Cristian Geambașu Handbal de echipă, nu individual

• România la Euro 2024 este replica frumoasă a unor tinere care nu apucă să joace în propriul campionat. Este un răspuns dincolo de frustrările pe care le poți acumula uitată pe banca de rezerve

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

La două zile distanță, între formidabila victorie cu Suedia și înfrângerea drastică cu Ungaria, naționala de handbal feminin și-a descris istoria recentă. A făcut-o cu o precizie uluitoare, cu tușe groase variind de la entuziasmant la îngrijorător.

Dar senzația explicită este aceea că ne aflăm în fața unei alte echipe a României. Suflă un aer proaspăt, vezi priviri mai puțin încrâncenate, a dispărut enervanta scandare „Pentru cine jucăm noi/ Pentru noi!” de la time out-uri, a apărut „Unu, doi trei, România!” E un pic altceva.

Mai puțin vedetism, mai puțină dictatură

Pare că au trecut ere geologice, nu câteva luni de la despărțirea de Cristina Neagu și compania. Pintea, Buceschi, Laslo.

O companie supusă, la fel ca antrenorii care au lucrat cu sublimele exponente ale principiului „Pentru cine joc eu, pentru mine și atât!”.

Mai puțin vedetism, mai puțină dictatură, mofturi și toane, mai mult spirit de echipă și camaraderie sinceră. Zilele acestea e bine să fim precauți cu înțelesurile, așa că e necesar să reținem sensul propriu, franțuzesc, al cuvântului camaraderie, nu cel deviant.

Unde au fost? Pe bancă!

Într-un fel, naționala României este de nerecunoscut. În afara celor câteva nume consacrate, ca Lorena Ostase, Bianca Bazaliu, Sorina Grozav, Sonia Seraficeanu sau Alexandra Dindiligan au apărut personaje noi ca Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Ștefania Stoica (Rapid), portărițele Bianca Curmenț (Corona Brașov) și Raluca Kelemen (Râmnicu Vâlcea).

Unde au fost ele și celelalte, ca Ștefania Jipa, Corina Lupei sau Daria Bucur? Simplu, de cele mai multe ori pe băncile de rezerve ale echipelor lor de club din atât de poetic denumita Ligă a Florilor.

Vedete de 5 stele, joc de 2

Și în timp ce florile noastre se usucă deși nici nu au trecut de stadiul de muguri, florile aduse pe bani buni, banii comunităților, se lăfăie în lumină, udate la rădăcină cu salarii care îndeamnă la dolce far niente.

Iar domnișoarele și doamnele de 5 stele, care din Norvegia, care din Franța, Spania sau Germania, venite ca la sanatoriu aici în România, își trag sufletul înainte să o pornească spre alte zări unde vor fi puse la treabă cu adevărat. Are un sfârșit și concediul pe plaiuri mioritico draculiene.

Nu ne ceartă UE că joacă și Boiciuc

Sună a populism, clar, mai ales în vremurile astea când sunt la modă șarlatanii travestiți în patrioți. Dar problema jucătoarelor străine care sufocă întrecerea internă este veche și nu ține nici de UE, nici de NATO, ci doar de reglementarea unei competiții.

Aplicată cu cap, o astfel de reglementare, cum ar fi impunerea unui număr minim de jucătoare române pe teren în orice moment al jocului, ar rezolva situația fără a mai fi nevoie să ne rugăm de primării și de consiliile locale să reducă importul masiv de vedete străine plictisite.

Nu o să vină UE să ne certe că impunem o regulă prin care Alisiile noastre, Boiciuc și Gogârlă, ori Ralucile noastre vor căpăta și ele o șansă să joace.

Au crescut de la meci la meci. Normal, dar anormal

Oameni legați direct de fenomen și comentatori avizați meciurilor ca Severin Călinescu sau Costi Prună au observat cu bucurie, dar mai ales cu o doză considerabilă de uluială, că în cele 5 meciuri de până acum fetele au prins mai multe minute pe teren la Euro 2024 decât la noi în campionat.

Și că jucând împreună, unele pentru întâia oară, au crescut de la meci la meci, făcând posibilă victoria cu Suedia. Paradoxuri peste paradoxuri posibile din cauza pasivității Federației Române de Handbal și a întrecerii socialiste cu fonduri capitaliste dintre primării.

Împreună

Munca antrenorului Florentin Pera trebuie prețuită, fiind vizibilă inclusiv pentru necunoscători prin schimbarea stilului de joc.

Mai multă mobilitate și un ritm ridicat al acțiunilor ofensive, folosirea extremelor (Borș și Seraficeanu au ratat mult cu Ungaria visându-se probabil Camilla Herrem, dar nu-i rău că încearcă), o apărare în zi de grație cu Suedia și de dizgrație cu Ungaria.

Calmul selecționerului se lovește de exuberanța fetelor și e bine că se întâmplă așa, se vede că formează împreună o echipă, eliberată de tirania marii și sufocantei personalități a Cristinei Neagu.

Poate nici fetele de acum nu vor ajunge pe culmi (nici cu Neagu nu am ajuns), nu avem de unde ști. Un lucru e limpede însă, încearcă împreună.