- Selecționerul Gheorghe Hagi (61 de ani) își diversifică portofoliul de afaceri.
- Hagi Sport SRL, firma prin care deține hotelul Iaki din Mamaia, a adăugat în obiectul secundar de activitate o nouă categorie de servicii.
Hagi Sport SRL este cunoscută în primul rând pentru activitatea din turism. Societatea administrează hotelul Iaki din Mamaia, pe care Gheorghe Hagi l-a preluat în 1999 și l-a transformat ulterior în una dintre investițiile sale importante din afara fotbalului.
Hagi își diversifică investițiile: „Captarea, tratarea și distribuția apei”
Potrivit unei hotărâri a Adunării Generale a Asociaților Hagi Sport SRL, adoptată pe 7 iulie 2026, firma și-a extins lista activităților secundare, incluzând și „captarea, tratarea și distribuția apei”.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial din 12 octombrie.
Hagi Sport SRL a făcut două demersuri consecutive în iulie 2026.
Pe 7 iulie, asociații Gheorghe și Marliena Hagi au hotărât completarea obiectului secundar de activitate cu un nou cod CAEN, 3600, pentru captarea, tratarea și distribuția apei.
O zi mai târziu, pe 8 iulie, potrivit repernews.ro, primăria Constanța a emis autorizația de desființare a trei corpuri de clădire din complexul hotelier, C1, C2 și C3, la solicitarea aceleiași societăți.
Hagi administrează și o plajă în Mamaia
Hotelul Iaki a trecut în ultimii ani prin mai multe etape de modernizare. În 2025, unitatea a fost supusă unor lucrări ample de renovare, investiția fiind estimată la aproximativ două milioane de euro.
Activitățile turistice de pe litoral ale selecționerului nu se limitează însă la hotelul de patru stele. În primăvara lui 2025, Hagi Sport SRL a câștigat licitația organizată de Administrația Națională „Apele Române” pentru administrarea unei plaje de 17.195 de metri pătrați din Mamaia, în sectorul IV, subsectorul 2.
Contractul are o durată de 10 ani, iar taxa anuală de concesiune este de 165.195,60 de lei, fără TVA. Valoarea totală a contractului, cu TVA inclus, ajunge la 1.965.828 de lei, echivalentul a aproximativ 400.000 de euro.
Asociații societății Hagi Sport SRL sunt Gheorghe Hagi (98,58%) și Marilena Hagi (1,42%). Soția lui Hagi a fost numită administrator după ce Gică Hagi a preluat funcția de selecționer al României.
Start dezastruos în Liga Națiunilor: patru înfrângeri în patru meciuri
Pe plan sportiv, Gheorghe Hagi traversează un început dificil de mandat la echipa națională. Numit selecționer în aprilie 2026, „Regele” a înregistrat patru înfrângeri în primele patru partide disputate de România în Liga Națiunilor
„Tricolorii” au pierdut cu Suedia, scor 1-2, cu Bosnia și Herțegovina, 2-4, apoi au suferit un eșec categoric în fața Poloniei, 0-6. În al patrulea meci, România a fost învinsă din nou de Suedia, scor 0-1.
Bilanțul complică începutul celui de-al doilea mandat al lui Gică Hagi la echipa națională și pune presiune pe selecționer înaintea următoarelor acțiuni ale reprezentativei și în perspectiva preliminariilor EURO 2028.
Programul României în Nations League
- 25 septembrie, 21:45. Suedia - România 2-1
- 28 septembrie, 21:45. România - Bosnia 2-4
- 2 octombrie, 21:45. Polonia - România 6-0
- 5 octombrie, 21:45. România - Suedia 0-1
- 14 noiembrie, 21:45. România - Polonia (Arena Națională)
- 17 noiembrie, 21:45. Bosnia - România (Bilino Polje Stadium, Zenica)