Cătălin Țepelin Ienei, icoana noastră

• Nu s-a stins doar un om, s-a stins o icoană pe care sportul românesc o va purta mereu în suflet. A murit Emeric Ienei.

Într-un noiembrie cenușiu, învăluit în „acoperă-mi inima cu ceva”, vestea care traversează țara dinspre Oradea îngheață sufletul oricărui microbist.

Nu s-a stins doar un om, s-a stins o icoană. Nu, nu un icon, cum s-ar zice azi, ci o adevărată icoană a sportului românesc.

Emeric Ienei a fost un antrenor imens, palmaresul lui nu va fi atins niciodată de vreun alt român.

Dar, înainte de dimensiunea sa sportivă fabuloasă, Emeric Ienei a fost cel mai mare OM pe care eu l-am cunoscut în fotbal.

Emeric Ienei a fost un simbol al eleganței, un Domn absolut. Lordul suprem al fotbalului, cel în fața căruia până și cuvintele urâte se rușinau.

Emeric Ienei a fost un exemplu desăvârșit de conduită, de omenie și de obraz subțire.

Emeric Ienei a fost o demonstrație continuă de echilibru și demnitate. Într-o lume a urletelor, a violenței și a șmecheriilor, el a răspuns mereu cu vorbe bune, zâmbete și respect. Un gentleman, un caracter, o inimă.

Emeric Ienei a fost o icoană. Și va rămâne mereu în lumină. Învăluit într-o blândețe eternă, pe care a presărat-o binefăcător asupra unui fotbal mereu înverșunat.

Odihnește-te în pace, nea Imi! Îți mulțumim pentru tot.