR Brașov – Astra Giurgiu II

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro