Cătălin Țepelin Mulțumim, Mircea Lucescu!

• 7 scurte. Cariera lui Il Luce își consumă ultimele luni, e limpede că mandatul lui la „națională” se va termina după baraj sau, Doamne ajută!, după Mondial.
• Dar chiar n-ar trebui să ne fie indiferent cum îl însoțim pe Lucescu în acest drum spre cărțile de istorie. Cu aplauze-reverență sau cu tradiționalele huiduieli tricolore?

1. Peste fix o săptămână vom fi gata fie să-l ridicăm în slăvi pe Lucescu, fie să-l izbim de toți pereții. Și dacă va fi să batem la Istanbul, vom muta miza reacțiilor love / hate pentru meciul cu Slovacia sau Kosovo.

Și-apoi, dacă dublăm minunea, ne vom aștepta la un Mondial frumos. Și, în situația destul de probabilă că nu-l vom câștiga, tot în capul lui Lucescu vom sparge, cu zgomot și satisfacție, toate oalele pretențiilor noastre desprinse de realitate.

2. Deci, peste 7, 10 sau 100 de zile, inevitabil vom avea un discurs public dominat de critici la adresa lui Mircea Lucescu. Poate multe vor fi îndreptățite. Poate va greși tactica, o schimbare sau interpretarea unui moment din meci.

3. Ceva-ceva va greși el, așa cum noi, toți ceilalți, n-am greși niciodată, stând confortabil în fotolii. Dar am putea, totuși, să traversăm acest moment cu respect și delicatețe, fără să ignorăm cine este și a fost Lucescu în fotbal. Pentru că uneori uităm granița dintre critică și lipsa de umanitate.

4. E nedemn să nu semnalăm încă de pe acum, de dinainte ca vreun eșec să ne întunece rațiunea, sacrificiul acestui bărbat de 80 de ani obsedat de muncă și pasionat de fotbal până la ultima picătură de energie. Și de sănătate. Cine mai are părinți, „pe Pământ, nu în gând”, și îi vede cum se zbat după 65 de ani să-și găsească sensul și energia n-are cum să nu admire determinarea, pasiunea și implicarea lui Lucescu.

5. Într-o țară cu zeci de mii de pensionari „speciali” la 47-48 de ani, într-o Românie unde se iau sute de mii de concedii medicale pentru afecțiuni inventate sau la primul strănut, un octogenar muncește sub o presiune fantastică, pe teren și în afara lui, ducând un diagnostic care pe cei mai mulți dintre noi i-ar îngenunchea fără drept de apel.

6. Toți cei care au zis măcar o dată-n viață „Șefu', parcă simt că mă ia așa, o răceală... Mă doare-n gât și am muci. Vezi că nu vin vreo 2-3 zile la muncă” ar trebui să se rușineze serios înainte de a-l critica vreodată pe Lucescu. Chiar dacă situația medicală a lui Il Luce nu-i poate oferi imunitate la critici, ea ar trebui să ne oblige la respect.  

7. Există oameni care, indiferent de ce diagnostic primesc, aleg să rămână în picioare. Unii ar zice că din inconștiență sau din orgoliu de a nu se declara învinși. Alții ar zice că din datorie, dragoste și recunoștință față de profesie.

Lucescu e unul dintre ei. Poate că, înainte să ne ascuțim criticile, merită să facem cu toții un pas în spate și să zicem în gând ceea ce fotbalul nostru spune rar la timp: un simplu „mulțumesc”.

Mulțumim, Mircea Lucescu! Indiferent de ce urmează.