Publicat:
18.07.2024, ora 17:44
Actualizat: 18.07.2024, ora 17:52
- Canotajul zboară spre Paris. La propriu, dar mai ales la figurat. O fi bine?
Italianul Antonio Colamonici, antrenorul lotului olimpic de canotaj al României, ne anunță răspicat: „Mergem la Paris să ne distrăm!”.
Și întărește. „Pentru cei mai mulți va fi un infern, nu vor dormi, vor fi nervoși și stresați, noi ne vom distra. Noi vom face singurul lucru pentru care suntem antrenați. Vom zbura!”. Entuziasmant! Sau aiuritor?
Nu e bronz all-inclusive
Așadar, să înceapă petrecerea, puneți Moet Chandon-ul la rece! Să cânte menestrelii (lăutarii?). Cum, înainte de competiție?
Da, am înțeles că fetele și băieții au muncit pe rupte, se vede asta pe fețele și pe mâinile lor arse de soare. Nu este bronz de la all-inclusive Mamaia beach de fițe, este amprenta cromatică a miilor de ore petrecute în soare.
Nu știu dacă ați observat, dar toți marii sportivi din lumea asta sunt bronzați ca tractoriștii. Așa se spune. Pe mâini până la mâneca tricoului, pe față și pe gât. A nu se înțelege că a fi tractorist ar fi ceva degradant. Dimpotrivă. Munca grea nu este o rușine. Nu a fost niciodată.
Dar-ul, nu darul
Am înțeles toate astea, dar. Există un dar aici și nu este un dar din acela cu fundiță roșie. O fi bună oare supradoza aceasta de optimism injectată de Colamonici de față cu Elisabeta Lipă și Mihai Covaliu?
Am înțeles că trăim într-o epocă în care se practică discursurile motivaționale, că astăzi tinerii sportivi sunt mult mai receptivi la stimuli pozitivi decât la severitate.
Nu discutăm aici de metode de lagăr concentraționar cu vreun Gabi Stan pe post de gardian bătăuș. Dar parcă nici stilul acesta superdegajat, cumva sfidător-batjocoritor la adresa adversarilor nu mi se pare de bun augur.
Tonic sau analgezic?
Nu este un secret că optimismul supradimensionat ori excesul de încredere pot acționa ca un analgezic. Nu ca un tonic, ca să nu zic ca un stimulent că începem să ne gândim la altceva și de-abia ce ne-am mai liniștit de poveștile cu WADA, TAS și Agenția de Integritate.
Interesant este că i-au ținut isonul lui Colamonici atât președinta Agenției Naționale a Sportului, legendara Elisabeta Lipă (îmi vine mereu să îi spun Vitoria Lipan) cât și Mihai Covaliu, șeful COSR.
„Dacă aș putea, v-aș da o medalie pentru cum v-ați pregătit toată perioada. (...) Plecăm la Paris cu nava cu numărul 10 (n.r. avionul personalizat cu logul Nadiei) și sperăm să ne întoarcem de acolo tot cu numărul 10”, a spus un Covaliu mult mai relaxat decât de obicei.
Festivism avant la lettre
Evenimentul cu pricina a avut loc la Snagov, cu ocazia prezentării celor 45 de membri ai lotului olimpic de canotaj. 45 de sportivi dintr-un total de 107, cât numără delegația sportivă a României pentru Paris.
Este cel mai numeros lot dintre toate națiunile care prezintă echipe în concursul de canotaj la Jocurile Olimpice, iar asta este deja un record. Și nu este pentru nimeni un secret că speranțele României la medalii se leagă de probele de canotaj. Simona Radiș și Ancuța Bodnar, Magdalena Rusu ori Geanina Beleagă sunt doar câteva dintre numele grele de pe listă. Nu întâmplător, soții Ionela și Marius Cozmiuc au fost desemnați să fie purtătorii de drapel ai României.
Repet însă, festivismul acesta avant la lettre mi se pare nepotrivit. O fi deformare profesională jurnalistică rezerva pe care o exprim acum. De aceea îmi doresc să mă fi înșelat, iar Sena să fie străbătută numai de glorioasele noastre ambarcațiuni.
Haina face pe sportiv
Cât despre ținutele de prezentare, cred că se putea mai bine. Cam la fiecare ediție avem drama asta, părem îmbrăcați de la solduri. Materialele sunt de calitate modestă, croielile se vor originale, cu aer sportiv-casual, dar strălucesc prin banalitate.
Nu trebuie să fii creator de modă să observi aspectul de marfă pret a porter luată cu discount de la un en-gros. Fetele au purtat niște rochii roșii cu eșarfă galbenă la gât, ceea ce în teorie sună bine. În practică, mai puțin. În schimb, mi s-a părut nefericită ideea ca băieții să îmbrace pantaloni scurți, ca la un barbecue asezonat cu mici și bere.
Iar dacă în oglindă mai vezi și costumele de prezentare ale Mongoliei, un reflex de port popular stilizat subtil, totul realizat cu materiale scumpe, de calitate care trece spre tine dinspre ecran, te resemnezi. Și aștepți competiția, acolo nu suntem second hand.
