Cristian Geambașu Colțisme

• Cine, unde și când a transformat arbitrii români în aceste personaje răzbunătoare? Cine a fost înaintea lui Istvan, cine a dat primul comanda “Dispari!”

Îi privești și ai impresia că sunt niște produse ale inteligenței artificiale, dar nu de ultimă generație, care te atrag prin comportament umanoid, ci unele vechi care nu au mai suferit update-uri. Inflexibili, inexpresivi, aroganți, disprețuitori. Cu toată lumea, de la jucători la antrenori, până la îngrijitorii terenului și copiii de mingi.

Dacă ar avea glas și chip nu ar scăpa de pedeapsă nici fanionul de la colțul terenului. Priviți-i și înfiorați-vă! Sau înfuriați-vă! Istvan Kovacs și fratele Szabolcs, Horațiu Feșnic, Andrei Chivulete, Marcel Bîrsan, Sebastian Colțescu, Rareș Vidican, Marian Barbu. Dacă am uitat pe cineva, scuze, am hard disk-ul prea încărcat. Sunt marțiali, sunt inchizitori. Cu fluierul dau foc la rugul pe care ard ereticii cu crampoane.

Aplicarea vindicativă a regulamentului

Ultima reprezentație (cronologic vorbind, din păcate nu a fost ultima) a lui Sebastian Colțescu a fost în registrul descris mai înainte. Dincolo de deciziile “controversate”, de fapt niște erori de arbitraj revoltătoare prin care Petrolului i-au fost anulate două goluri, a impresionat încă o dată disprețul arătat celor care își manifestau nemulțumirea față de cel care era pus să împartă dreptatea pe teren.

Galerie foto (6 imagini)

+6 Foto

labels.photo-gallery

Iar distribuirea dreptății pe teren nu înseamnă doar aplicarea mecanică a regulamentului, nici interpretarea în cheie vindicativă, personală, ci aplicarea acestuia în cheie umană. Asta înseamnă că e indicat să ai autoritate, dar să nu o exerciți cu aerul că te răzbuni pe cineva. Mai înseamnă să știi să vorbești calm, dar tăind cu fermitate obrăzniciile. Tu, arbitru, trebuie să veghezi cu înțelepciune la buna desfășurare a evenimentelor într-un meci, nu să îți folosești puterea ca gardianul unui lagăr de concentrare.

În afara unor sechele cu specific național, roboțeii răzbunători despre care vorbim sunt într-o anume măsură și creații ale noului stil de arbitraj internațional. Produse de sinteză ale schimbărilor de regulament care complică jocul și le oferă prevederi ambigue pe care ei le pot folosi în folosul propriu ca pe o cheie universală.

Când, unde și cine?

După acest scurt tratat de bună conduită a arbitrului, hai să încercăm să răspundem la întrebarea din startul articolului. Când, unde și cine a produs mutația nefericită spre cyborgizarea arbitrilor români. Căci nu a fost dintotdeauna așa. Victimă predilectă a invidiei celor care i-au urmat, Nicolae Rainea rămâne după părerea mea cel mai bun arbitru român. De departe. Rainea este singurul arbitru român care a oficiat la trei Cupe Mondiale.

Nicolae Rainea a fost și a rămas cel mai bun până astăzi pentru că pricepea jocul, nu se băga în seamă, asigura continuitatea fazelor, nu avea pompoșenia parvenitului și nu dădea senzația că îi condamnă la ghilotină pe fotbaliști. Mai buni sau mai răi, mai corupți sau pozând în incoruptibili, arbitrii anilor 70-80 nu isterizau jucătorii și nu eliminau antrenorii.

Înainte de Istvan Kovacs a fost Sandu Tudor

Contemporan cu Rainea, a fost Ioan Igna, și el un arbitru de succes, dar un om foarte rigid. Rece și distant, Igna a fost cred precursorul stilului istvan-ist atât de răspândit astăzi. De la el a plecat ceva care apoi s-a tot rostogolit. Arbitru important și de mare succes la finalul anilor ‘80 și mijlocul anilor ‘90, Ion Crăciunescu a contribuit decisiv la cristalizarea manierei inflexibile de arbitraj, fără să aibă însă duritatea contemporanilor noștri cu fluier 3d și cască WiFi.

Pe filiera descrisă a urmat Alexandru Tudor, care înainte să încuie televizoarele membrilor familiei și să se autohirotonisească a jucat rolul unui Brad Pitt nesuferit, dușman neîmpăcat al fotbaliștilor. Tudor a fost un Istvan avant la lettre, așa cum Istvan este sursă de mimetism pentru Feșnic, Chivulete, Bîrsan, Vidican, Barbu și ceilalți, care membru PSD, care membru PNL.

„Ăla negru”

„Sebi” Colțescu, îngerul exterminator de la Ploiești, și-a câștigat notorietatea internațională acum vreo câțiva ani când i-a zis „ăla negru” lui Patrick Webo la meciul PSG-Bașakșehir din Champions League.

Deși cu ajutorul unor avocați a fost absolvit de acuzația de adresare rasistă (fusese rasism!), Colțescu și-a încheiat atunci scurta carieră externă. I s-a permis să arbitreze în continuare pe plan intern, pe considerentul că este un arbitru cu experiență, care simte jocul.

Am văzut cum îl simte, ca să nu mai zic că, vorba lui Adrian Mutu, părea mai nervos decât fotbaliștii la finalul meciului de la Ploiești. Colțescu va fi oprit de la delegări câteva etape, sau poate că nu, grădina lui Vassaras e mare, va continua să arbitreze, iar la un moment dat se va retrage să își scrie memoriile.

Noi vom rămâne cu Istvan Kovacs și cu imitatorii lui al căror motto este “Dispari!”. Aceasta este chintesența arbitrajului românesc, dispari! Bâști de aici!