Radu Naum Porcăria care îngroapă România

• „Câteodată am impulsul cretin de a vrea un război pentru ca toți zevzecii care se cred mari luptători să afle cu adevărat ce înseamnă asta”.
• Nu spun cine a rostit aceste cuvinte. Ele îngheață prin oroarea lor, dar și prin sufocarea unor conștiințe în fața ordurilor răsturnate cu un entuziasm bolnav în spațiul fotbalului de galerie.

La Dinamo - Rapid au fost momente bune în care nu mă puteam uita la meci uluit de ceea ce puteam să citesc pe bannere. Nu-mi venea să cred că așa ceva poate fi exhibat liniștit, de-a lungul unui întreg sector. Organul genital masculin trona uriaș, cu o bucurie violatoare, în fața a mii de femei și copii.

A stat acolo minute bune, mă întrebam cât? Până unde? Apoi l-au strâns liniștit și a apărut altul. Tot cu P...A în ochii tuturor. A stat și acela ceva timp. Apoi a dispărut. Păreau niște reclame care se schimbă. Nimic deosebit.

Am crezut că va veni cineva să le ia de acolo. Dar nimeni nu se pune cu galeriile. Acelea sunt, cum ar spune francezii despre unele cartiere ale marilor orașe, spații pierdute ale republicii.

Galerie foto (8 imagini)

+8 Foto

labels.photo-gallery

Bnei Sakhnin, cunoașteți? E o echipă cam de jumătatea clasamentului în Israel, un fel de Sepsi de până mai ieri, când mai sus, în play-off, când mai jos, la scăpat de retrogradare.

Nu am ales Sepsi întâmplător. „Afară, afară, cu ungurii din țară!”. Asta se aude adesea dinspre galeriile adverse. Mă întreb cum s-ar simți cei care scandează asta dacă ar fi în locul „ungurilor”. Să fie alungați din casele lor. De pe pământul pe care ei și strămoșii lor trăiesc de sute de ani.

La schimb sunt făcuți „țigani”. Adică, în mintea strâmbă a celor care perpetuează aceste apelative, niște suboameni. Odată s-a oprit un meci și ce mai tămbălău a fost! Cum s-au revoltat oamenii din fotbal că nu a fost bine, cum să oprești o partidă pentru niște vorbe?!

Le-aș recomanda, la extrem, să asculte vorbele lui Hitler sau Mussolini din anii ‘30 și să vadă ce au produs mai apoi. Doar vorbe. Decât, cum ar zice unii.

Dar n-a murit nimeni, dragă! Sigur. Ne jucăm cu focul ca niște copii inconștienți. În Israel nu e așa. Acolo e chiar foc.

Fotbalul e lovit din plin de fractura etnică

Sakhnin e cunoscută ca echipa arabilor, pentru că e un oraș al arabilor, al arabilor israelieni din Galilea. Revista „So Foot” din această lună publică un reportaj despre echipă și comunitate.

Deja situația lor era complicată, dar de doi ani a devenit inflamabilă. Conform unui sondaj Haaretz, 56% dintre evreii israelieni ar fi de acord cu expulzarea palestinienilor din țară.

Fotbalul e lovit din plin de fractura etnică. Jucătorii arabi ai naționalei Israelului sunt huiduiți. Rivalii de moarte (și acolo termenul nu are sensul figurat) ai celor din Sakhnin sunt fanii lui Beitar Ierusalim. „Să vă ia foc satul”, „Moarte arabilor”, „Profetul Mohamed le face cafeaua evreilor” sunt scandări auzite la meciurile directe.

Un actual antrenor de juniori al lui Bnei a jucat pe vremuri ca internațional israelian contra Irlandei și câteva zile mai târziu galeria lui Beitar i-a strigat la fiecare atingere de minge „Îți dorim un cancer”. Asta e ambianța.

Acolo cuvintele pot deveni fapte într-o clipire de ochi. Acela e un război adevărat. În acel loc oamenii trăiesc cu frica morții zi de zi. Noi trăim cu frica de a vedea crescând prețul cartofilor prăjiți de lângă burger.

Dar unii aleg să nu priceapă pe ce lume trăiesc. Aleg să își arunce întunericul interior asupra tot ce mișcă împrejur, arătând generațiilor care vin că porcărie = vitejie. Și cele mai vinovate sunt autoritățile și cluburile care tolerează asemenea mizerii.

Pe stadioanele noastre nimeni nu pricepe nimic niciodată

Niciodată. Așa mi se spune, niciodată nu vor înceta. Ba mi se spune chiar că e normal. Normal, dacă nu există consecințe. Nimeni nu încearcă nimic.

Dar în Israel, țara milioanelor de lacrimi, oamenii încearcă. Încearcă să creeze punți, să curme diviziunea care îi face să se culce pe un câmp de mine, să nu perpetueze oroarea.

La Sakhnin joacă mai mulți evrei. Clubul are fani evrei. „La început au crezut că sunt un shabak (agent secret), nu înțelegeau ce fac printre ei”, spune Itzik Gershoni, vechi membru al comunității din tribune.

„Unii m-au întrebat ce caut aici. Când le explic cum sunt oamenii din club, majoritatea înțelege. După care sunt extremiștii care nu vor să priceapă nimic...”, mărturisește Omer Abuhav, mijlocaș central.

Da, extremiștii nu pricep nimic, niciodată. Ce putem spune atunci despre stadioanele noastre, unde mai nimeni nu pricepe nimic, niciodată?