Publicat:
09.08.2024, ora 09:09
Actualizat: 09.08.2024, ora 11:17
- Ana Maria Bărbosu (18 ani) a ocupat poziția a treia în finala olimpică de la sol, dar după contestația SUA a fost retrogradată pe locul 4
- Jordan Chiles a primit o zecime de la arbitri, în urma contestației, după terminarea concursului, și, astfel, a luat bronzul
- România a depus două contestații la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în numele Anei Maria Bărbosu și Sabrinei Voinea.
Ana Maria Bărbosu pășea pe podiumul finalei olimpice de la sol. Apoi, din cauza contestației SUA, admisă de arbitri, a trebuit să coboare. O zecime a purtat-o acolo, la bronzul olimpic, pe Jordan Chiles.
Câți dintre noi știm cum e să te prinzi de pulpana nemuririi și apoi să ți se dea peste degete?
În zilele în care toată lumea așteaptă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, Ana Maria își diluează amărăciunea în paharul cu drag oferit de familie. Nu vrea bani, mașini, ci doar să-i fie recunoscute meritele. Pe care le are din plin.
Trauma nu a trecut. Probabil că nici nu va trece prea curând. Dar Ana Maria Bărbosu a acceptat să ofere un interviu, în exclusivitate, pentru GOLAZO.ro. Se aude și glasul ei. În stridentul zgomot cotiadian, vocile echilibrate, mature, tind să se piardă.
Ana Maria Bărbosu: „Românii m-au încurajat”
Bună, Ana Maria. S-a mai domolit puțin vâltoarea în care ai fost prinsă?
Da. Mai ales că eu sunt împăcată cu mine. Am făcut un exercițiu bun, cel mai bun al meu de la sol la aceste Jocuri Olimpice. Rezultatul rămâne doar atât, un rezultat. Dar sunt mândră de acest loc patru, care e unul extraordinar. Trebuie să mă concentrez pe călătorie.
Aceste Jocuri Olimpice sunt doar o stație în cariera ta, nu o destinație?
Exact. Locul patru e o încununare a muncii mele din toți acești ani. Chiar dacă nu a fost medalie, pentru mine reprezintă o etapă mulțumitoare. Dar trebuie să mă desprind puțin de toate. Am fost atât de mândră că reușisem să duc România pe podium, din nou, la Olimpiadă.
Pleci în vacanță? Cred că ar fi ce mai bună soluție.
Urmează să am o pauză. Nu știu dacă voi pleca undeva. Nu mai vreau să mă gândesc la nimic legat de Jocurile Olimpice. Apoi o să văd ce o să fac mai departe.
Ana, ai simțit sprijinul românilor în aceste zile extrem de grele pentru tine?
Cred că toată România a înțeles cât de puternic și greu a fost momentul pentru mine. Cred că și românii l-au simțit la fel. Mi-au trimis foarte multe mesaje de încurajare și le mulțumesc din suflet pentru asta.
Ai spus, imediat după finala de la sol, că „ți-a fost rușine că ai urcat pe podium”. Dar știi că acolo era locul tău?
Am spus acest lucru pentru că eu, inițial, nu am văzut când au depus americanii contestația. Clasamentul fusese deja afișat. M-am uitat pe tabelă, dar nu exista afișat mesajul că e o contestație în curs. Așa că am luat rezultatul ca atare. Normal că m-am bucurat. Apoi, îți dai seama... am fost acolo, a trebuit să cobor. Acela a fost momentul neplăcut, la el m-am referit.
Ana Maria Bărbosu: „Șocul a fost total”
Clasamentul final, cel afișat după concurs, trebuie să existe un mesaj în care să se specifice dacă există o contestație în curs de soluționare?
Pe tabela mare din sală există ierarhia, iar jos de tot, sub ea, când se face o contestație, se menționează asta. Iar eu nu am văzut acest mesaj. Poate nu am fost destul de atentă, dar nu se specifica asta, din câte-mi amintesc. De asta am luat rezultatul ca atare.
Există imaginile cu tine, dureroase și triste, în care vezi noul clasament și scapi din mâini steagul României. Ai avut puterea să revezi acele minute de după finala de sol?
Da. Pentru că eu nu mai știam ce am făcut și am vrut să văd. Pur și simplu nu mai țineam minte. Din momentul în care m-am uitat la tabelă și am văzut clasamentul schimbat, am avut un șoc. N-am mai realizat ce se întâmplă. Revăzând imaginile mi-am dat seama că am scăpat steagul, că am făcut tot ce am făcut. Eu nu mai țineam minte. Șocul a fost total.
Din ce moment ții minte exact tot ce ai făcut?
Cred că de când am coborât și am ajuns la doamna Corina (n.r. – Moroșan). Atunci am realizat complet ce se întâmplă cu mine și în jurul meu.
Există aceste contestații, la TAS, a ta și a Sabrinei. Simți că ai un orizont de așteptare sau încerci să nu te gândești prea mult la asta?
Îmi este greu să cred că se mai poate schimba ceva acum. Chiar dacă o să se demonstreze că s-a greșit, clasamentul nu cred că o să mai poată fi schimbat. Dar sunt împăcată cu asta. Știu că am reprezentat bine România într-o finală olimpică. Asta mă bucură cel mai mult.
Ana Maria Bărbosu: „Familia înseamnă totul”
Ana, am văzut că sportivele din Italia erau foarte apropiate. Se încurajau, îmbrățișau după exerciții. La fel și Biles și Chiles, tot în finala de la sol. Tu și Sabrina mi-ați părut un pic distante. Greșesc?
Eu am îmbrățișat-o și felicitat-o pe Sabrina după exercițiul la sol. Dacă ea nu a simțit să ne îmbrățișăm după terminarea finalei, când eu eram pe locul trei... e în funcție de cum simte fiecare persoană. Era și ea preocupată de nota ei. Nu mă gândesc la asta.
Mi-ai spus de pauza atât de necesară. Apoi? Te-ai gândit mai departe?
Momentan, sunt acasă. Vreau neapărat această pauză. Vreau să fiu eu cu familia și cu cei dragi. Atât. Îmi trebuie liniște pentru a lua o decizie. Dacă voi rămâne ancorată în ce a fost și nu-mi liniștesc gândurile, atunci nici decizia nu va fi una echilibrată și corectă.
Nu te gândești la a renunța la gimnastică, nu?
Nu vreau să spun absolut nimic. Nu e momentul. Trebuie să trec peste această poveste dificilă.
Familia ta a fost cu tine, la Paris?
În toate zilele de competiție au fost în sală. Doar în finala de la sol au lipsit. Aveau bilet de avion pe 2 august și de asta au fost nevoiți să se revină acasă.
Simt emoția din glasul tău.
Da, pentru că familia înseamnă totul pentru mine. Iubirea, sprijinul lor, încrederea, m-au ajutat și mă ajută foarte mult să mă echilibrez. De asta îmi doresc atât de mult să treacă toate și să mă bucur de pauza asta alături de familie.
Ana Maria Bărbosu: „Sunt lucruri mai importante decât medaliile”
Ana, ai apucat să dormi, să te odihnești cu adevărat după finala de la sol?
Sincer? Nu. Mai ales că tot există diverse lucruri care-mi amintesc de ea. Interviuri, contestația, deci nu m-am rupt de ceea ce s-a întâmplat. Toată lumea vorbește despre acel moment, dar sper ca, cu timpul, să pot să văd doar camera mea, nu și alte amintiri în același timp.
Este mai important pentru tine să ai acea medalie de bronz sau să fii percepută ca un model pentru fetele care vor păși în sălile de gimnastică?
S-ar putea ca punctul meu de vedere să nu corespundă cu al altora. Educația pe care am primit-o și modul în care văd eu acum lucrurile îmi spun că e mult mai important să ai ca reper un om cu caracter. Cel care are „coloană vertebrală”, nu doar rezultate, medalii. Dar nu vreau să spun că nu se poate una fără alta. Poți câștiga medalii și dacă ai caracter, fără îndoială. Chiar cred că fetițele se uită acum cu drag la noi, la gimnastică, și sper să vină la acest sport. Repet, pentru mine sunt lucruri mai importante decât medaliile. De exemplu, să inspir alți oameni.
.svg)
