Publicat:
10.01.2025, ora 17:09
Actualizat: 03.02.2025, ora 21:19
- Mircea Hohoiu (71 de ani), fost coordonator al lotului olimpic român de natație din anii 1980, crede că ar trebui să se vorbească mai mult despre cauzele caritabile în care e implicat David Popovici.
- Hohoiu povestește cum fostul său „elev”, înotătorul Michael Gross, multiplu campion olimpic, a primit un Porsche cadou pentru a fi stimulat să continue cu sportul.
- Fostul coordonator al lotului olimpic român de natație crede că astfel de gesturi, precum acela al lui Popovici de a-și achiziționa o mașină sport, sunt „supape” psihologice.
Numele Mircea Hohoiu a fost unul foarte cunoscut în lumea natației mondiale din anii ‘80. El se ocupa de destinele sportului care a început, în acei ani, să fie o prezență constantă pentru România în primele locuri ale probelor de înot de la Europene și Mondiale.
În 1988, domnul Hohoiu a rămas în Germania, păcălind vigilența Securității. Ulterior, valoarea și, într-o mai mică măsură, destinul, l-au făcut să lucreze cu unul dintre mai buni înotătorii germani din toate timpurile, Michael Gross. Care conducea un Porsche.
Tatăl meu, care murise în 1975, își luase cetățenia germană. Așa că atunci când am rămas, am fost recunoscut repede ca un cetățean de-al lor, mai ales că vorbeam și germana la perfecție, pe lângă engleză și franceză. Așa că am avut acte în câteva săptămâni și m-am angajat la clubul Offenbach. Michael Gross era unul și am vrut să lucrez cu el (n.r. - din 1988 până în 1992). Mircea Hohoiu
Mircea Hohoiu: „Important e că este campion olimpic”
În exclusivitate pentru GOLAZO.ro, Mircea Hohoiu a acceptat un dialog despre resorturile psihologice care ar fi putut să-l determine pe David Popovici, campion olimpic la JO Paris 2024, să-și cumpere o mașină sport pe care a plătit, conform surselor GOLAZO.ro, 120.000 de €.
Bună ziua, domnule Hohoiu. România e împărțită în două. Pro și contra faptului că David și-a luat o mașină foarte scumpă. Dumneavoastră ce credeți?
Își cumpără atâția oameni mașini din acestea și nu interesează pe nimeni. Acum, pentru că el e persoana publică, a atras atenția și de asta… Dacă are bani, să-și ia ce vrea el. Plus că, să fim serioși, nu e mașina de pe lume. Porsche un automobil bun, nimic de zis, dar nu e un Ferrari, Lamborghini, Maybach sau altele.
Dumneavoastră sunteți stabilit în Germania. Eu am fost în Berlin, Munchen și Stuttgart și am văzut, în aceste trei orașe, foarte rar mașini foarte scumpe, de lux sau sport. De ce nemții nu-s avizi după ele?
Nemții sunt pragmatici, practici. Își iau mașini în primul rând după nevoie, iar apoi după portofel. Statutul lor nu și-l stabilesc prin prețul mașinii pe care o dețin. Pentru ei e mai importantă casa decât mașina. Asta este utilitară, scopul ei e bine definit. Oamenii își iau mașini decente, fac economii, se gândesc la protejarea naturii.
Putem trage o concluzie asupra caracterului unui om, iar aici e vorba despre David Popovici, după această achiziție?
Nu-mi dau seama. Și eu mi-aș fi dorit în tinerețe o mașină din asta. Dar am avut pasiunea motocicletelor și am avut nouă în viața mea. Nu știu care e atitudinea lui față de aceste lucruri. Dar, după cum îl cunosc, nu cred că va fi influențat. Și apoi să nu uităm că el e angajat în proiecte caritabile. Așa că nu pricep de ce lumea se scandalizează. E campion olimpic, asta e important, nu ce mașină conduce.
Trebuia să plec cu lotul olimpic de natație la JO de la Seul, din 1988, dar a mers alt antrenor pentru că dăduse cadou un video. Mi-au spus că am 35 de ani și că o să mai apuc alte ediții. Și asta m-a cam înfuriat. Mircea Hohoiu
Mircea Hohoiu: „Nu a fost teribilist”
Zilele trecute citeam undeva această vorbă: „Înotul e foarte dificil pentru că ai prea mult timp doar cu tine”. Știu că ați antrenat un foarte mare înotător al anilor ‘80, germanul Michael Gross. El cum făcea față presiunii, tensiunii antrenamentelor și concursurilor?
Hai să îți spun ceva. Michael s-a lăsat de înot pe la 12 ani. Nu avea rezultate. Se chinuia în apă. Avea membrele lungi, dar nu și musculatura care să le miște bine. După vreo patru ani de zile a fost cu tatăl său la Berlin, la Mondialele de înot. Cred că l-a văzut pe Matt Biondi (n.r. – înotător american, de opt ori campion olimpic) și a zis că și-ar dori și el să înoate așa. Iar tatăl lui Gross i-a replicat: «Dacă ieși campion mondial, îți iau un Porsche». Familia lui era foarte înstărită. În 1982, când Michael avea 17 ani, a câștigat în proba de 200m liber la Campionatele Mondiale. Așa că i-au luat un Porsche. Cred că vreme de câteva luni a exersat pe un VW Beetle, buburuza aceea. Nu l-am văzut niciodată să fie teribilist pe șosea cu Porsche acela. Nici măcar la început. Foarte cerebral și cumpătat.
E atât de mare presiunea psihologică a unui astfel de sportiv încât are nevoie de „supape” de genul satisfacerii unei dorințe care costă mult, de exemplu?
Sigur că da, așa consider și eu. E o supapă. Nu prea îți permiți bucurii pentru că vine următorul concurs, iar acolo ai presiunea rezultatului. Uite, îți dau un exemplu trăit de mine. În 1990 am fost în cantonament, în California. Și s-a nimerit să fie ziua lui Michael Gross în acea perioadă. Am mers la restaurant în ziua aceea, toată echipa. El ne-a invitat. I-am lăsat să bea o bere, un pahar de vin. Michael, la ora 21.30, s-a ridicat și a plecat. Nu a băut decât ceva fără alcool. Ceilalți, știți cum e, «E ziua ta, mai stai puțin». Nimic. La ora 10.30 trebuia să fie în pat, pentru că a doua zi, la 5.30, avea antrenament.
O disciplină pe care foarte puțini o au, chiar și fiind mari sportivi de performanță. Dar ea nu vine și cu o acumulare, la nivel psihologic, de potențiale frustrări?
Cred că depinde foarte mult de cum ești construit. Michael Gross își dorea enorm să fie cel mai bun. De asta pentru el nu exista „sacrificiu”. La bazin, deasupra cabinei, aveam ceas cu secundar. Noi începeam antrenamentul în apă la ora 6. Când secundarul sărea pe 6 fix, Michael plonja în apă. În fiecare zi. Indiferent ce făceau ceilalți colegi ai săi. Extraordinar de serios. Trebuia să-l opresc la antrenament. Era în stare să crape în apă de efort.
Aveam rezultate bune cu înotătorii noștri. Tatăl meu era deja aici, în Germania, și cred că se temeau că o să rămân și eu în străinătate. El fugise în 1971 din țară. Așa că la Munchen, la Jocurile Olimpice din ‘72, nu m-au lăsat să plec. Dar, ulterior, au garantat pentru mine, o perioadă, fostul meu antrenor, domnul Schuster, și Pătruică, de la Consiliul Județean, și am mers în Polonia, Yugoslavia. N-am rămas acolo și Securitatea a prins încredere în mine. Mircea Hohoiu
Mircea Hohoiu: „David ar putea încerca varianta SUA”
Dincolo de Porsche pe care i l-au luat părinții, avea și el această „supapă”? De a-și satisface unele dorințe poate și pentru a reechilibra balanța dintre efortul uriaș, fizic și psihic, și recompensarea acestuia?
Michael era un tip foarte pragmatic. El nu-și permitea, deși financiar putea, asemenea bucurii. De exemplu, atunci când s-a lăsat, în 1992, tot clubul (n.r. - EOSC Offenbach) a vrut să-i facă un cadou de adio. Și clubul avea bani, își dai seama. El și-a dorit o colecție de volume, cred că șase erau, ale lui Schiller (n.r. – poet și dramaturg german). Erau la un anticariat și costau 2.000 de mărci bucata. O ediție mai veche, originală, de colecție de pe la 1800.
Se tot pune problema plecării lui David în SUA, mai ales că situația bazinului unde el se antrenează cel mai des, de la Lia Manoliu, este una precară. Dumneavoastră, care ați cunoscut sistemul american, ce părere aveți despre asta?
E foarte dificil de răspuns. Eu am avut, de aici, din Germania, foarte mulți sportivi care au plecat în SUA. Și toți cei care au rezistat, au și progresat. Cultura sportului în America e fantastică. Nu-mi dau seama ce i s-ar potrivi lui David mai bine, dar cred că la un moment dat, poate nu acum, trebuie să faci o schimbare. Dacă rămâi într-un status-quo mult timp... nu cred că te ajută să te dezvolți. Nivelul acolo e foarte ridicat, așa că eu cred că ar merita să facă acest pas.
Îl vedeți pe David menținându-se la acest nivel, foarte înalt, mulți ani de acum încolo? Sigur, poate nu câștigând aur la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice la care va mai participa.
Mai are „gloanțe pe țeavă”. La cât de serios e, cât de determinat. Sigur va fi printre cei mai buni în continuare. Chiar dacă a ajuns la un nivel foarte înalt, mai poate progresa. Când eram antrenorul lui Michael Gross se punea problema că a câștigat tot. Cum să-l mai fac să progreseze. Dar aveam un sistem de creștere a forței, progresiv și organic. În ‘89, când a venit de doar 3 ori pe săptămână la sala de antrenament, pentru că-și dădea doctoratul, am lucrat mai mult fizic cu el. După ce a trecut perioada, a povestit într-un interviu pentru Stern (n.r. – cea mai bine vândută revistă germană a anilor 1980, cu un tiraj de 1,8 milioane de copii) că în acele luni și-a îmbunătățit forța cu 13%. Deci se poate să progresezi. Iar David va face asta. Sunt convins.
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
