Radu Naum Dependence Day

• Fotbalul mare mondial a făcut de-a lungul timpului tot felul de prostii, de la mită groasă la atribuiri frauduloase de turnee finale, corupție de toate felurile și favoritisme rău mirositoare. Dar, ne spuneam, așa e fotbalul. Aici trișatul face parte din joc.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

E un sport-primadonă, are senzația că totul îi e permis și niciun jucător nu e străbătut de vreo undă de rușine atunci când, după o intrare „criminală”, se jură arbitrului și lumii întregi, care tocmai văzuse agresiunea asupra adversarului, că n-a făcut nimic. Dar nimic, nimic, nimic!

În societatea din afara terenului, un astfel de om, care minte fără jenă în ciuda evidenței, ar deveni un paria.

Fotbalul a virat către altă lume

În fotbal e ceva normal, firesc. Omenirea tratează fotbaliștii ca pe niște copii care fac și spun trăznăi. Pedeapsa e o mângâiere pe creștet pe acești domni Goe.

Dar acum s-a întâmplat ceva atât de grav, abisal, încât fotbalul a virat către altă lume. A devenit o distopie.

Când președintele celei mai puternice țări a lumii se comportă ca un copil de 7 ani răsfățat, iar președintele celei mai puternice federații din lume se transformă într-o mamițică gata să-i facă orice hatâr, rezultă o lume întoarsă pe dos, care merge în mâini, din care ies cârnați pe gură și lighioane prin dos, e o grădină a ororilor perfectă pentru un tablou de Hieronymus Bosch.

Lumea se ține pe picioare prin reguli. Când ele nu mai există se deschid porțile iadului.

De acum orice va fi posibil

Timothy Snyder, istoricul care a revoluționat viziunea asupra Holocaustului, a explicat cum, în țările pe care hitleriștii le destructuraseră, evreii au fost exterminați până aproape de ultimul, în vreme ce în alte state care, chiar aflate sub talpa nemților, își păstraseră măcar o parte din organizare și instituții, mașinăria criminală a avut mult mai puțin succes.

Acest adevăr e valabil oricând și oriunde. Distruge osatura unui organism și va deveni o junglă. Scoate regulile din societate și ne vom da cu parul în cap pe stradă.

Prin decizia de a anula un cartonaș roșu perfect meritat la cererea unui om politic FIFA și-a aruncat în aer nu doar coloana vertebrală morală, ci și întregul eșafodaj tehnic pe care se sprijinea.

Să nu-i dai lui Messi un cartonaș roșu perfect meritat sau să tolerezi agresiunile cu iz penal ale paraguayenilor e una. Dar să instaurezi arbitrariul în locul arbitrajului e sinucidere curată. De acum orice va fi posibil.

Echipe care să piardă la masa verde după ce câștigaseră pe teren pentru că așa vrea vreun dictator. Fotbaliști care vor fi interziși să joace fără vreo explicație. Formații calificate din oficiu. Orice la ce te poți gândi. Vi se pare exagerat? Deloc.

Când inviți în comunitate aberația să te aștepți la orice. Ca în cazul criminalilor, mai greu e primul omor. Și tot ca în cazul ororilor din societate, contează răspunsul societății. Părea că Infantino își taie singur craca de sub picioare cu această decizie. Dar el știa exact cu ce clienți lucrează.

Oricum face ce vrea în Comitetul Executiv, susține unul dintre membri pentru „L’Equipe”. În cîteva luni își va pune în joc mandatul de președinte. Ai putea crede că această decizie discreționară ar putea să-l trimită la plimbare.

O mare famiglie

Deși UEFA a dat un comunicat în care condamnă astfel de practici, Ceferin nu-i va face opoziție elvețianului. Cei doi au hotărât să nu se atace inutil (în traducere: atunci când nu sunt în joc interesele unuia dintre ei).

Belgia ar trebui să meargă mai departe și să ceară socoteală. Dar după calificare nu va vrea nici ea să facă valuri. Asta e marea și frumoasa familie a fotbalului. O famiglie.

Ce s-a întâmplat în cazul Balogun este fix piramida unei dictaturi: Infantino i-a făcut pe plac lui Trump de frică, iar lumea fotbalului nu îl va trage la răspundere pe Infantino pentru o astfel de grosolănie decizională tot de frică.

Acest sport va fi stâlcit de un astfel de comportament de gang. Va fi ceaușizat. Vom trăi și ne vom cruci. De acum, pasiunea noastră și simțul dreptății vor fi jefuite constant la drumul mare. O societate fără prințipuri, va să zică că nu le are. Râdem. Dar vai de râsul nostru!