Publicat:
01.08.2025, ora 10:53
Actualizat: 01.08.2025, ora 11:17
- Antrenorii de la juniori trebuie să facă alegeri dureroase. „Nu mergem la competiție cu cei mai buni. Ajungem să trimitem la concurs copii ai căror părinți au bani”
- Anamaria Neagu, autoarea acestui articol, este profesoară la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, fost decan al școlii, dar și fost jurnalist sportiv la Gazeta Sporturilor și Realitatea TV.
David Popovici atinge marginea bazinului și ridică privirea spre tabela care îi arată timpul. E campion mondial.
Zeci de mii de copii se uită cu admirație la el la televizoare sau pe ecranele telefoanelor mobile și visează să fie David într-o zi. Ce nu știu ei este că talentul, munca și seriozitatea nu le vor fi niciodată de ajuns, chiar dacă le-ar avea.
În România, ca să ajungi David îți trebuie părinți dispuși și capabili să investească în visul tău. Pentru că statul care își vede drapelul și își aude imnul când sportivul obosit urcă pe podium n-a contribuit cu aproape nimic la parcursul copilului devenit adult cu medalie de gât.
„Dacă ai mai mulți copii, trebuie să alegi pe care îl poți susține pentru performanță”
Rareș Roșu are 16 ani și a văzut cursa lui David la televizor, între două antrenamente ale zilei. Se pregătește de Mondialele de Natație de Juniori de la Otopeni, unde s-a calificat cu un record național obținut la 200m fluture la Europenele de Juniori de la Samorin. Cel mai bun rezultat din toate timpurile al unui român de 16 ani nu l-a ajutat acolo să se califice în semifinale.
„A înotat 2.02.95, record național, dar a fost al 18-lea. Fiindcă abia când mergi la competiții internaționale îți dai seama ce sus e nivelul altor delegații. Pornim cu un handicap de valoare față de țările unde se investește în sport pe care talentul copiilor și munca lor nu îl pot întotdeauna recupera în totalitate”, povestește Nicoleta Roșu, mama lui Rareș.
4.200 de lei pe lună costul unui micuț talentat
Când e sănătos și totul merge bine, cheltuielile lunare pentru ca Rareș să se antreneze ajung cam la 4.200 de lei. Aici intră doar „consumabilele”: alimente, vitamine, sală, bazin.
Peste acestea se adaugă echipamentele. Un slip de concurs costă minimum 1.500 de lei și îl ține cam 2-3 competiții. Uneori i s-a întâmplat să se rupă după prima. Ochelari de competiție, ochelari de antrenament, slip de antrenament, trening, cască... nu le mai numărăm. Nici cantonamentele, două pe an, care costă cam 5.500 de lei.
Nu mai punem la socoteală un copil care crește și se transformă mai repede uneori decât poate ține pasul bugetul familiei. Iar Rareș mai are doi frați mai mici.
„În România, nu doar copilul și antrenorul fac performanța. Primii care trebuie să performeze sunt părinții. Dacă nu îl poți sprijini financiar, poate să fie cel mai talentat de pe pământ, e degeaba. Iar când ai mai mulți copii, clar trebuie să alegi pe care îl poți sprijini pentru performanță reală. I-am dat la sport și pe sora și pe fratele lui Rareș. Dar nu știu dacă ne-am permite să mai susținem încă un copil la acest nivel, oricât ne-am dori”, explică mama lui Rareș.
Statul începe să contribuie doar când ajungi în top. Și atunci o face insuficient
Rareș este parte din lotul național de înot al României. Copiii ca el primesc anumite forme de sprijin: deplasări către competiții plătite de stat, burse lunare pentru alimente, câte un rând de echipament incomplet pentru concurs etc.
Până să ajungi între cei mai buni 9-10 tineri din țară însă, munca e a ta, iar banii sunt ai părinților. Ceea ce înseamnă că mulți dintre copiii cu talent se pierd pe drum și nu ajung niciodată la potențialul de performanță real pe care îl au. De aici și baza mică de selecție, de aici și numărul mic de campioni pe care îl mai avem, ca țară.
„În august, la Otopeni, la Campionatele Mondiale de înot la nivel de Juniori, România are calificat, pe barem, un lot de 9 fete și 9 băieți. America vine cu 26 de fete și 26 de băieți, maximul permis. E doar un exemplu. Diferența e uriașă oricum te uiți. Și abia când concurezi cu state care investesc coerent în performanța sportivă îți dai seama că suntem foarte departe, deși avem talente”, explică Nicoleta Roșu.
Dar când povara perfomanței este exclusiv pe umerii părinților, câți oare sunt dispuși să sacrifice totul pentru un vis pe care, când copilul are 6-7 ani, nici nu poți garanta că și-l poate îndeplini? E un pariu în orb, pe care îl faci cu banii, cu timpul și cu energia familiei”, încheie aceasta.
„Nu mergem la competiție cu cei mai buni. Ajungem să trimitem la concurs copii ai căror părinți au bani”
Înotul este doar unul dintre sporturile în care performanța românească se obține pe banii părinților. Poate cel mai vizibil prin reușitele lui David Popovici, dar doar unul.
La 8 dimineața, când Rareș Roșu își încheie antrenamentul de înot din bazinul Lia Manoliu, pe lacul Herăstrău, trei adolescenți se pregătesc de antrenamentul zilnic care include câțiva kilometri buni de padelat și 4 ore de muncă fizică intensă.
Sandra Paul (15 ani), David Busu (15 ani) și Sorin Diaconescu (16 ani) au reprezentat România la Campionatul European de Kaiac-Canoe pentru Juniori de la Bascov și la Campionatul Mondial din Portugalia. Două competiții majore în aceeași vară.
Pentru Mondiale, Federația Română de Kaiac-Canoe nu a avut niciun leu disponibil, așa că deplasarea s-a făcut cu ajutorul sponsorilor. Sponsori principali, ca întotdeauna, familiile.
”Pentru Mondialul de Juniori și Tineret nu am avut finanțare ca să putem să îi trimitem pe copii. A trebuit să obținem bani de la sponsori. 30.000 de euro de la un lanț de farmacii, apoi am avut un ONG care ne-a sprijinit și el cu o sumă, iar restul... din banii părinților”, explică Ioan Bârlădeanu, președintele FRKC.
„Dar nu putem să facem performanță dacă nu avem finanțare corespunzătoare și faptul că unii părinți au avut bani ca să trimită copiii nu înseamnă că am putut să îi ducem la competiție pe cei mai buni. Noi ajungem, ca federație, să alegem dintre copiii ai căror părinți au bani și pot susține deplasările”, spune, ușor încurcat, Bârlădeanu.
„Părinte de sportiv, cumpăr barcă. Dau la schimb medalie pentru țară”
Un kaiac de o persoană costă 5.000 de euro. Unul de patru persoane ajunge la 12.000 de euro! O padelă de calitate costă 500 de euro. Și se mai rupe, după cum a demonstrat marele Ivan Patzaichin, campionul care a terminat o cursă de canoe cu pagaia ruptă în 1972, la Jocurile Olimpice, intrând în legendă.
În 2025, părinții trebuie să le cumpere bărci copiilor dacă vor să ajungă la competiții. „Găsești o sponsorizare, rogi o firmă să doneze, strângi bani și cumperi barcă dacă antrenorul îți spune că fiul sau fiica ta are potențial. Măcar să-i dai o șansă să vezi unde ajunge. Deși poți cumpăra kaiacul și copilul să se lase peste 3 luni de zile”, explică Ana Maria Diceanu, a cărei fetiță, Mayra, cochetează cu sportul de performanță la Clubul Sportiv Școlar nr. 6 de aproape un an.
”Urmează campionatele naționale săptămâna viitoare, iar noi avem cluburi din țară care apelează la noi să le dăm ambarcațiuni ca să poată să concureze, pentru că nu au bărci pentru sportivii lor. Ceea ce nu e normal, căci bărcile federației ar trebui să fie pentru cei de la lotul național și nu putem oferi tuturor”, adaugă președintele Federației de Kaiac-Canoe.
Ana Maria s-a implicat în campania de strângere de fonduri pentru lotul național de juniori de kaiac, deși fiica sa încă nu face parte dintre sportivii trimiși să ne reprezinte peste hotare.
„Nu poți să-i vezi pe copiii aceștia cât muncesc și să rămâi indiferent. Deși se pare că statul român poate. Dar tu, ca părinte, când le vezi palmele pline de bătături și înghețate după un antrenament, nu poți să nu tragi de tine peste limitele umane ca să găsești bani care să ajute copilul acela să își îndeplinească visul”, povestește mama Mayrei, o fetiță de 13 ani pentru care, într-o zi, poate va cânta imnul României.
Iar când imnul va cânta pentru Mayra, noi toți ne vom simți mândri. Și vom uita că ea e acolo doar pentru că părinții ei au tras de fiecare leu pentru ca fiica lor să muncească lună de lună, ore în șir, pe un lac, pentru un vis.
Strângem bani și pentru un bazin?
Pe sistemul actual, în România, ajung la performanță doar copiii cu părinți potenți financiar. Sau descurcăreți. Iar cei talentați, dar care n-au acasă 5.000 de lei pe lună de dat doar pentru sport rămân veșnic în fața telefoanelor, admirându-l pe David Popovici.
Și chiar și cei care ajung pe podium, ajung chinuiți. Căci banii părinților îți pot cumpăra ochelarii de înot, dar nu pot construi un bazin decent unde să te antrenezi. Îți pot cumpăra o barcă, dar nu-ți pot construi o pistă de antrenament, ca să nu te lovești de șalupele bogaților care își plimbă luxul pe lacurile țării.
Și cum România e țara unde se mobilizează oamenii pentru a face spitale, se așteaptă probabil o mobilizare și pentru sportul de performanță. Să punem mână de la mână și să construim o infrastructură decentă pentru copiii care o să ne urce pe podiumuri în următorii ani sau încă mai așteptăm minimul de la statul român?
Citește și
