Publicat:
24.09.2026, ora 09:59
Actualizat: 24.09.2026, ora 11:01
- Marius Călin (45 de ani) a plecat din România și a ajuns în Suedia în 2014, după încheierea aventurii sale în fotbalul din Republica Moldova. Avea peste 30 de ani, o carieră de jucător în spate și puține certitudini despre ceea ce urma.
Astăzi trăiește la aproximativ 500 de kilometri nord de Stockholm, muncește, antrenează și spune că Suedia l-a învățat, înainte de toate, să aibă răbdare.
Fost mijlocaș, Călin a trecut în România pe la echipe precum Rapid II, Săcele, Snagov, Progresul București și Berceni, iar o parte importantă a carierei și-a petrecut-o în Republica Moldova, la Dacia Chișinău, Rapid Ghidighici și Nistru Otaci.
Cu Dacia a jucat în preliminariile cupelor europene și a strâns minute inclusiv pe terenul lui Hamburg care îi avea printre alții pe Vincent Kompany, Joris Mathijsen, Nigel de Jong, Van der Vaart și Ivica Olic. Dacia a pierdut clar acel joc, 4-0.
În 2014 a ales însă o direcție complet diferită. A plecat în nordul Suediei și a început aproape de la zero. A jucat fotbal la nivelul ligilor inferioare, dar a primit și un loc de muncă la o companie care verifică și repară acoperișurile clădirilor industriale.
A învățat parțial suedeza, și-a mutat familia acolo, și-a cumpărat casă și, după retragerea din activitatea de jucător, a devenit antrenor. O perioadă a fost și antrenor-jucător.
Acum o pregătește pe Hoga Kusten, echipă din liga a cincea și urmărește atent dezvoltarea fiului său, Eric, care joacă în academia Friska Viljor.
Din interiorul fotbalului suedez, Marius Călin explică pentru GOLAZO.ro una dintre diferențele uriașe față de România.
Până la 12-13 ani, rezultatul nu interesează pe nimeni. Nu există clasamente, golgheteri sau presiunea selecției. Copilul trebuie, înainte de orice, să se îndrăgostească de sport.
„La vârsta aia era greu să mai fac ceva în fotbal”
Marius, cum ai ajuns tocmai în Suedia?
Am ajuns în 2014. Tocmai îmi terminasem contractul în Moldova, la Nistru Otaci. Un fost coleg m-a contactat și m-a întrebat dacă aș vrea să vin în Suedia. Nu știam foarte multe despre țară, știam doar câte ceva despre ligile profesioniste, despre fotbalul lor. Eram deja la o vârstă la care era greu să mai faci un pas important în fotbal dacă nu reușiseși până atunci.
Mi s-a părut însă o oportunitate să vin aici și să încep o viață nouă. Am ajuns prin fotbal și am jucat la Kramfors-Alliansen. Până la urmă, oamenii care conduceau clubul au fost mulțumiți și mi-au făcut o ofertă să mă mut definitiv aici. Mi-au oferit și un loc de muncă. Și aici locuim și acum, la aproximativ 500 de kilometri nord de Stockholm.
Dar din fotbalul de la acel nivel nu puteai trăi.
Nu. Banii din liga a patra nu erau suficienți. Mi-au spus: „Îți oferim și un loc de muncă”. Pentru mine era un pas foarte mare. Am început la o companie destul de mare care se ocupă cu verificarea acoperișurilor industriale, mallurilor, halelor sau fabricilor. Facem expertize, iar dacă este nevoie, reparăm sau schimbăm acoperișurile.
„După un an, șeful mi-a spus: de acum vorbim doar suedeză”
Cât de dificilă a fost adaptarea?
Mi-a luat ceva timp, mai ales că nu știam limba. La început am mers foarte mult pe engleză. Până într-o zi când șeful mi-a spus că trebuie să vorbească toți cu mine numai în suedeză. În engleză îmi era ușor, dar după aproximativ un an toată lumea vorbea cu mine în suedeză.
Și acum încă o învăț! Sunt însă la un nivel la care mă descurc și scris, și vorbit. Cu siguranță fac greșeli gramaticale, dar pot purta o conversație, pot ține un dialog și, foarte important pentru mine, pot conduce o ședință înaintea unui meci.
Când ai făcut trecerea de la jucător la antrenor?
Am antrenat Kramfors-Alliansen un an, apoi am plecat la altă echipă. În 2020 am terminat definitiv cu fotbalul jucat și m-am concentrat exclusiv pe antrenorat. Acum sunt la Hoga Kusten. În traducere înseamnă „Coasta Înaltă”. Este o zonă foarte frumoasă, turistică, aflată într-o continuă dezvoltare. Zona este celebră pentru ridicarea continuă a uscatului după retragerea ghețarilor.
La Hoga Kusten, uscatul continuă să se ridice cu aproximativ 8 mm pe an. Pare infim, dar înseamnă aproape 80 cm într-un secol. De la topirea ghețarilor, terenul s-a ridicat în total cu aproape 300 de metri dacă țin bine minte. Zona e în patrimoniul mondial UNESCO.
Cu fotbalul cum sunteți?
La fotbal suntem la nivel de amatori. Majoritatea jucătorilor lucrează, iar cei care nu lucrează sunt elevi. Avem o echipă de seniori în liga a cincea și încercăm să promovăm. Mai avem patru meciuri și sperăm să prindem cel puțin locul al doilea, care duce la baraj. Putem ajunge chiar și pe primul loc, dar depindem și de celelalte rezultate.
„Iarna vine în octombrie și se termină în aprilie”
Cum arată viața unui român în nordul Suediei?
Este foarte liniștită. Nu simți agitația nici măcar în marile orașe suedeze, iar cu cât mergi mai mult spre nord, cu atât sunt mai puțini oameni. La noi iarna poate începe în octombrie și se termină prin aprilie. Celor care trăiesc aici le place. Le place iarna, le plac și verile răcoroase. Când avem 24-25 de grade spunem că este foarte cald!
Noi ne-am adaptat foarte bine datorită fotbalului. Ne-am făcut prieteni, cunoștințe, iar toată familia s-a acomodat. Pentru copil a fost și mai simplu. Avea doar trei ani când ne-am mutat.
Și Eric a ales fotbalul. Cât de departe crezi că poate ajunge?
Eric joacă la o echipă aflată la aproximativ 100 de kilometri de noi, Friska Viljor, în cadrul academiei Friska Viljor. Este deja un nivel bun. Eu, ca tată, îl văd cu potențial pentru fotbalul profesionist, iar el își dorește foarte mult lucrul acesta. Probabil că, involuntar, l-am îndrumat spre fotbal, dar are și el o voință foarte mare. Cred că ar putea reuși.
„Până la 13 ani toți copiii au aceleași șanse”
Ai văzut fotbalul juvenil și în România, iar acum îl cunoști foarte bine pe cel suedez. Ce fac suedezii diferit?
Fotbalul este susținut în Suedia, iar accentul se pune foarte mult pe copii și pe condițiile oferite lor. Până la 12-13 ani, ideea este ca toți copiii să aibă aceleași șanse. Nu contează dacă un copil este mai gras, mai slab, mai scund sau mai înalt. Copiii se dezvoltă diferit.
Într-un singur an se pot schimba foarte multe lucruri. De aceea, aici nu vor să renunțe prea devreme la un copil doar pentru că, la un moment dat, este în urma altuia.
Abia pe la 15-16 ani începe selecția serioasă. Atunci și copiii își dau seama dacă pot continua spre fotbal de performanță, dacă sunt mai buni la alt sport sau dacă vor să facă altceva.
Și ce ți se pare că fac diferit?
Nu se pune absolut deloc preț pe rezultate. Se joacă mult în formule reduse tocmai pentru ca fiecare copil să intre cât mai des în contact cu mingea. La 3 contra 3, de exemplu, atingi mingea foarte des. Pentru că joci într-un țarc. Copiii se distrează. Se mai joacă 5 la 5, 7 la 7, abia de la 9 la 9 cred că se pune accent serios pe rezultat.
Până la 12-13 ani nu există obsesia rezultatului. Nu ai clasamente, nu se notează cine a dat nu știu câte goluri. Totul este gândit pentru distracție și pentru ca acel copil să prindă drag de sport. Când ajung să joace 9 contra 9, lucrurile încep treptat să devină mai competitive.
Părinții fac prăjituri și arbitrează meciuri
Este diferită și implicarea părinților?
Foarte mult. La nivelurile mici, toată lumea ajută clubul tocmai pentru ca acesta să nu fie obligat să angajeze foarte mulți oameni și să crească foarte mult costurile. Părinții fac curățenie, ajută la organizare, pot vinde bilete. Când băiatul meu era mic, noi pregăteam acasă o prăjitură pe care o duceam la meci și o vindeam pentru club. Și asta făceau toți părinții!
Uneori, la nivelurile foarte mici, părinții pot fi inclusiv arbitri. Ideea este ca acei copii să fie în largul lor. Copilul trebuie să se bucure că joacă fotbal. Asta este ideea.
Dar în nord apare o problemă pe care sudul Suediei nu o are: clima.
Da. În zona noastră este foarte greu să joci fotbal 12 luni din 12. În sud condițiile sunt diferite. Aici, din octombrie-noiembrie, în principiu academiile sunt cele care pot continua în condiții bune. Restul pot avea pauze de patru-cinci luni.
De aceea, mulți copii până la 15 ani împart anul între fotbal și hochei. Practică ambele sporturi, iar când cresc și își dau seama ce calități au, își îndreaptă atenția spre unul dintre ele.
„Suedia m-a învățat să am răbdare”
După atâția ani, te mai gândești să revii definitiv în România?
Nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul. Nouă ne este bine aici și ne-am adaptat acestei vieți. N-am stat să mă gândesc foarte mult la ce voi face peste ani. Părinții mei mă mai întreabă: „De ce nu îți cumperi o casă în România?”. Dar noi ne-am cumpărat o casă în Suedia.
Suedia m-a învățat în primul rând să am răbdare și, câteodată, să nu pun la suflet tot ce se întâmplă. Viața merge înainte, și cu bune, și cu rele. Noi, ca latini, avem sângele mai fierbinte. Ei sunt mai domoli, mai calmi. Se gândesc de două-trei ori înainte să ia o decizie.
E mai puțin stres?
Stresul nu există! Nu ne stresăm niciodată. Mergi înainte, orice ar fi. Asta am învățat aici.
„Va fi un meci foarte echilibrat”
Și ajungem, inevitabil, la meciul naționalei. Ce șanse vezi pentru România într-un nou duel cu Suedia?
Cred că România are o șansă, dar va fi nevoie de un meci foarte bun din punct de vedere tactic. Suedia a evoluat mult în ultimii ani din acest punct de vedere. Va fi, cred eu, un meci echilibrat. Nu văd să se marcheze foarte mult, poate două-trei goluri în total. Eu, evident, sper la un rezultat pozitiv pentru România.
Am fost și la precedentul meci dintre cele două naționale. Aveam tricoul României pe mine și stăteam în mijlocul suedezilor!
„Ei încă vorbesc despre 1994”
După mai bine de trei decenii, cât de prezent mai este în Suedia acel sfert de finală din 1994?
Să știi că încă vorbesc despre meciul acela. Și pentru ei a fost o adevărată Generație de Aur. Își amintesc de Brolin, de Andersson și au foarte bine întipărită în memorie vara aceea din America.
Iar când vine vorba despre România, mereu glumesc cu mine pe tema acelui meci. Avem niște vecini cu care ne uităm împreună la fotbal. Deja ne-au spus că, dacă urmărim România - Suedia la noi acasă, vin îmbrăcați în tricourile Suediei. Eu tot sper să vin la Stockholm la meci, dar depind de copil și soție.
Sunt însă oameni foarte primitori suedezii. Chiar te simți bine în preajma lor. Poate tocmai asta m-a făcut și pe mine să rămân aici atâția ani.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
