Dan Udrea Bucurați-vă de fotbalul românesc!

• Cândva aveam fotbal mare, dar într-un sistem care nu permitea bucuria, comentariile și polemicile.
• Astăzi, nu mai avem fotbal, dar avem libertate și, mai ales, avem internet și „bucuria neprețuită” de a accesa uefa.com.
• Și mai avem, pentru o confuzie completă, Dinamo vs Dinamo, „mama vs copilul”, cum ne zice Ionuț Lupescu.

Când n-aveam libertate, aveam fotbal. Câștigam trofee, jucam finale, semifinale de cupe europene. Așa au stat lucrurile în anii '80.

Astăzi avem libertate, dar nu mai avem fotbal. Cel puțin, nu mai avem nivelul pe care l-am avut. În schimb, avem dispute, confuzii, polemici și mize de genul „ce mai spune site-ul UEFA”.

În ultimele zile, dacă forul de la Nyon ar prezenta proveniența traficului site-ului său pe regiuni, atunci sigur din România ar veni procentul majoritar.

În '88-'89, aveam câte o echipă în sferturile fiecărei competiții europene. Astăzi, stăm la fel de bine, dar la click-uri, nu la fotbal!

De la meciuri cu Hamburg, Barcelona și AC Milan la „ce mai zice site-ul UEFA?”

Cândva, mizele microbistului din România erau meciurile cu Liverpool, cu Barcelona, cu Hamburg, Anderlecht, Kaiserslautern, Benfica, AC Milan și Sampdoria.

Astăzi, miza e tasta F5 pe pagina de net a UEFA, pentru a se vedea unde e Cupa Campionilor din 1986.

După 3 decenii și jumătate de când am scăpat de un sistem dictatorial, misiunea suporterului român e aceea de a căuta pe site unde și la cine apare CCE de acum 40 de ani!

Lumea nu se mai întreabă ce meci urmează, cine sunt adversarii, unde va vedea meciul, nu mai există comentariile meciului de după meci, ci totul se rezumă la „ce mai spune site-ul UEFA”. Grozavă evoluție a suporterului fotbalului românesc!

„Ionuț, cine e mama și cine e copilul din Dinamo vs Dinamo?”

Ca și cum n-ar fi fost suficient ce se întâmplă, am mai avut parte marți și de un duel Dinamo - Dinamo, în Cupa României.

„Ce dracu meci e ăsta? Cum două Dinamo?”, m-a întrebat ieri cineva. E drept, nu un microbist înfocat, ci un om care ar avea pretenția, din când în când, să mai consume fotbal de calitate în România.

Răspunsul, e scurt, a fost: Dinamo din prima ligă cu Dinamo aparținând Ministerului de Interne. Evident că n-a înțeles. Și chiar e de înțeles că n-a înțeles.

Bine că a venit Ionuț Lupescu și ne-a luminat: „E ca și cum ar fi un meci între mama și copilul”. Cine e mama, cine e copilul, Ionuț? Poți explica?

„Într-o țară normală, un asemenea meci n-ar fi existat”, a mai spus Lupescu. Multe lucruri nu există în țările normale. La noi, din păcate, n-a fost nimic normal 100%. Nici înainte, dar nici acum.

Pacientul de ieri era țara, pacientul de azi e fotbalul

Să nu trăim cu impresia că, atunci când aveam fotbal mare și aduceam Cupa Campionilor Europeni la București, aveam o țară normală. Eram anormali ca sistem, ca viață pe care o duceam. Eram bolnavi, ca țară, degeaba aveam fotbal sănătos!

În prezent, miza se rezumă la ceva ce nu mai are legătura cu sănătatea fotbalului, cu goluri, pase, driblinguri, faze de arbitraj, scoruri, calificări și trofee. Ci doar la ce zice site-ul UEFA, cum se împarte palmaresul Stelei pe bucăți de timp și de ce un suporter al lui Dinamo scandează: „Dinamo bate Dinamo”.

Ne-am făcut mai bine ca țară, față de ce eram acum peste 35 de ani, dar patul de spital n-a rămas gol. Pacientul de azi se numește fotbalul românesc.