Cristian Geambașu Cei care ne refuză

• Cazul Andrei Coubiș și cazul Umit Ardag. Stăm la mâna unor oportuniști pentru care România este doar o variantă de backup.
• Iar când totuși aleg țara părinților, după multe sughițuri, vin și stau cu mâna la inimă la „Deșteaptă-te, române!”.

La corvoada meciului amical cu Slovacia s-a produs un debut despre care nu s-a discutat. Un debut de care poate peste ani ne vom aduce cu nostalgie. Sau poate nu, va rămâne doar o încercare fără consecințe.

La Bratislava, Andrei Coubiș i-a luat locul în echipă lui Drăgușin în minutul 62, pentru a juca prima sa jumătate de oră în tricoul naționalei României. Una pe care o refuzase arogant atunci când avea impresia că ar fi interesant pentru Squadra Azzurra.

Miloasă însă, Maica Românie l-a luat la piept ca pe un fiu rătăcit.

Țup la națională după 8 meciuri!

Coubiș era o miză pentru italieni doar în imaginarul lui. Nu era pentru că nu avea cum. Nu evoluase nici o secundă în tricoul echipei mari a lui Milan (la propriu „mari”, la figurat rossonerii nu mai sunt mari demult), adunase zero meciuri la Sampdoria unde fusese împrumutat, apoi transferat.

Băiatul visa să fie tenor la Scala, dar el nu cânta nici la petrecerile școlare. Cineva care i-a vrut binele l-a sfătuit să mai coboare nasul și să vină să joace în România aceea care îi cam mirosea urât. 8 meciuri la U Cluj, nu rele, și țup la echipa națională a lui Lucescu. Randament maxim!

Fundaș central masiv, genul tanc pe stil vechi, Coubiș este apreciat de mulți specialiști ai fotbalului nostru. Aceștia îl văd punct fix al apărării tricolore în următorii mulți ani. Nu le împărtășesc părerea, dar nu mă pun cu expertiza lor. Să lăsăm timpul să lucreze.

Semicaracter din Țara Semilunei

Între timp am aflat și că Umit Ardag a refuzat să evolueze pentru România. Nu e o surpriză, bănuia toată lumea că tânărul de 22 de ani născut la București din părinți turci va alege să joace pentru țara Semilunei.

Urât este însă modul în care a procedat. Uite ce zice Ardag bei pe parcursul unui interviu acordat presei turce.

Selecționerul Mircea Lucescu a venit la mine în septembrie, ne-am întâlnit și mi-a spus că mă vrea la echipa națională a României. De atunci, deși am primit convocări din partea României în fiecare pauză internațională, nu m-am dus. Poate că nu am spus clar, verbal, dacă aleg Turcia sau România, dar cred că prin acest comportament s-a înțeles deja încotro îmi bate inima. Umit Akdag citat de haberturk.com

Du-te Umit, du-te la mai bine!

Cum adică poate nu am spus clar, măi Akdag? Adică, vine selecționerul după tine, care nu era un fietecine, te roagă să joci pentru România, nu te înduplecă, ok, nu au reușit nici alții, asta e, dar nici nu îi dai un răspuns clar, otoman, iatagan, iar pe urmă când ești convocat, în mai multe rânduri, nu ai bunul simț elementar să răspunzi, să spui nu, mulțumesc, poate în alte condiții cine știe, bla, bla, îmi pare rău.

Iar tu, Akdag Umit nu ai răspuns pentru că ai crezut că se subînțelegea? Nu, „prin acest comportament”, cum zici tu, ai arătat că nu trebuie să te regretăm.

Piatră semiprețioasă

La amărâta asta echipă națională a noastră nu suntem în situația să angajăm opere, nu caractere, cum glăsuiește proverbul, ci fix pe dos.

Adică, e nevoie de niște oameni cu caracter, chiar dacă nu sunt mari valori. Cu ambiție și cu caracter a reușit Edi Iordănescu să mobilizeze echipa să ajungă la Euro 2024, nu cu cine știe ce vedete.

Lasă că nici matale, Ardag Umit, nu ești vreun diamant din turbanul lui Suleiman Magnificul. Ești o piatră semiprețioasă dacă e să am o părere. Ceea ce e mult mai bine decât sticla colorată.

Patriotism ca tranzit intestinal

Pentru că rezervorul intern este din ce în ce mai sărac, ne vom tot lovi de astfel de cazuri în anii următori.

Selecționerii naționalelor, mai ales cei de la nivelul juniorilor și tineretului, se bazează mult pe jucătorii născuți în străinătate din familiile românilor plecați la muncă.

Oportuniști, o parte dintre aceștia vor aștepta la cotitură un semn din partea țărilor de adopție. De cele mai multe ori, acest semn nu va veni. Iar băieții vor catadicsi să ia serios în calcul România doar când se va pune serios problema trecerii la naționala mare, pentru că au depășit limita de vârstă și la U21.

România, amărâta asta care înghite orice, e bună ca opțiune de backup. Așa se întâmplă când totul trece prin burtă, țara părinților devine o problemă de tranzit intestinal.