Publicat:
04.02.2026, ora 09:01
Actualizat: 04.02.2026, ora 09:01
- De 20 de ani, chirurgul ortoped Dan Tănase a făcut mereu parte din delegația României la edițiile Jocurilor Olimpice în calitate de medic șef al COSR.
- Cu o experiență de 35 de ani și 8.000 de operații în traumatologie la Spitalul de Urgență Floreasca din București, Dan Tănase deține și competențe în medicina sportivă.
Cu o zi înainte de a pleca spre Milano-Cortina, locul de desfășurare a întrecerilor olimpice de iarnă, care vor debuta pe 6 februarie, doctorul Tănase a acordat un interviu pentru GOLAZO.ro în care a vorbit despre cum a ajuns el printre „olimpici”, despre momentele fericite trăite printre ei. Medicul vorbește și despre întâmplările mai puțin plăcute, în care a avut de gestionat cazurile medicale de urgență apărute în delegația României.
„Românii nu sunt sportivi fragili!”
Domnule doctor, de când vă împărțiți între spital și competițiile olimpice?
În calitate de medic-șef al delegației olimpice a României am participat la ultimele zece Olimpiade. Am început cu Jocurile Olimpice de iarnă din 2006, de la Torino.
Asta de acum, de la Milano, este a șasea întrecere olimpică de iarnă la care ajung. Dar am fost și la celelalte concursuri sub egida CIO, cum ar fi Festivalul Olimpic al Tineretului European, a cărui ediție din 2027 o să aibă loc pentru a doua oară la Poiana-Brașov. În total, am adunat până acum 38 de întreceri olimpice.
„La rugby am renunțat, la spital nu”
Cum au pus ochii pe dumneavoastră cei de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român? Cum ați ajuns printre sportivi?
Eu am cochetat ani de zile cu această activitate mixtă de ortopedie și de medic sportiv. Am fost la echipa de rugby Dinamo din 1992, am fost 10 ani la Dinamo. Am colaborat cu cei de la Dinamo, cu care am câștigat șase cupe și patru campionate naționale.
În 1998 am devenit medicul echipei naționale de rugby, am fost și la Cupa Mondială din Irlanda, din 1999. După care a venit un antrenor francez care dorea să-mi dedic echipei tot programul. Eu însă nu am vrut să renunț la activitatea de la spital, așa că încet, încet am renunțat la rugby.
Și cum ați devenit medicul șef al sportivilor olimpici?
Fiind născut în Predeal și mare amator de schi, mulți ani am colaborat în paralel și cu lotul național de schi. Așa am ajuns la Olimpiada de iarnă de la Torino, din 2006. Ca medic al lotului de schi alpin.
După aceea, lucrurile s-au legat și am devenit medicul șef al delegației olimpice a României. Titulatura completă este CMEO, adică Chief Medical Officer.
Sunteți angajat al COSR?
Nu. Eu am o colaborare cu forul olimpic. Sunt angajat la Spitalul de Urgență Floreasca.
„Va fi imposibil să acoperim tot la Olimpiada de la Milano”
Și ce înseamnă medic-șef?
Mă ocup de tot ce înseamnă pregătirea Jocurile Olimpice din punct de vedere medical. Asta înseamnă să colaborez cu medicii de lot, înseamnă pregătirea sportivilor, monitorizarea stării de sănătate a lor, înseamnă medicația simptomatică și de efort, înseamnă ca la locul faptei, adică la Jocurile Olimpice să asigur starea de sănătate a sportivilor.
Acum îmi e mult mai ușor pentru că am o colegă care este chiar angajată la COSR, doctorița Diana Torje, cu care împărțim treaba. De exemplu, ea se ocupă de cabinetul medical din Satul Olimpic, iar eu mă ocup de partea de teren, mă duc la competiții și asigur primul ajutor, cum a fost cazul de la Paris, din 2024, când a apărut incidentul cu sportiva de la lupte care a suferit un traumatism cervical extrem de sever, care se putea termina foarte prost. Sigur, la toate aceste competiții suntem ajutați, în mod evident, de medicii de la loturi.
Acum, la Olimpiada de la Milano, câte cadre medicale sunt în delegația României?
În afară de mine, mai sunt încă trei medici. Colega mea care are grijă de cabinet, un medic de la Federația Română de schi-biatlon și un medic de la Federația Română de bob și sanie. Trei kinetoterapeuți și un maseur. Deci echipa medicală de la Milano e compusă din 8 membri.
Din păcate, marea provocare de la Milano o va reprezenta distanța. Sunt șase localități olimpice întinse pe un areal teribil de mare. Sunt între 200 și 300 de kilometri între ele.
Noi o să stăm la Cortina și până la Bormio și Divinio, unde sunt competițiile de snowboard și de schi, sunt vreo 250 de kilometri. Până la Milano sunt vreo 400 de kilometri. Deci, practic, imposibil de mers zilnic.
N-ai cum să faci zilnic, pe timp de iarnă și pe drumuri de munte, 500 de kilometri. Imposibil! La Torino, în 2006, au fost 3 sate olimpice și cu distanțe mici între ele. Cel mai mult aveam de parcurs 30 de kilometri.
Înțeleg că vă place sportul, altfel nu cred că ați fi ajuns să lucrați cu sportivi….
Iubesc sportul, practic sportul. Schiez de-o viață. Îmi place fotbalul, rugby-ul. Joc tenis. Joc tenis la diverse competiții de veterani, inclusiv la campionatele balcanice ale doctorilor. Este o competiție ajunsă la 35-a, 36-a ediție. Da, e fain. În fiecare an, în altă parte. Anul trecut a fost la noi, acum e la Istanbul, acum doi ani a fost în Macedonia, în Bulgaria, Grecia.
„Cel mai greu caz medical: capul era întors cu 90 de grade față de corp”
Când ați schiat ultima dată?
Acum două săptămâni. În Andorra. Deși m-am operat la umăr în decembrie. M-a operat doctorul Andrei Popescu, care îmi e coleg și fac recuperarea cu Dragoș Luscan. Cel care se ocupă și de campionul nostru olimpic, David Popovici. Mă întâlnesc cu el de două ori pe săptămână, la gimnastică medicală. El își face pregătirea lui, eu pe-a mea.
Apropo de probleme medicale, spuneți-ne care a fost cel mai greu caz medical care a apărut la Olimpiadă?
Ne-a ferit bunul Dumnezeu de accidente majore. O accidentare serioasă a apărut la Olimpiadă de la Paris, 2024. Când sportiva de la lupte, Cătălina Axente a suferit un traumatism extrem de sever care se putea lăsa cu repercusiuni dramatice.
Ce s-a întâmplat mai exact?
Era în „optimile” de la categoria 76 kilograme și adversara ei, o americancă puternică, a surprins-o cu o procedură și a prins-o… când revăd înregistrarea video, cum a pus-o la pământ și mă gândesc cum a putut scăpa cu viață. Capul era întors cu 90 de grade față de corp.
Atunci chiar m-am temut pentru că un traumatism cervical poate avea repercusiuni dramatice. Paralizie de la gât în jos sau chiar mai tragic. După ce a fost dusă de urgență la spital și după investigațiile medicale am răsuflat cu toții ușurați.
Cine s-a ocupat atunci de cazul sportivei?
Evident că echipa medicală a organizatorilor. Ei intervin primii. Acordăm și noi ajutor. Avem și noi dreptul de a fi prezenți lângă sportivă, să ne dăm o părere. Ne-am urcat în salvare cu ea. Am fost la spital. Am stat toți lângă ea. Din fericire, s-a terminat cu bine.
Și am mai avut la Olimpiada de iarnă de la Vancouver, din 2010, un accident. Edith Miklos a suferit o ruptură de ligamente chiar în concurs, la schi alpin. Sportiva venise după o accidentare mai gravă suferită cu câteva luni înainte câteva luni înainte de la San Moritz.
„David Popovici are o disciplină a pregătirii ieșită din comun”
Doar două accidentări grave?! Să înțelegem că sportivii români sunt mai rezistenți?
Clar nu sunt foarte fragili. Nu au fost alte accidente dramatice. Nu am avut fracturi, nici măcar KO la box. Dar am avut contracturi sau rupturi musculare. Nici sporturile la care concurează românii nu sunt dintre cele mai puternice sau cu risc mare de accidentări. Gimnastica este disciplina mai periculoasă, dar aici nu mai prea avem sportivi.
Care sportivi români v-au impresionat?
David Popovici e un sportiv special. Subțirel, filiform, dar are o disciplină a pregătirii ieșită din comun. Mihai Covaliu a fost un sportiv cu o voință teribilă. Sportivii de la kaiac sunt extraordinari de muncitori, cu calități fizice impresionante și de o modestie care te uimește. Și să nu-l uit pe Horia Tecău, un individ special.
„Usain Bolt asculta muzică și râdea, apoi câștiga toate cursele”
Și care sportivi străini v-au rămas în memorie?
Usain Bolt. L-am văzut la Londra 2012, la Rio 2016. L-am văzut alergând, l-am văzut și de aproape. E un munte de om cu o statură impunătoare, dar cu o fire foarte jovială, relaxată. Când treceam pe lângă corturile echipelor naționale, pe stadionul de încălzire, la americani toți erau foarte concentrați, încruntați. Multă seriozitate. La cortul jamaicanilor se auzea muzică, râsete... veselie. Cine câștiga cursele? Jamaicanii le câștigau!
Care e amintirea memorabilă?
Am două amintiri de neuitat. Una plăcută și una mai puțin plăcută, ambele de la tenis. Amintirea plăcută. Eram în tribună, Tecău cu Mergea jucau finala contra doi spanioli, Nadal și Lopez, favoriții suporterilor brazilieni, vă dați seama. Noi eram în tribună un grup de opt români, cu Cristi Romanescu de la tenis de masă și cu Cătălina Ponor.
Cătălina se ridica la fiecare punct câștigat de Tecău/Mergea, iar atunci brazilienii tropăiau și o huiduiau. M-am enervat și la un moment dat și le-a spus: „Băi, huiduiți o mare campioană olimpică!”. S-au uitat la ea, au scos telefoanele, au început să caute poza ei, s-au uitat la ea, au început să-și dau coate.
După acest moment, au început să se bucure cu Ponor la punctele câștigate de români. Amintirea neplăcută a fost finala pierdută de Tecău și Mergea.
Altă amintire specială nu mai aveți?!
Ba da. Eram la Londra 2012, ne pregăteam să ajungem la defilare și eram noi, rușii și sârbii. Horia Tecău îmi spune să mergem să stăm pe bordură. Acolo stătea și Novak Djokovic cu mâna la falcă. Horia se salută cu el, mă prezintă pe mine. Și Djokovic, pe un ton glumeț, începe să arate spre Maria Sharapova, o tipă superbă, înaltă și frumoasă, care era și portdrapelul delegației Rusiei, și să spună cum toți se înghesuie să facă poze cu ea și cu el nu vrea nimeni…
L-am revăzut pe Djokovic și la Rio, la Tokyo, la Paris. Efectiv, este un magnet. La Tokyo stăteam în Satul Olimpic în blocuri vecine, sportivii sârbi erau mereu adunați în grădină și Djokovic în mijloc nu știu ce le tot povestea și ei râdeau în hohote. Este un tip foarte jovial. Și, să nu uit, un moment comic. Am ajuns în preajma croatului Marin Cilic și îmi rămâne privirea fixă spre ghetele lui sport din picioare. Mă trezesc că-mi dă un ghiont și îmi spune: „Da. Port 49 la picior!”.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
