Publicat:
30.06.2026, ora 15:54
Actualizat: 30.06.2026, ora 16:34
- Ar trebui să fie știrea țării, măcar a celei sportive. „Mă gândesc serios să bat recordul mondial la 100 de metri”.
- A trecut, însă, ca o adiere. Mai importante au fost medaliile de la Settecolli, deși acolo era doar „un meci de verificare”, un fel de Craiova-Jitomir.
De când nu a mai doborât cineva din România un record al lumii? De la David Popovici, ok. Și înainte? Săpăm în arhive? Anișoara Cușmir? Ne întoarcem pe vremea lui Ceaușescu?
M-a surprins această cărămidă aruncată în apă, acest mare angajament pe care puțini în lume și-l permit, făcut public de el, cel care până de curând spunea că scopul e să se distreze.
Chiar a răsucit promisiunea: „O văd ca pe un când, nu ca pe un dacă”. Adică nu se pune problema să nu. Și dacă nu? Întotdeauna există această posibilitate.
David nu a cunoscut doar momente de grație. După explozivul an 2022 a venit un 2023 fără medalii, apoi titlul olimpic jucat la mustață, acel aur covidat, după care, înainte de succesele mondiale de la Singapore, momentul de abis interior, când a vrut să lase totul baltă.
Popovici zâmbește mai tot timpul. Pare că se joacă. Dar e până la urmă tot un om. „Ești doar un om!”, șoptea în urechea împăratului sclavul lui Marcus Aurelius, ale cărui „Meditații” se află între lecturile favorite ale lui David.
Omul-pește a tot repetat asta la întoarcerea acasă. „Sunt doar un om”, dar știm cu toții, pe propria piele, că dincolo de vorbe și dincoace de epidermă e o altă lume.
Îl va băga David Popovici pe Pan Zhanle cu capul la fund?
Acum l-a primit la antrenamente pe omul care i-a furat recordul, Pan Zanhle. E ca într-un film polițist. Oare ce se va întâmpla în bazin, departe de ochii lumii, îl va băga cu capul la fund?
E o glumă, dar undeva, în adânc, există râca puternică de a fi fost bătut. Nu poți fi campion dacă nu resimți asta. Campionii sunt animale de pradă, oricât ar fi paradă.
E posibil ca David să vrea să-l adulmece pe acest chinez simpatic dar și copil al unei lumi asupra căreia planează suspiciuni. Posibil să vrea îl înțeleagă, să îi descompună mecanismul, să vadă din ce e făcut. E un război al zâmbetelor și plecăciunilor.
Recordul la sută? Fantastic. E cel mai tare din înot. Ce fel de David îl va ataca? Din ce se vede, nu cel de acum patru ani. E schimbat, are alt corp. Stilul de a înota nu mai e fluid, e mai în forță, sacadat. Înainte plutea, acum a început să „sape” în apă așa cum făceau „dulapurile” cu care se întrecea, înotătorii trapezoidali pe care i-a bătut.
David e mai mare, și nu doar ca personalitate. A ajuns aproape de varianta lui finală. Îl va ajuta trupul cel nou, mai voluminos, mai greu, să înoate mai repede decât cel vechi?
Popovici a bătut deja primul record mondial al lui Pan (46.80) cu noul corp: 46.51. Dar chinezul mai coborâse o treaptă, până la 46.40. Asta e ștacheta.
O să ziceți că 12 sutimi sunt un nimic, un mizilic, o marjă infinitezimală. Dar nu e așa. În ciclism, după sute de kilometri, victoria trebuie stabilită la fotografie. Timpul, distanțele se dilată enorm. Marginea bazinului se depărtează. Munca mentală e să o apropii.
David e, acum, pe un front pe care și la ales singur. Zâmbetele, atitudinea destinsă, sunt pentru public. În adânc se construiește un Mare Zid.
O aventură fabuloasă. Cine știe, poate va veni și ziua ei
Dar eu visam la altceva. Acela chiar e un vis. Recordul pe 200 metri liber. Care e un fel de Marte, pe când recordul pe sută e Luna. Acolo a mai fost.
Musk, cu toate derapajele și dezechilibrele, nu și-a fixat ca obiectiv satelitul Pământului. În înot, aceasta este cea mai mare provocare, pentru că timpul acela e o nebunie, e, cum ar zice David când nu-i vin cuvintele în română, „out of this world”.
Paul Biedermann, 2009, Mondialele de la Roma atât de dragă lui Popovici: 1.42.00. E ca o piramidă în mijlocul oceanului. Doi oameni au apucat doar să o întrezărească. Legendarul Phelps, 1.42.96. Și tânărul nostru, 1.42.97.
Între acești doi timpi și record e o distanță uriașă, un spațiu enorm neumblat, necartografiat. Cine îl va străbate va fi ca Amundsen, ca Edmund Hillary. Sau ca Indiana Jones, ca să venim mai spre oniricul epocii.
O aventură fabuloasă. Cine știe, poate va veni și ziua ei. Și atunci omul nostru va putea plânge ca Alexandru cel Mare, pentru că nu vor mai fi teritorii de cucerit.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
