„Suspiciuni serioase de fals”    Un fost internațional de tineret   aduce acuzații grave clubului care l-a dat în judecată pentru 25.000 de euro
Andres Dumitrescu joacă la Petrolul Ploiești din ianuarie 2026 (foto: Sport Pictures)

„Suspiciuni serioase de fals” Un fost internațional de tineret aduce acuzații grave clubului care l-a dat în judecată pentru 25.000 de euro

  • Andres Dumitrescu reacționează după ce Viitorul Argeș i-a cerut în instanță 25.000 de euro, invocând transferul său la Slavia Praga, din 2023.
  • Fotbalistul Petrolului, prin avocatul său, ridică suspiciuni de fals asupra contractului pe care clubul își întemeiază pretențiile și susține că, în perioada junioratului, nu i-au fost asigurate condițiile promise de pregătire, hrană și cazare.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

GOLAZO.ro a scris despre procesul prin care ACS Viitorul Argeș „Alexandru Duminică” îi solicită 25.000 de euro lui Andres Dumitrescu (25 de ani), invocând o convenție civilă încheiată în perioada în care fundașul era junior de 13 ani.

ZERO BARAT!  FCSB iese din Europa după două   înfrângeri penibile  în care a primit ȘAPTE goluri de la locul 3 din Letonia
Citește și
ZERO BARAT! FCSB iese din Europa după două înfrângeri penibile în care a primit ȘAPTE goluri de la locul 3 din Letonia
Citește mai mult
ZERO BARAT! FCSB iese din Europa după două înfrângeri penibile în care a primit ȘAPTE goluri de la locul 3 din Letonia

Andres Dumitrescu se judecă cu Viitorul Pitești

Fotbalistul Petrolului Ploiești este chemat în instanță de clubul care susține că l-a format, după ce transferul său la Slavia Praga în 2023, ar fi activat o clauză contractuală.

ACS Viitorul Argeș susține că, potrivit contractului invocat în proces, fostul internațional de tineret este obligat să achite o taxă de 25.000 de euro.

Andres Dumitrescu a explicat, prin intermediul avocatului său, de ce consideră că nu trebuie să achite suma solicitată de Viitorul Argeș.

„Avem suspiciuni foarte serioase că înscrisul este un fals”

Apărarea fotbalistului susține că acțiunea clubului este lipsită de temei și își construiește apărarea pe trei argumente principale:

  • 1. „Avem suspiciuni foarte serioase că înscrisul pe care ACS Viitorul Argeş „Alexandru Duminică”, îşi întemeiază pretenţiile este un fals.

    Am solicitat depunerea contractului original la dosar încă din octombrie 2025. Suntem la sfârşitul lui iulie 2026, iar originalul tot nu se află la dosar”.
  • 2. „Chiar dacă am accepta ipotetic că înscrisul există şi e autentic, el este vădit nelegal. Regulamentele FRF şi FIFA interzic structurilor sportive să contracteze cu sportivi sub 16 ani.

    La data pretinsei convenţii, Andres Dumitrescu avea 12 ani şi 11 luni. Într-un fotbal organizat decent, o structură care încalcă atât de grosolan reglementările ar fi fost dezafiliată de asociaţia judeţeană sau de federaţie din momentul descoperirii unor astfel de practici”.
  • 3. „Structura sportivă nu şi-a executat propriile obligaţii. Prin pretinsul contract depus în copie la dosar, clubul se obliga ca, pe toată perioada junioratului, să asigure condiţiile de formare şi promovare în sportul de performanţă”.

„Viitorul Argeș nu și-a respectat obligațiile față de Andres Dumitrescu”

Avocatul susține că Viitorul Argeș nu și-a îndeplinit obligațiile asumate față de jucător și că, tocmai din acest motiv, nu poate pretinde despăgubiri în baza convenției invocate în proces.

Ca argument, avocatul invocă o decizie a AJF Argeș prin care Andres Dumitrescu a fost declarat liber să se legitimeze la un alt club, după ce formația argeșeană nu l-ar fi folosit suficient în meciurile oficiale.

„La un an şi jumătate de la pretinsa convenţie, când Andres Dumitrescu avea 14 ani şi 5 luni, AJF Argeş a constatat dreptul lui de a se legitima la orice alt club tocmai pentru că în anul competiţional încheiat, clubul nu îl folosise nici măcar într-un sfert din jocurile oficiale.

Aşadar, structura sportivă nu i-a asigurat mijloacele necesare pentru formare pe perioada cât Andres Dumitrescu a activat acolo.

Mai mult, perioada junioratului s-a încheiat la 5 ani după momentul în care Andres Dumitrescu părăsea acea structură sportivă”, a transmis apărătorul fotbalistului pentru GOLAZO.ro.

„Hrană de aproximativ 5 lei pe zi”

În plus, susține că dovezile privind investițiile făcute de club în dezvoltarea fotbalistică a lui Andres Dumitrescu sunt aproape inexistente.

„Deşi pretinsul contract prevedea alocarea de către structura sportivă de resurse de aproximativ 4.000 de euro pe an, singura dovadă produsă de club este constituită din facturi de catering de circa 550 de lei (!) în total pentru hrană, care acoperă o perioadă de 3-4 luni.

Adică hrană de aproximativ 5 lei pe zi, şi doar pentru o mică parte din intervalul acoperit de pretinsul contract”, a precizat reprezentantul juridic al fostului internațional de tineret.

„Nicio dovadă pentru hrană, cazare și pregătirea sportivă”

Avocatul afirmă că, pentru restul obligațiilor asumate prin convenția invocată în proces, clubul nu a prezentat documente justificative.

„Pentru restul perioadei nu există nicio dovadă privind cheltuieli cu hrana.

Pentru întreaga perioadă nu există nicio dovadă privind cheltuieli cu cazarea şi nicio dovadă privind cheltuielile cu baza materială necesară formării ca sportiv.

În realitate, o perioadă a primit masa la o cantină, la un nivel mult sub nevoile unui copil în creştere şi ale unui sportiv în formare”.

„Ajunsese să doarmă în locuința antrenorului”

Avocatul susține că Andres Dumitrescu nu a beneficiat nici de condițiile de cazare promise de club și a fost nevoit să locuiască în casa antrenorului Valentin Cocoș.

„În privinţa cazării, Andres Dumitrescu este din Slatina, clubul este din Piteşti, deci avea nevoie de un loc unde să doarmă, iar clubul se angajase să i-l asigure gratuit.

Din cauza condiţiilor deplorabile de la cazarea oferită de structura sportivă, a ajuns să doarmă în locuinţa antrenorului, primit acolo prin bunăvoinţa acestuia, care vedea în el un copil cu potenţial pe care clubul nu îl valorifica”.

„Făcea curat şi ajuta la activităţile din cămin ca să poată dormi acolo”

Mai mult, avocatul susține că, înainte de a ajunge să locuiască în casa antrenorului, Andres Dumitrescu s-a confruntat cu probleme la căminului unde era cazat.

„La scurt timp după ce a ajuns în cadrul structurii sportive, administraţia locului de cazare i-a comunicat că serviciile nu îi sunt achitate, astfel încât Andres Dumitrescu a ajuns la o înţelegere prin care făcea curat şi ajuta la activităţile din stabiliment ca să mai poată dormi acolo.

Ca reper, regulamentele interne prevăd un standard minim de 80 de lei pe zi pentru cazare şi 60 de lei pe zi pentru hrană. Ceea ce pretinde clubul că ar fi cheltuit se situează cu mult sub acest prag”.

Antrenorul care l-a descoperit pe Andres Dumitrescu, chemat ca martor în proces

Contactat de GOLAZO.ro, antrenorul Valentin Cocoș, cel care l-a descoperit pe Andres Dumitrescu, a anunțat că va fi martor în proces și va încerca să demonstreze în fața instanței că taxa de 25.000 de euro solicitată de ACS Viitorul Argeș „Alexandru Duminică” nu se justifică.

Cocoș spune că l-a remarcat pe fundașul stânga încă de la 9 ani și că acesta a locuit în casa sa până la vârsta de 15 ani.

„Eu l-am descoperit pe Andres la un trial făcut de Pirelli la Slatina, de unde este el. Se vedea că e talentat. La 9 ani l-am legitimat la clubul meu FC Pitești 2008.

L-am luat la mine acasă și a făcut parte din familie. Mai aveam doi copii, o fată și un băiat. Până la 15 ani a locuit cu noi”.

„Viitorul Pitești nu i-a oferit condițiile promise”

Acesta povestește cum a ajuns Andres Dumitrescu la Viitorul Pitești:

„În 2013 am făcut o mare greșeală, pe care o regret. Am transferat trei grupe de copii de la clubul meu la Viitorul Pitești. Printre cei 60-70 de copii se afla și Andres Dumitrescu.

La început a fost lapte și miere, dar apoi acest Alexandru Duminică a pus monopol pe acești copii.

Mai mult, nu a oferit condițiile promise. Părinții trebuia să plătească tot: nocturna, apa pe care o beau copiii, dușurile, tot. Voia doar să facă bani”, a afirmat Valentin Cocoș.

„L-a mințit că trebuie să semneze contractul ca să meargă la un turneu în Bulgaria”

Antrenorul contestă și contractul pe baza căruia Viitorul Argeș pretinde 25.000 de euro de la Andres Dumitrescu, clauză pentru că fotbalistul a ajuns să joace în străinătate, la Slavia Praga, în 2023.

„Contractul pe care părintele lui Andres l-a semnat cu acest individ a fost un fake, practic. Contrazicea toate regulamentele fotbalului, pentru că la vremea aceea era un copil de 13 ani.

Urma să se facă o deplasare la un turneu în Bulgaria, la Albena, iar Duminică le-a spus că trebuie să semneze acel contract, că altfel nu-l ia, sub pretextul că investește în copil. L-a mințit efectiv”, a susținut Valentin Cocoș.

Cheia procesului o convenție civilă din 2014

Procesul are la bază o convenție civilă încheiată la 1 martie 2014 între ACS Viitorul Argeș „Alexandru Duminică” și tatăl lui Andres Dumitrescu, întrucât fotbalistul era minor la acel moment.

Potrivit lui Alexandru Duminică, președintele clubului, documentul prevede mai multe obligații financiare care deveneau exigibile în funcție de evoluția carierei jucătorului: o sumă la debutul în Liga 1 și o alta în cazul unui transfer în străinătate.

„Tatăl lui Andres a semnat convenția și a fost de acord să susțină clubul dacă fiul său ajunge fotbalist.

După ce a ajuns în Liga 1, la Sepsi, am câștigat în instanță și am primit 20.000 de euro.

Acum solicităm alți 25.000 de euro deoarece în 2023 s-a îndeplinit și clauza transferului în străinătate. El a jucat în Cehia, la Slavia Praga, iar apoi la Sigma Olomouc”, a declarat pentru GOLAZO.ro președintele ACS Viitorul, Alexandru Duminică, la începutul lunii iulie.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 17 februarie 2027, la Judecătoria Slatina.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Dronele rusești atacă nave în Marea Neagră, dar doar România le doboară. De ce nu ridică și Bulgaria avioanele F-16    

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

Surprize la West Side Hallo Fest, chiar și în ultima zi de festival. AFI oferă trei vouchere participanților cu cele mai interesante costumații
B365