Publicat:
08.06.2026, ora 13:32
Actualizat: 08.06.2026, ora 13:32
- Nu-mi place Bojana Petrovic. Cine mai știe că o chema așa când s-a făcut cunoscută în handbal? Fetele în sport își schimbă numele, asta era și e marea problemă a comentatorilor. Cum să le zică astfel încât publicul să le recunoască?
- Și ferească Sfântu’ să nu rostești numele de căsătorie, să vezi ce-ți vine dinspre soții lor! Bojana s-a consacrat însă ca Popovic.
Am un cui împotriva Bojanei Popovic. Durează de ceva vreme. De acum 16 ani, când a învins Oltchim în finala Ligii Campionilor. Era o jucătoarea „rea”, arțăgoasă. Nu doar că le-a bătut pe românce...
Dacă un popor s-a așezat pe un pământ e dator să scoată ceva din el
A, pardon, era să uit. Paranteză. Pe atunci în echipele de handbal românești erau românce. Ceva de neînchipuit, nu? Nu doar că erau românce, erau numai românce. Hai, că asta e prea de tot!
Dar stai, nu doar că erau doar românce într-o echipă românească (domne’, eu tot nu-mi revin!) dar erau românce și la adversare! La Viborg juca, și juca fantastic, Cristina Vărzaru, cea mai titrată handbalistă română la nivel de club (4 Ligi ale Campionilor, 11 titluri naționale, printre altele).
Se întâmpla în altă lume. Astăzi e aceeași lume. Doar că întoarsă fix cu fundu-n sus.
Astăzi nu mai e nici o româncă la vreo echipă de Doamne ajută în străinătate. CSM, în schimb, joacă în majoritatea timpului doar cu străine.
Nu există nicăieri așa ceva. Doar la noi. Pe planeta România, în care unii s-au născut șmecheri, iar alții nu doar că îi suportă, dar îi și aplaudă pe șmecheri. Hipnoza România.
Revin. Bojana nu doar că le-a bătut pe românce, a vrut să le bage în parchet. Să le scoată handbalul din cap. Nu Viborg, ci Bojana a bătut atunci Oltchim. Era o conducătoare de oști într-un război total. Nu lua prizoniere.
A fost o traumă, pentru că, după un sfert de secol, o echipă românească, chiar românească, dintr-un sport național, ajunsese într-o finală. Și după aproape jumătatea de secol avea șansa să o câștige. N-a fost așa. Bojana a zis „Ne!”. Nu a luat trofeul, l-a smuls. Enervantă jucătoare.
Nu-mi place Bojana. Dar îmi și place
În paragrafele de mai sus regăsiți frecvent cuvintele „România”, „românce”. Sunt fix opusul celor care practică un naționalism tembel. Dar dacă un popor s-a așezat pe un pământ e dator să scoată ceva din el. De la grâu până la sportivi.
Țara asta pare o conductă ținută din banii europeni și împrumuturi la dobânzi de camătă care se duc repede înapoi în Europa sau în vilele, facultățile, afacerile de afară ale șmecherilor de aici. E ca și cum ar ploua dar apa n-ar intra în pământ, ar alunea peste el către alții.
Sute de milioane de euro au fost cheltuite de echipele de handbal fete din România de când a apărut moda cumpărării en gros de jucătoare străine. Rezultatul? O medalie de bronz, acum, cu CSM, în ultimul deceniu în singura competiție care contează cu adevărat.
Dar cel mai bun decont e la nivel de echipă națională, care plutește în deriva lumii handbalului tot de un deceniu. E o coincidență?
Nu-mi place Bojana. Dar îmi și place. Pentru că acum e una dintre puținele șanse pe care le are CSM București. Și, prin extensie, handbalul acestui pământ. Focul din ea poate topi habarnismul autohton, poate mișca munții de indolență.
Îmbrățișarea lungă, nesfârșită, înlăcrimată cu Andreea Rotaru, marcatoarea ultimul gol care a parafat victoria pentru bronz cu Brest din Final Four e mai mult decât un adio pentru jucătoare care s-a retras odată cu acest meci. E o îmbrățișare pentru tot handbalul românesc. E o promisiune.
Sper ca Bojanei ca dorința ei de a fora după aur să schimbe ceva
Într-o discuție cu ea la Digi Sport i-am adresat întrebarea despre jucătoarele române. Și a spus adevărul. Despre cum ele trebuie să renunțe să mai frece băncile de rezerve și să meargă să joace, oriunde, doar să joace.
Am ajuns în paradigma lui Ion Heliade-Rădulescu: „Scrieți, copii, numai scrieți!”. Rău am ajuns! Dar și mai rău e să nu recunoaștem unde suntem. Trăim ca în comerț, din importuri. Trebuie create jucătoare, încurajate, a spus Bojana. Mustim de talent prost gestionat sau autogestionat. Pare o politică de țară. Sau de oraș.
Nu mă amăgesc, rolul Bojanei e altul decât renașterea handbalului românesc. Sper doar ca dorința ei de a fora după aur să schimbe ceva.
Ca nebunia ei de a reuși să activeze ceva conducătorii clubului. Să mai renunțe la mercenariat și să crească jucătoare, să le crească binele pe junioarele care tocmai au câștigat argintul continental. Să schimbe macazul ăsta păgubos.
Să facă precum Metz, noua regină Europei: să renunțe la vedete și vedetisme și să facă odată ca niciodată o echipă construită aici, în țărâna asta generoasă. Fetele crescute în club se vor bate ca adevărate tigroaice pentru el. Ce e așa greu de priceput?!
Bojana poate pricepe asta, pentru că se pricepe. Poate face un altfel de CSM. Asta dacă va sta destul timp. Trebuie să i se dea timp și să nu i se stea în cale. Vast proiect, cum ar fi spus generalul. Nu ăla de la fotbal.
