- Starea de sănătate a lui Schillaci (59 de ani) e una mai bună, conform specialiștilor spitalului din Palermo unde este internat fostul fotbalist
- Salvatore Schillaci este prieten bun cu Roberto Baggio, însă au existat și momente tensionate între cei doi
- Fostul atacant al Italiei a fost cel mai bun marcator și jucător al turneului final al Mondialului din 1990
Toto Schillaci se simte mai bine după ce a fost internat la spitalul din Palermo. Fostul fotbalist fusese adus de urgență la secția de pneumologie pe 9 septembrie 2024.
Salvatore a învins cancerul de colon în urmă cu un an. Starea sa a fost descrisă ca fiind „gravă, dar stabilă”.
Medicii spitalului Civic din Palermo au anunțat că „terapiile farmacologice au dus la o îmbunătățire a compensării respiratorii, cu o reducere a suportului de oxigen”.
Dar cine este Toto Schillaci? Răspunsul simplu ar fi: Salvatore della Patria. Numai marii fotbaliști ai Italiei sunt cunoscuți doar după porecle. Il divin Codino. Pinturicchio. L’Ottavo Re di Roma. Salvatore „Toto” Schillaci nu se va compara niciodată cu Roberto Baggio, Del Piero sau Totti.
Însă, într-o vară cum nu se mai fabrică în atelierul divin de sus, Toto a fost eroul povestioarei cu micuța Dorothy.
Născut în San Giovanni Apostolo
Era anul 1990, noi de abia ieșim din comunism și tot ce era afară părea o poveste, iar Coppa del Mondo, ca să nu ne înșele așteptările, a pus în scenă un basm.
Al nostru, în roș, galben și albastru, început cu sprintul de mustang al lui Lăcătuș cu Uniunea Sovietică, continuat cu săritura la cap, bună de pensionat, a lui Andone cu Camerun, dus mai departe de „Pele” al nostru în meciul contra lui Maradona. Din păcate, sfârșitul fusese lamentabil. Ca și când ai fi citit basmul definitoriu al copilăriei tale și când ai dat pagina, înnebunit să afli noi isprăvi ale eroilor, restul era rupt. Mai mult, cineva scrise cu carioca: „Sfârșit”. Mâna unui irlandez, fără îndoială. Dar, pe lângă basmul nostru, un altul era țesut de Moirele din „Cizmă”. Cel al lui Toto Schillaci.
Până să ajungem la cometa nebună ce a dat la o parte toate astrele unor nopți în care stadioanele au devenit cele mai sincere biserici, trebuie s-o luăm cu începutul. „Vânând un gol sub cerul unei veri italiene”, așa cum sună un vers al imnului Coppa del Mondo (n.r. - cântat de Gianna Nannini și Edoardo Bennato), acesta e începutul perfect. Asta a făcut Toto toată viața lui. A vânat bucurie.
Născut pe 1 decembrie 1964, într-un cartier foarte sărac din Palermo, unul muncitoresc, care se numea San Giovanni Apostolo, Salvatore descoperă repede că fotbalul este marea sa pasiune.
Într-o lume în care era mult mai ușor să faci mici comisioane pentru Mafia, puștiul cunoscut drept Toto a ales să alerge după singura planetă rotundă pe care viitorul său putea fi altul. Iar când ea trecea printre sacii de cartofi care delimitau poarta echipei adverse și a Raiului, era fericit.
Au fost oameni care au urmat o cale foarte diferită de a mea. Din fericire, visul meu a fost întotdeauna unul singur: să devin fotbalist. Așa că am urmat această cale și am crezut cu tărie în visul meu. Fotbalul m-a îndepărtat de prieteniile proaste Toto Schillaci, fost fotbalist
Dar, cum golurile sale de pe stradă nu-i țineau decât lui de foame, a trebuit să se angajeze. La o vulcanizare. Era bine și din alte puncte de vedere. Acolo se putea umfla mingea, ba, la nevoie, se și putea petici.
Până într-o zi în care, ca-n poveștile care încep cu oameni providențiali pentru eroi, un om de la clubul Amat Palermo l-a văzut pe Salvatore jucând. Doar divizia D, e adevărat, dar clubul i-a promis lui Toto 1.500 de lire italiene pentru fiecare gol. Aproximativ 1 euro.
Un an și jumătate a reparat cauciucuri, iar apoi, după program, a mers la antrenament. Era epuizant. Lumea nu știa, dar Toto își acordase doi ani pentru a reuși să devină fotbalist profesionist.
Dacă acest timp limită era depășit, s-ar fi dedicat în totalitate vulcanizării. Golurile au început să vină, iar Schillaci aduna lirele italiene mai ceva ca puștii cartofii din sacii care se rupeau.
La 16 ani, Toto era departe de miuțele din cartierul San Giovanni Apostolo. Însă foamea de a fi cineva era deja impregnată în ADN-ul său.
Schillaci ajunge la Messina
Deși toată lumea credea că pasul firesc pentru Salvatore ar fi fost F.C. Palermo, care juca în serie B. Suma de transfer era 5 milioane de lire sterline. Adică aproximativ 2.600 de euro.
Cele două cluburi nu s-au înțeles, așa că pe fir au intrat alți sicilieni. Messina, care a scos imediat suma necesară, iar Toto a mers în Serie C2.
La Amat Palermo era și Carmelo Mancuso și ne voia F.C. Palermo pe amândoi. Ofereau 28 de milioane de lire italiene, dar clubul meu, știind forța financiară a echipei din B, a cerut 35 de milioane. Tranzacția nu s-a făcut, iar eu am ajuns la Messina, iar Mancuso, peste ani, la Milan. Poate a fost spre norocul nostru. Toto Schillaci, fost fotbalist
Toto a jucat șapte sezoane la Messina. În primul an a promovat din C2 în C1, apoi, în sezonul 1985/1986, din Serie C și B. Reușișe să-și îndeplinească visul avut pe străzile din cartierul San Giovanni Apostolo. Ajunsese fotbalist profesionist. Dar și visurile își leapădă pielea care le devine neîncăpătoare pe măsură ce și noi creștem. Toto voia mai mult. Mint, voia totul.
La Messina avusese o relație specială cu antrenorul Franco Scoglio, care obișnuia să spună: „Schillaci trebuie lăsat liber. Îi dai tricoul, intră pe teren și trebuie să facă ce simte”. Ca un cal sălbatic care te plimbă doar din curtoazie.
Sezonul 1987/1988 este unul foarte bun pentru Toto în Serie B, una dintre cele mai dificile campionate ale acelor ani. Înscrie 13 goluri în campionat. Dar îi era necesar un tehnician care să-l ducă la următorul nivel.
Iar acesta se numea Zdenek Zeman. Sub îndrumarea cehului, atacantul Messinei reușește 23 de reușite în 1989/1990. Ia titlul de golgheter al Serie B.
Transferul la Juventus Torino
Ceea ce se credea, la momentul acela, că e marea lovitură a carierei lui Schillaci a venit în vara lui 1989. Agentul de jucători Antonio Caliendo, profitând de sezonul excelent al sicilianului, l-a sunat pe președintele celor de la Juventus, marele Giampiero Boniperti.
„Presidente, ce scouteri aveți la Juventus? Sunt inutili, să-i dai afară pe toți. Păi, toată lumea se bate pe Schillaci, capocannoniere (n.r. - golgheter) în Serie B, iar voi, care-l aveți doar pe Casiraghi ca atacant, dormiți. Joacă la Messina, a dat gol cu Lazio în Cupa Italiei.”
Boniperti e neîncrezător: „E așa de bun? Problema ar fi că noi nu avem legături cu Messina”. Caliendo simte prada: “Presidente, nicio problema. Cât sunteți dispuși să dați pe el? Vorbesc eu cu președintele lor”.
Antonio Caliendo, așa cum scrie jurnalistul Gianluca Di Marzio în cartea sa „Grand Hotel Calciomercato”, sună apoi la Salvatore Massimino, șeful Messinei. Un om obișnuit cu alte vremuri, cu alte moduri de a face transferuri.
„Bună seara. Sunt agentul lui Salvatore Schillaci... Manager de ce anume? Ce, tu îi ridici costumele de la curățat? Lasă-mă-n pace!”. Dar Caliendo voia să profite. Așa că se duce glonț, deși în Sicilia nu e cea mai potrivită vorbă, la Toto acasă. „Te vor ăia de la Juve, dar nu te lasă signore Massimino”.
Schillaci, după antrenamentul de a doua zi, în birou la șef. „Vreau să plec la Juventus!” Până la urmă, auzind și suma cu care „Bătrâna doamna” voia să-i cumpere serviciile atacantului, s-a înmuiat și Don Massimino. 6 miliarde de lire italiene, adică vreo 3 milioane de euro.
Trecerea de la B la A, doar o literă până la urmă, e făcută cu usurință de Salvatore. Cifrele sunt mai puternice decât orice metaforă. Ca mai întotdeauna în fotbal.
21 de goluri în toate competițiile, iar trupa antrenată de Zoff termină pe poziția a 4-a în campionat. Nu strălucit, dar câștigă Cupa Italiei, într-o finală cu Milan, și Cupa UEFA, învingând Fiorentina. Milanul lui Baresi, Costacurta, Donadoni, Rijkaard, Van Basten, să fie clar.
Așa că Azeglio Vicini, selecționerul Squadra Azzurra nu-l poate trece cu vederea pentru lotul pe care avea să se bazeze la Mondialul din ‘90. Însă atacanții Italiei erau Roberto Baggio, Roberto Mancini, Gianluca Vialli, Andrea Carnevale, Aldo Serena și el. Toto, puștiul care trăgea la poarta delimitată de sacii de cartofi.
Probabil că majoritatea fotbaliștilor aflați în locul său, având în vedere numele uriașe din ofensivă, s-ar fi mulțumit cu 10, 20 de minute adunate de-a lungul Mondialului.
Dar nu și Salvatore. El voia să devină campion mondial. Și nu oricum.
Ci să fie un om important al trupei antrenată de Azeglio Vicini. Câți fotbaliști veniți în urmă cu mai puțin de un an din Serie B la Juventus, convocați în premieră pentru meciuri oficiale, se visează determinanți la un Mondial? Sigur unul a făcut asta.
Vicini a vrut să mă aducă în echipa națională chiar împotriva opiniei fanilor și a presei. Îmi doream ca atacanții noștri să nu marcheze, în speranța că antrenorul mă va lăsa să intru în locul unuia dintre ei Toto Schillaci, fost fotbalist
Aventura lui Schillaci la Mondialul din ‘90
Pe 9 august 1990, Italia debutează la Mondial, pe Olimpico din Roma, contra Austriei. Cuplul de atacanți este format din Carnevale și Vialli. Pe bancă, cei doi Roberto, Baggio și Mancini, plus Toto. Austriecii se apără așa cum trebuia sa o facem noi cu Mihai Viteazu la Turda.
Așa că, în minutul 75, selecționerul Vicini îl scoate pe Carnevale și-l trimite pe Salvatore în locul său. Emoții? Presiune? Fostul muncitor la vulcanizare umflă după doar patru minute speranțele unei țări. Centrare Vialli, cap imparabil Toto, iar Italia câștigă cu prefixul fotbalului său, 1-0.
Schillaci fuge ca un apucat pe teren și te aștepți ca din secundă în secundă să explodeze. Ochii îi ies din orbite. Este definiția paroxismului adus de fericire. Toto devenise mai mult decât putea încape într-o piele de om.
Meciul secund al Italiei, din grupa A, e cu Statele Unite ale Americii. Dacă nici pe ăștia nu-i batem rău..., gândeau tifosi. Tot 1-0, scurt, gol Giannini. Toto? 38 de minute pe teren, intrat tot în locul lui Carnevale, dar fără gol. Italia e calificată în optimi.
Selecționerul Vicini schimbă linia de atac, pentru meciul cu Cehoslovacia, iar în locul ofensivei Vialli-Carnevale intră perechea Schillaci-Baggio.
În minutul 9, Toto reia aproape identic ca Balint în faza cu Argentina. Cu capul, sub bară, din șase metri. 1-0. Roberto Baggio se apucă să treiere prin apărarea cehoslovacilor, aceștia pică, iar Il divin Codino mai pune o sămânță la legenda sa. Meciul se termină 2-0.
Azeglio Vicini simte dinamica extraordinară dintre Baggio, Schillaci și echipă, așa că la optimea cu Uruguay îi trimite tot pe ei pe teren, din primul minut. Meciul e o conservă pe care pisica nu o poate desface, dar o tot învârte. Alzamendi are ocaziile mari pentru Uruguay.
La Juventus și la echipa națională am devenit prieten cu Roberto Baggio. Împărțeam camera în cantonamente, el vorbea puțin, iar eu deloc. Totuși, o dată ne-am încins și am început să ne certăm. Și i-am tras un pumn! Toto Schillaci, fost fotbalist
Minutul 65. Degajează Zenga, preia Baggio, mingea ajunge la Serena, acesta o prelungește până în calea destinului lui Toto, iar Salvatore della Patria o lovește, cu stângul, din căciula careului de 16 metri. Folha seca pură, ca pe Copacabana, dar nici vara la Como nu e de neglijat, iar mingea îl survolează pe Alvez și intră în plasă.
Cu șapte minute înainte de final, înscrie și Aldo Serena, aflat la cel mai bun meci al său la națională. Fratelli d'Italia, suntem în sferturile de finală.
Albastrul Italiei contra verdelui Irlandei. Cum Houghton, Quinn, Cascarino & CO. tocmai eliminaseră echipa României, speram ca Toto să ne răzbune.
Cu șapte minute înainte de pauză, trage Donadoni de la 20 de metri, Bonner stă drept și respinge în față, iar Salvatore înțeapă balonul în plasă.
Știți tricoul lui Balotelli, de la City, cu „Why always me?”. Dacă Toto ar fi avut orgoliul lui Mario, ar fi purtat un maieu alb pe care să fie scris „Perché sempre io?”. Alt 1-0, alt pas pentru Italia. De data aceasta cu Argentina, în semifinale.
Italia pierde în semifinale cu Argentina
Disputat la Napoli, pe arena care-i poartă acum numele lui Diego Armando Maradona, meciul a fost unul extrem de intens. Au fost acordate șapte cartonașe galbene și unul roșu (n.r. – Giusti, minutul 103). Vicini a mizat pe cartea Vialli și l-a lăsat pe bancă pe Baggio.
După doar 17 minute, șut Gianluca, respinge Goycochea, dar Salvatore este, din nou, parcă luat de guler și așezat de o mână uriașă, acolo unde trebuie și reia în plasă. Dar The Italian job nu se încheiase.
În minutul 67, alt mare atacant al anilor ‘90, Caniggia, egalează. Meciul ajunge în prelungiri, acolo unde Argentina rămâne în zece jucători, dar rezistă până la loviturile de departajare. Ratează Donadoni și Serena, iar Maradona merge în finală.
La acea Cupă Mondială am avut într-adevăr o echipă mare. Din păcate, deși nu am pierdut niciun meci, nu am reușit să câștigăm cupa și asta, chiar și astăzi, ne face să avem mari regrete. Eu l-am rugat pe antrenor să nu mă pună să bat lovitura de departajare. La final am rămas închis două ore în vestiar. Am fumat și am plâns întruna Toto Schillaci pentru Sky Sports
Dar Salvatore mai avea ceva de făcut. Să ia bronzul Mondialului. În meciul pe care nu mai vrea nimeni să-l joace, finala mică, Italia a jucat, pe San Nicola din Bari, cu Anglia.
Vicini a revenit la tandemul Schillaci-Baggio în ofensivă. Meciul s-a animat cu doar 20 de minute înainte de final. Ancora Toto i-a pasat lui Roberto Baggio, iar acesta a deschis scorul.
Englezii au ripostat după doar nouă minute, prin David Platt. Dar Il divin Codino preia o minge din terenul propriu, se duce ca Ilie Dumitrescu cu Argentina, ajunge la 20 de metri de poarta adversă, îi pasează lui Toto, iar acesta, din preluare, dă mingea printre picioarele lui Des Walker.
Englezul, panicat sau doar fundaș din Albion, îi dă peste picioare. Penalty. Baggio îi dă mingea lui Salvatore și îi spune câteva cuvinte. Șut sec, bătrânul Shilton e păcălit, iar Italia câștigă meciul cu 2-1.
Toto devine marcatorul turneului, ia Gheata de Aur și Premiul de cel mai bun jucător al Mondialului din 1990. Al unui turneu final în care a jucat și Maradona! În ancheta Balonului de Aur, acordat de France Football la sfârșitul anului, iese pe locul secund, după Lothar Matthaus.
Decăderea lui Toto Schillaci
Însă basmul lui Toto Schillaci, Salvatore della Patria, nu a avut happy-end, cel puțin din punct de vedere sportiv. Pe 11 noiembrie îl amenință, într-un meci Juve – Bologna, pe Fabio Poli. „O să te împușc”. Apoi intră în criză. Nu știe sau nu poate gestiona celebritatea.
Am transformat furia în sex. Am trădat. Dar trădarea este ca o băutură efervescentă. Îți potolește setea imediat, apoi gâtul îți este din nou uscat Toto Schillaci, fost fotbalist
Juve voia să scape de el. Când Gianluigi Lentini, cel mai mare talent al Italiei de după '90, a făcut accidentul de mașină, mergea către iubita sa, Rita Bonaccorso, în același timp soția lui Salvatore. Toată lumea l-a sunat pe el ca să-l întrebe de soarta lui Lentini.
Apoi, la moartea lui Giovanni Falcone, unul dintre cei mai cunoscuți procurori anti-mafia, pe autostrada către aeroportul din Palermo, Trapattoni i-a spus lui Schillaci: „L-ai ucis și pe ăsta”.
Omul care fusese brutar, care lucrase la vulcanizare, ce vânduse fructe, vin, ca negustor ambulant, ce cucerise Etna fotbalistică în doar un an, devenise o excrescență pe care era musai s-o operezi.
Eram insultat pe stadioane. Nu era destul „mafioso”, nici „furi cauciucuri”. Acum mă făceau „soț încornorat” Toto Schillaci, fost fotbalist
În 1992, ajuns la capătul răbdării, Salvatore pleacă la Inter. Aici stă doar două sezoane. Accidentările îi macină dorința de a juca. Înscrie 12 goluri în 36 de meciuri pentru nerazzurri.
Pleacă în Japonia, acolo unde italienii săi nu-l mai putea jigni. La Jubilo Iwata redescoperă pasiunea pentru fotbal. Stă trei ani și marchează pe bandă rulantă.
În 1996, se lasă de fotbal. Joacă în filme, se amestecă puțin și în politică, merge și la versiunea italiană a emisiunii „Insula faimoșilor”.
Salvatore Schillaci a fost o cometă. A brăzdat vara în care adormeam când noaptea pășea nesilită în crematoriul zorilor. Mersul lucrurilor.
Toto a pornit jucând fotbal la porțile Raiului din San Giovanni Apostolo, delimitate de saci de cartofi. Sigur a cunoscut și celelalte porți, cele unde temperatura o bate chiar și pe cea dintr-o vară italiană.
A aflat și că întunericul nu dispare din noi, indiferent cât de mult ne îmbătăm cu lumina pasiunilor. Ba, uneori, din contră. Dar ce a reușit Toto a fost să salveze, în mai multe rânduri, fotbalul de el însuși.