Publicat:
15.07.2026, ora 18:48
Actualizat: 15.07.2026, ora 18:49
- Franța a primit o lecție despre modestie, hărnicie, organizare și responsabilitate.
- Infatuații lui Didier Deschamps au terminat semifinala cu Spania convinși că din motive străine de voința lor nu le-a ieșit jocul. Ce metamorfoză urâtă a unei echipe care strălucise!
Franța a început meciul cu Spania în acordurile Marseillezei și l-a încheiat pe „Frere Jacques, frere Jacques, dormez vous?”. Inutil de tradus.
Partida perfectă a Spaniei a fost posibilă și pentru că adversarul a dat senzația că doarme în ghete.
Impenetrabila Furia Roja, cu gardienii săi Fabian Ruiz și Rodri, ori cu Lamine Yamal pe post când de paznic al lui Mbappe, când de coșmar al lui Digne, a fost taurul viclean care l-a prins pe toreador cu pantalonii în vine.
Nume apăsător și Digne ăsta. Digne în franceză înseamnă demn, vrednic de o misiune. Lucas a fost indigne.
Se întrezărea un răspuns
Lucas Digne a fost însă doar una dintre vulnerabilitățile echipei care aprindea imaginația în faza grupelor, încânta în șaisprezecizmi cu Suedia, impresiona prin reziliență la oroare în optimi cu Paraguay și trecea mai poticnit decât o arăta scorul, 2-0, de Maroc. Dar de la meciul cu Paraguay și în special de la cel cu marocanii, șampania începuse să-și piardă bulele și să semene cu un vin trezit, de calitate incertă.
Cei care se întrebau dacă Franța poate duce ritmul infernal pe întreaga durată a competiției, performanță inaccesibilă tuturor până acum, întrezăreau un răspuns.
Și dacă asta a fost tot?
Existau și argumente care justificau reculul. Te puteai gândi că este metoda lui Deschamps de conservare a energiilor, cu efectul asumat de sacrificare a spectacolului.
În fond, nici Franța nu era datoare de fiecare dată cu reprezentații gen Cirque du Soleil, în care acrobații sfidează gravitația și imaginația, silind publicul să ofteze la fiecare fază.
Sau putea fi această îmblânzire de ritm o tactică pur și simplu fotbalistică. Una de testare a altor abordări, mai economicoase și mai prudente în condițiile în care adversarii deveneau din ce în ce mai puternici. Dar întrebarea persista. Și dacă asta a fost tot? Dacă Franța și-a consumat strălucirea înainte de vreme?
Penalty de liga 3!
Răspunsul a fost brutal și a venit atunci când Lucas Digne i-a ars un șpiț în șold lui Lamine Yamal. A fost penalty-ul cel mai vizibil de la acest Mondial.
Un penalty atât de evident că dacă mai trăiam în realitatea anilor ‘90-2000 de la noi ar fi fost semnul unui blat ordinar.
Fundașul stânga al Les Bleus se comportase ca un fotbalist modest de prin Liga a 3-a românească, rudimentar și neinformat că adversarul este în coasta lui. La propriu.
Pe numele lui, Cucurella
Pasele fără adresă de până atunci ale francezilor anunțaseră ceva, dar toată lumea se gândea că, mon frere, este vorba de un reglaj fin al marelui festin (scuze pentru rimă!) și să vezi când o începe să se învârtă morișca, să facă brazdă Olise printre spanioli, iar Dembele cu Mbappe să planteze mine antipersonal în apărarea condusă de tipul acela cu părul vâlvoi care produce lucru mecanic doar respirând. Cucurella îl cheamă pe respectivul și francezii nu îl vor uita niciodată.
Fluturașii și plantele carnivore
După ce Oyarzabal a transformat penalty-ul cu o execuție de manual old school, care ilustra abordarea responsabilă a întregii echipe a Spaniei, Franța nu a mai existat decât ca partener de antrenament. Nici acela foarte solicitant, fiindcă nimeni și nimic nu funcționa în jocul vicecampionilor mondiali.
Tchouameni și Rabiot nu au construit nimic pentru atac și au fost fileul peste care treceau mingile care îi persecutau pe Upamecano, Saliba și Jules Kounde.
Digne era deja desfigurat de dezastru. Că mult prea lăudații Olise și Barcola s-au făcut mici, mici de tot, mai poți înțelege. La fel cu Desiree Doue, pe care unii dintre noi ne-am grăbit să-l decretăm mare fotbalist. Un fluturaș pe care-l mănâncă plantele carnivore!
Mbappe nu e lider
Dar că Mbappe a jucat prost cap-coadă un meci, că nu și-a creat o ocazie și mai ales că nu a știut/putut să mobilizeze echipa, allons enfants de la patrie, asta e mai greu de acceptat. Concluzie nu doar după acest meci ratat.
Kylian nu are calități de lider, este doar un foarte bun fotbalist care a clacat într-o situație limită. Aceea care îi separă pe cei buni de cei excepționali.
Iar Dembele este un fotbalist capricios, care devine comic atunci când nu-i iese jocul. Balonul de Aur al lui Ousmane este trei sferturi al lui Luis Enrique și al echipei, PSG.
Unde sunt marile valori ale Franței?
Didier Deschamps n-a știut să detoneze automulțumirea fotbaliștilor lui, n-a avut nici idei în timpul meciului, nici mari schimbări n-a făcut.
Apropo, unde era bogăția aceea de resurse ale Franței? Franța despre care specialiștii afirmau că este capabilă să alinieze 3 naționale egale ca valoare, dar care nu a avut în lot niciun fundaș stânga mai acătării? Vezi Digne și Teo Hernandez.
Și pentru a se face de râs pe deplin, Didier a dat-o și pe arbitraj după meci. Patetique, ca să zicem așa!
Sfârșit de poveste
Am așteptat înfruntarea a două mari școli de fotbal la această semifinală Franța-Spania 0-2. Degeaba. Am văzut doar niște elevi de școală primară, plini de ifose, puși la punct de o mână de băieți serioși, cu temele făcute.
În câteva zile, profesorul Louis de la Fuente mai are o lecție de predat, cea mai grea. Franța merge acasă să își consume eșecul. La următorul mondial, Kylian va avea aproape 32 de ani, iar Dembele 33 bătuți pe muchie. Cine știe ce se va alege de nestematele astea îndoielnice Olise, Doue, Barcola.
Jumătate din echipa de astăzi va fi trecut granița tinereții spre aceea a vârstei a doua fotbalistice. Dacă va rezista în post, pe banca Franței se va afla Zinedine Zidane, care se pregătește să-i ia locul lui Deschamps. Sfârșitul unei ere. Nici erele nu mai sunt ce erau odinioară.
