Radu Naum Stăpânul

• Să dezvălui primul 11 înainte de fiecare meci e ceva ce nimeni nu face. Nimeni în afară de Becali. „E unic”, zice Mihai Stoica la Fanatik și are dreptate.
• „Să persiflezi adversarul, să îl mobilizezi”. Acestea nu sunt explicații, mai degrabă consecințe sau efecte colaterale.

Oficialul fecesebist admite că nu înțelege de ce face ce face patronul lui, dar nu e complicat. Eu cred că înțelege. Evident, un om înrolat într-un club spune ceea ce îi convine. Declarațiile oamenilor cu funcții la cluburi sunt pledoarii avocățești, mai reușite sau mai puțin.

Becali spune ce spune pentru că vrea să fie stăpânul fiecărei molecule care îi aparține.

De neînțeles pentru mulți nu sunt doar vorbele lui, ci și faptele. Nu cumpără decât ce vede cu ochii lui și ochii lui nu trec de granițe, sunt precum în bancul cu grănicerul nord-coreean, care atunci când vrea să privească în zare duce palma streașină la ceafă. De aceea FCSB trece constant pe lângă oportunități pe care ar avea banii să le acceseze.

Faptul că Piovaccari, împrumutat și căruia îi suporta o parte mică din salariu, a dus echipa în grupele Champions League nu a produs nicio lecție. Dimpotrivă.

În vara aceasta a fost angajat Alibec, varianta mai aproape de pensie, cu un salariu pentru care zeci de Rrahmani ar veni în galop și ar da goluri până să se dezechipeze.

A transfera români nu e rău într-un campionat în care mulți aduc rebuturi cu vagoanele, mai ales dacă e vorba despre tineri români, dar a transfera numai români e o limitare pe care ar înțelege-o și un student la management.

Pe Becali nu îl interesează dacă vorbele sau faptele sale sunt contraproductive, dacă se întorc împotriva echipei lui sau dacă sunt contrazise de realitate.

Pentru el important e să arate că are controlul absolut a tot ce el al lui. Nu e despre a se da mare, ci despre ideea că poate face orice, oricând cu oricine.

Are toate atributele unui dictator fără a fi cu adevărat unul, pentru că mereu contrabalansează metodele neortodoxe (scuzați termenul) cu bani mulți.

De altfel, asta și spune mereu: plătesc ca să fac ce vreau. Și cu asta le închide gura contestatarilor și fotbaliștilor nemulțumiți. Dar când e vorba de oameni, și nu de obiecte, ecuația bani = control absolut nu mai e așa simplă.

Poate n-ar fi rău să citească piesa de teatru a lui Agustin Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”. Sigur că „prizonierii” lui Becali știau exact unde vin. Când îți bagi capul în gura leului să nu aștepți să-ți dea un pupic pe frunte.

La FCSB totul e făcut altfel. Câteodată succesul e la rendez-vous, de multe ori, judecând la scara ultimilor zece ani, eșecul. Dar asta nu va schimba lucrurile.

Becali va dicta mereu, chiar dacă din când în când le dă mână liberă angajaților. Numai că și asta vine cu un preț.

Becali reproduce fără să vrea paradigma Grădinii Paradisului. Adamii și Evele lui au promisă viață veșnică atât timp cât nu se bagă peste treburile Șefului. Dacă li se dă libertate, atunci trebuie să-și asume consecințele.

Ar fi interesant ce ar alege dacă le-ar spune: când zic 11, responsabilitatea e a mea, dar dacă vreți să nu îl zic și iese rău toată vina cade pe voi. Cum facem?

Adam a mușcat din măr. Dar asta e doar o poveste.