DINCOLO DE FOTBALLeo Grozavu, interviu ALTFEL pentru GOLAZO.ro despre copilărie și amintiri

• Leo Grozavu și-a spus povestea într-un interviu amplu pentru GOLAZO.ro
• Întâmplări din copilărie, cum a ajuns să fie inginer minier și ce spune despre "transformările" din timpul meciului
• Bunic, turist și iubitor de natură, pasiunile despre care Grozavu povestește liber, în casa de lângă Cluj

La 10 kilometri de Cluj, în Chinteni, pe malul lacului ce poartă numele comunei, Leo Grozavu își petrece cea mai mare parte a timpului liber, cel extra carierei de antrenor. "Haideți, vă aștptam! Scuzați praful, pe la noi pe aici se lucrează", ne strigă de peste gard. Cu ochelarii la ochi, ne invită în casă. Mai fusesem o dată, în urmă cu 2 ani, acum ne așteaptă din postura de bunic. O imagine nemaivăzută cu Grozavu, un antrenor vulcanic, dar respectat în peisajul Ligii 1.

Bună ziua, domnule Grozavu! Greu să stați acasă după atâta timp pe bancă?

Bună ziua! Dacă te uiți puțin, vezi că am schimbat decorul pe aici, pe acasă. Ultima dată când ne-am văzut stăteam afară, acum stăm înăuntru, nu că n-ar fi frumos și așa. La noi sunt lucrări în zonă și n-am vrut să ne facem de râs cu o grădină plină de praf. Au trecut doi ani pe nesimțite de când ai fost aici și vorbeam, timpul zboară. Sunt bine, sunt acasă. N-am venit de mult timp pentru că am avut și niște probleme personale.Imediat după ce am plecat de la Iași am mai rezolvat și pe acolo niște lucruri. Acum mă simt foarte bine acasă. Atunci când am o perioadă de pauză încerc să profit la maxim de ea.

Cum a fost perioada Iași? Vă întreb de ea pentru că e ultima în CV-ul dumneavoastră?

A fost un și jumătate foarte frumos. Am mers la Iași datorită domnului Șfaițer, cu care am avut totdeauna o relație bună din momentul în care am colaborat la Botoșani, apoi Sepsi. După ce a luat prerogativele de manager la Iași, într-un moment în care am fost solicitat, chiar dacă nu eram foarte tentat să preiau o echipă de liga a II-a în timpul campionatului, am făcut-o și s-a dovedit de bun augur.

Ați promovat.

Așa e! Am reușit la finalul campionatului să promovăm. După a venit un campionat anevoios, cu foarte multe încercări în prima ligă. Din punctul meu de vedere a fost un campionat reușit pentru o nou promovată. Să nu uităm că în ultimii ani la Iași, 5 ani ca să fiu mai exact, a existat insolvența, falimentul, schimbări de conducere, schimbări de lot. Au fost mai multe lucruri care au concurat la acest drum anevoios. Nu e ușor ca dintr-o dată să faci multe. Cu toate acestea, consider că puteam să facem mult mai mult. N-a fost să fie. Una peste alta sunt mândru de ce am realizat acolo cu stafful și conducerea. Am avut o relație bună cu toți cei din club, dar sunt momente când e mai bine să întrerupi colaborarea și de ce nu, să vină cineva cu un alt aplomb, suflu, entuziasm. Îmi doresc ca această muncă să fie continuată de cei care au venit. Iar Tony a făcut-o bine până acum.

Cum vă gestionați timpul liber?

E destul de puțin timp de când am venit acasă.

În general vă întreb. Pentru că de obicei sunteți genul de antrenor ce stă destul de mult la un club.

Și ca jucător am fost destul de statornic. Nu am schimbat foarte des echipele. Sunt un om care încearcă să-și facă meseria și atunci când mă duc undeva sunt dedicat total muncii pe care o fac. Nu prea am timp de altele și de dimineață până seara sunt în multe momente pe stadion. Acasă, dacă sunt, munca nu se întrerupe, chiar dacă am părăsit stadionul. Există mult studiu în privința jucătorilor, adversarilor… Sunt multe lucruri de făcut și în particular, chiar dacă nu ești la stadion. Sigur, în România, e mai greu să ai un birou al tău și atunci am preferat să stau în intimitatea locului în care locuiam.

Când n-aveți echipă, cu ce vă ocupați timpul?

Depinde de perioadă, acum am foarte multe lucruri de făcut. Se căsătorește băiatul meu. După care mai trebuie să am grijă de sănătate și activitățile unui jucător profesionist se resimt mai greu și acum mergem să ne mai odihnim, să mai avem grijă și de articulații, genunchi, spate. În rest, tot fotbal pentru că-mi place și asta am făcut toată viața. Când sunt acasă și am posibilitatea merg să văd și meciuri de liga a III-a, liga a II-a și de juniori, și de ce nu, în străinătate pentru că mi-a plăcut să văd ce se întâmplă afară. De acolo se dă ora exactă.

„Înfrângerile sunt un calvar pentru antrenor”

Citiți presa?

De niciun fel! Nici sportivă și nici de altă natură. Am vreo cinci ani de când nu mai fac asta și mă simt bine pentru că am foarte multe lucruri de făcut. Plus că la noi există o presiune suplimentară atunci când ești antrenor și din partea media. În foarte multe momente te încarci negativ cu tot felul de comentarii și opinii. Atunci opinia unui fost coleg de echipă, Dorin Mateuț, care mi-a spus la un moment dat că în Italia cu trei zile înainte și trei zile după se vorbește doar de joc. Practic a mai rămas doar ziua jocului. Înainte de joc se vorbește, după joc se vorbește și te încarci foarte mult. E foarte bine să te poți detașa. Am încercat foarte bine acum cinci ani de zile, dar mi-a fost foarte greu pentru că citeam presa tipărită. Citeam toate sporturile și ce se putea scrie și citi. Apoi am trecut la presa online, dar de cinci ani de zile, ușor, ușor am lăsat. Spre rușinea mea, acum pot să spun că sunt dezinformat. Informația circulă și prin alte mijloace și mai pot să extrag așa cam ce am nevoie.

Ce au lăsat pentru dumneavoastră toți acești ani de antrenorat?

Am făcut anul acesta 20 de ani de când antrenez. Cred că mai am multe de spus, dar în același timp există și momente în care sunt epuizat. Mai ai nevoie și de momente de respiro. Să mai ieși din stresul ăsta de care vorbește toată lumea, care e resimțit destul de tare la nivel de bancă tehnică a unui antrenor principal. E multă muncă și când pui și mult suflet e clar că stresul este suplimentar. Victoriile sunt fantastic de frumoase în fotbal, dar înfrângerile îți fac viața un calvar.

Puțină lume știe despre dumneavoastră că ați luat-o pe un alt drum după cariera de fotbalist. Vă felicitați că ați renunțat la acel drum și că ați luat-o pe calea antrenoratului?

Nu știu dacă neapărat să mă aplaud. Cred că da. Consider că asta e vocația mea și mi-am dat seama de asta de când eram jucător activ. Mi-am dat seama că ăsta e viitorul carierei mele. De asta m-am aplecat spre această meserie.

Cum a fost acel an la Academia Hagi?

A fost o perioadă frumoasă în care am mai încercat și altceva. Am spus că e o provocare să lucrez cu tinerii la momentul respectiv. Aveam vreo câțiva ani de antrenorat la momentul respectiv. Nu foarte mulți. Lucrasem până atunci doar cu seniori și nu mă vedeam în postura de a lucra cu tinerii, dar mi-a plăcut foarte mult. Mă bucur că am lucrat cu fotbaliști, care au ajuns pe prima scenă a fotbalului românesc. Unii joacă în străinătate. Chiar mi-a plăcut munca.

A fost pe lista lui Becali la FCSB

De ce v-ați rupt până la urmă?

La momentul respectiv mi-am dorit să lucrez ca numărul unu la un club. Asta însemna să am seniorii. Au fost diferite etape la academie. Am fost director tehnic, am făcut muncă de scouting, abia pe final am antrenat o generație valoroasă ca cea din 95-96. Apoi am primit o provocare și am spus că vreau să merg pe alt drum. Cred că am rămas într-o relație bună cu toată lumea de la academie, inclusiv cu Gică. Am învățat foarte mult de la el. Cu cei cu care am colaborat ne vedem și acum, comunicăm și am rămas într-o relație foarte bună de la academie, fie personal auxiliar sau din partea tehnică.

Ce n-ați accepta niciodată din partea unui patron de club?

Au trecut mulți ani și dacă la început eram cam cu ochelari de cal, cam căpos, mi-am dat seama că mai poți face și anumite compromisuri. Asta doar să nu depășească o anumită măsură. E adevărat că e important nivelul și cu cine lucrez. Nu cred că aș accepta niciodată să se bage peste munca mea pentru că m-am calificat pe asta și am muncit enorm pe bancă și în afara ei. Ce am făcut în 20 de ani de carieră trebuie să vorbească. Colaborez și accept discuții, dar asta nu înseamnă că trebuie să-și impună punctul în fața mea dacă nu are argumente.

Cât de departe sau aproape ați fost de FCSB? Patronul v-a dorit în mai multe rânduri.

Au fost niște zvonuri, dar n-am apucat să vorbesc direct niciodată cu dumnealui. N-aș putea să spun astfel de lucruri. Mi s-au transmis niște zvonuri prin interpuși, dar la momentul respectiv nu era cazul pentru eram angajat în altă parte.

„Nu vreau doar să bifez Dinamo în CV, vreau să rămână ceva”

E o mâhnire că n-ați antrenat niciodată Dinamo?

N-aș putea spune că e o mâhnire pentru că am avut posibilitatea, dar pentru că sunt un tip care ține mult la principii, am spus că îmi doresc să antrenez Dinamo, dar să nu fiu trecător. Am petrecut șașe ani ca sportiv acolo. Am simțit la acel moment că n-am putut să-mi impun filosofia și atunci am preferat să refuz colaborarea. S-a putut face mai mult la momentul respectiv, însă în viitor nu e exclus să se întâmple. Dacă se va întâmpla, va conta mult pentru că țin la principii. Nu vreau să bifez Dinamo o echipă în CV, ci să rămână ceva dacă trec pe acolo.

Sunteți din Ilișești. Cât ați petrecut acolo?

Acolo m-am născut. Mama mea, fie iertată, era originară din localitate și la momentul respectiv, în 67, așa s-a întâmplat. Copilăria mi-am petrecut-o la Gura Humorului pentru că acolo am copilărit și pentru o scurtă perioadă în județul Arad, la Pâncota, unde tatăl meu, după război fiind refugiați, am crescut acolo vreun an și jumătate până la vreo trei ani.

Care a fost cel mai greu moment al copilăriei?

Am avut o copilărie foarte frumoasă. Nu-mi aduc aminte să fi avut momente grele. Nu mi-a lipsit nimic. Am primit de la părinții mei tot ce putea să-și dorească un copil, multă atenție. Am primit o educație foarte bună.

Care a fost cel mai important sfat primit de la părinți?

Ceea ce sunt acum e datorită lor. Am primit o educație, care m-a ajutat mult în viață. Știu ce e respectul, știu ce e bunul simț.

Galerie foto (11 imagini)

+11 Fotografii

labels.photo-gallery

Antrenor, dar de meserie inginer minier

De ce v-ați stabilit la Cluj?

În primă fază a fost la Baia Mare, unde am făcut liceul de fotbal. Apoi m-am întors acasă la Gura Humorului. După a fost stagiul militar, în care am fost încorporat la Steaua, dar am ajuns la Piatra Neamț. Apoi mama mea, fie iertată, și-a dorit să fac o facultate. Fiind o zonă minieră la noi, am optat pentru o facultate minieră la Baia Mare. Eu tot îmi doream să joc fotbal. Am susținut o probă la momentul respectiv, pe care am trecut-o. Abia apoi a venit și admiterea la facultate. Am intrat și am făcut facultatea acolo. A urmat apoi o serie de evenimente frumoase cu o echipă tânără, mulți colegi de aceeași vârstă. Mi-am cunoscut soția la Baia Mare și așa m-am stabilit în Ardeal. La Cluj am ajuns în 2005, când am primit ofertă de la Universitatea. Mi-a plăcut Clujul dintotdeauna! Când jucam sau ajungeam pe acolo îmi plăcea mult orașul. Născându-se și fiul meu ,și fiind la vârsta la care trebuia să urmeze o școală, mi-am dorit să rămânem aici. Plus că jucând în Germania și pentru că a făcut clasele primare acolo, mi-am dorit să continue cu asta. Clujul ne-a oferit această posibilitate, ne-am mutat cu toții și așa am ajuns să locuim la Cluj din 2005.

Ați terminat facultatea la Baia Mare. Ce calificare aveți?

Inginer minier.

Nu v-a plăcut niciodată domeniul?

V-am spus. Și la Gura Humorului, dar și la Baia Mare erau multe mine. Când m-am apucat de facultate era pe timpul lui Ceaușescu. Atunci jucătorii de fotbal cu studii superioare mai puteau să-și rotunjească venitul. Am zis că dacă se întâmplă ceva cu cariera mea, vreo accidentare. Apoi a venit revoluția și s-au schimbat lucrurile, am continuat cu fotbalul profesionist și n-a mai fost nevoie să profesez.

V-ați gândit vreodată cum ar fi arătat viața fără fotbal?

Niciodată! De mic copil îmi spuneau părinții mei că nici nu mergeam în picioare și îi trezeam noaptea și mă jucam numai cu mingea. Loveam mingea tot timpul. Și bunica mi-a fost alături în tentativa de a ajunge fotbalist.

Până la ce vârstă vă vedeți pe bancă?

Mi-e greu să spun. Până acum ceva timp mi-am spus că voiam să plec mai repede, dar lumea îmi spune că nu pot sta departe de fotbal. Sper să-mi permită și sănătatea. N-am făcut un ”target” (n.r. obiectiv) din asta.

Ce vă place să faceți pe lângă fotbal, privit fotbal?

În general, totul se învârte în jurul fotbalului, după îmi place să fac și alte activități. Când sunt cu familia îmi place să călătoresc, îmi place să citesc, mai sunt și altele.

Călătorii, iubitor de natură și odihnă

Cum vă alegeți destinațiile când călătoriți?

Soția e cea care alege destinațiile și face itinerariul. Ne place să călătorim și să vizităm tot felul de locuri, nu doar turism de stat și de odihnit. Mai mergem la muzee și tot felul de obiective.

Ce loc v-a plăcut cel mai mult și v-ați mai întoarce acolo?

Au fost mai multe. Mi-e greu să aleg una destinație. Sunt locuri frumoase și-n România, și-n străinătate. Îmi face mare plăcere să merg acasă în Bucovina. E o zonă fantastică! Când veneam de la Iași mă uitam și vedeam vacile cum pasc pe margine, cu dealurile împădurite, e ca în Austria. Nu e nicio diferență, mai e infrastructura.

Ce stil de viață aveți?

Destul de liniștit. Nu sunt cu petrecerile. Ne place să ieșim și să avem prieteni cu noi, fie că mergem undeva sau ne vizitează cineva. Îmi place liniștea când sunt acasă. De asta ne-am și retras în afara Clujului. În Germania oamenii căutau liniște și ieșeau din localitățile aglomerate.

În Germania v-ați schimbat?

De mic copil am fost așa. Am avut multe rude în Germania și primeam tot felul de reviste cu fotbal și am fost încântat. În momentul în care am ajuns acolo mi-am schimbat mai multe obiceiuri.

Mai exact?

Suntem niște oameni cărora le place foarte mult natura și o respectăm. Am văzut și acolo ce e curățenia. E foarte important să avem grijă de natură. Smogul care e în jurul nostru ne face să respirăm un aer mai puțin curat. E important să știi unde arunci gunoiul. Dacă respecți natura poți să trăiești mult mai sănătos. De asemenea, respectăm foarte mult animalele și le iubim.

Aveți animale?

Da! Toate sunt recuperate după accidente sau alte traume. Ne place și ne atașăm foarte tare de ei. Am avut generații de căței și pisici. Unul vine, altul pleacă. Asta-i legea firii.

La nivel de alimentație, aveți vreun obicei?

Am avut o perioadă în care am fost foarte stricți. Acum fiind plecat de acasă și nefiind cu familia mi-e destul de greu… N-am mai fost așa de strict.

Ce înseamnă strict?

Strict în sensul în care am mai mâncat produse de origine animală. N-am abuzat. Dar când pot, încerc să mă alimentez cât mai sănătos.

Ce nu mâncați de obicei? Ceva ce multă lume apreciază, dar pe care dumneavoastră nu o mâncați.

Nu-mi dau seama pe moment, dar sunt multe lucruri pe care nu le mănânc. În ultimul timp am renunțat la produsele lactate. Brânzeturi și lapte am consumat mai puțin. A fost o perioadă în care n-am mâncat carne, acum mai mănânc. Mâncăm pește, legume. Îmi plac foarte multe salatele și fructele. Mâncăm ca un om normal, dar cu atenție și fără abuzuri.

Ați de-a lungul timpului destule amintiri. Ați vrea să ne-o spuneți pe cea mai dragă ca jucător și apoi pe cea de antrenor!

M-am gândit ce aș spune dacă aș fi pus în fața unei astfel de întrebări. Nu pot răspunde punctual. Au fost lucruri și din cariera de jucător la Dinamo. A fost și acel meci cu Juventus de la Piatra Neamț. Am avut momente frumoase și-n Germania. Nu pot spune unul care e reprezentativ. Și în cariera de antrenor e la fel. Când m-am apucat de antrenorat în 2003 la Zalău, în liga a II-a, o echipă abia promovată. Au fost momente fantastice. Am rămas și acum. Ne întâlnim aproape anual. Păstrez legătura cu foștii mei jucători și conducători. Avem un grup comun. Ne spunem acolo vrute și nevrute. Când e o aniversare, vin și felicitările pentru sărbătorit.

Putea fi în Generația de Aur

În 1994, cu câteva luni înainte de Mondiale, ați fost în lotul României.

Da, asta e altceva. Mi-ați adus aminte. Îmi pare rău că mi-ai amintit. Pentu orice jucător e un lucru fantastic să fie convocat. În 1994, în ianuarie, a fost un turneu în Asia și o pregătire în Elveția. A fost un moment fantastic pentru mine, aveam 27 de ani. Am avut multe speranțe la acel turneu pentru că am fost singurul jucător din lotul deplasat, care n-a lipsit nici un minut de pe teren. A fost mulți jucători reprezentativi, din țară. Erau Mihali, Dumitrescu, Prunea, Stângă, Panduru. Au fost mulți jucători de la Steaua, Dinamo, Craiova. Radu Niculescu de la Sibiu era și el.

Cum era să fi fost la turneul final?

Ca orice jucător îți dorești să ajungi acolo. N-a fost să fie pentru că în acea primăvară am avut un parcurs dezastruos cu Dinamo și asta a făcut ca eu să mă îndepărtez de acea convocare la un turneu final, ceea ce ar fi însemnat apogeul meu în fotbal.

A vorbit cineva cu dumneavoastră din anturajul echipei? Iordănescu?

Nu! Îmi aduc aminte că după acel turneu de pregătire a fost făcută o radiografie și s-au făcut tot felul de comentarii. Inclusiv Puiu Iordănescu a spus că a fost foarte mulțumit de prestația mea.

Ce ar fi însemnat pentru cariera dumneavoastră să fiți în Statele Unite?

Mai mult ca sigur m-ar fi ajutat. Participarea la un Campionat Mondial înseamnă foarte mult pentru cariera oricui. Deja eram la Dinamo. Au mai fost mulți care au participat de la echipe din provincie. Au ajuns la echipele mari din București și au avut posibilitatea să meargă la echipe din străinătate. Aș fi putut să fac mai mult în carieră, dar asta nu înseamnă că sunt dezamăgit.

Cum a fost în Germania?

În Germania a fost finalul carierei mele pentru că am ajuns la o vârstă înaintată, la 33 de ani. A fost o experiență fantastică. Mi-am schimbat optica față de ceea ce înseamnă fotbal, viață. A fost o trecere între fotbal și partea de după. Am avut viață de familie, eram foarte mult cu ea. Am putut să fiu alături de cei dragi. E o altă societate acolo.

Doi ani a găzduit familii de refugiați ucraineni

În precedenta vizită aveați acasă refugiați ucraineni. Mai păstrați legătura cu ei?

Soția mea păstrează legătura. Am avut mai multe familii. Unii au stat, alții au plecat. Unii au plecat în țara lor, dar au corespondat mereu cu soția și păstrăm legătură. Mă bucur foarte mult că au reușit să se reintegreze.

Cât timp ați avut în casă ucraineni?

Cred că au fost în jur de doi ani. Au fost vreo două sau trei familii, patru.

Cum vedeți vremurile actuale? Atunci era războiul, iar azi vedem altele.

Pe toți ar trebui să ne facă circumspecți din acest punct de vedere. Vedem, citim și auzim tot felul. Sperăm să nu ajungem la vremuri în care să pornim războaie mondiale, să fie implicate mai multe state pentru că ar fi un dezastru. Cred că ar mai fi ani de trăit decât să ajungem să trăim dezaste. Vorbim mereu în fotbal de catastrofe și dezastre, dar altele sunt de fapt. Fotbalul e un sport în care unul câștigă și pierde, dar din fotbal nu s-a murit. Există patimă și multe lucruri care ne fac să fim dârji, dar sunt lucruri mai importante.

Trecând la lucruri mai frumoase, acum sunteți bunic.

Da! Sunt de aproape un an de zile bunic. Mă bucură foarte tare. E bine că s-a întâmplat când sunt tânăr. Am un nepoțel de 11 luni. Îmi doresc să mă moștenească.. Fotbalul mi-a ocupat cea mai mare parte a vieții și vreau să mă moștenească cineva. N-a fost să fie cu băiatul meu. N-am forțat lucrurile, cu toate că mi-am dorit mult. Dacă nu va fi să fie fotbalist, sper să fie un sportiv. Din punctul meu de vedere sportul e foarte frumos și îți dă foarte multe lucruri bune pentru viață.

„Pe bancă e partea mea întunecată”

Lumea vă vede pe bancă și la interviuri, dar nu vă cunoaște.

La interviuri sunt destul de pașnic și de docil. Pe bancă sunt momentele mele în care mă transform. Am mai declarat și cu o altă ocazie că e partea mea întunecată. În febra jocului mă transform. Îmi place să câștig și de mic copil am fost așa. Fie că mă provoca tatăl sau bunicul, voiam să câștig. Dacă pierdeam plângeam de se rupea cămașa pe mine. De la orice, numai să câștig.

Nu vă deranjează câteodată atitudinea pe care o arătați?

Pentru că uneori sunteți extrem de nervos
Mă mai supăr și pe mine. Atunci când ești acolo foarte multe lucruri se întâmplă și din cauza ta. Nu poți fi tu curat ca lacrima. E adevărat că atunci când ești pe bancă și ești antrenor depinzi de cei care sunt pe teren. Ei sunt exponenți a tot ceea ce faci tu și e dificil. Au mai trecut anii peste mine și am început să mă mai echilibrez. Uneori reușesc, alteori mai puțin, dar am făcut progrese mari față de începuturile mele.

Sunteți credincios?

Da, foarte!

Ce înseamnă credința pentru dumneavoastră?

Important să crezi în ceva și atunci când faci asta e important și cum te comporți. Dacă principiile tale de viață sunt corecte și ai credință în ceva, în divinitate, atunci trebuie să urmezi niște principii. De fiecare dată când faci ceva trebuie să fi foarte corect față de acea divinitate și atunci ești corect și față de tine.

Ce nu știe lumea despre dumenavostră? Ceva ce ar putea părea total opus față de ceea ce văd la televizor.

Lumea nu știe multe. Asta e societatea în momentul de față. Suntem judecați foarte mult, fără să fim cunoscuți. Un simplu gest sau o vorbă spusă pot să-ți atragă oprobiul public. Societatea consumă mai mult scandal decât ar trebui să consume lucruri, care să ne facă mai buni, să ne dezvoltăm ca persoane. Nu putem să avem doar oameni care ne adulează, mai sunt și cei care ne dezaprobă și cu asta trebuie să ne învățăm. Trebuie să fim foarte atenți pentru că ajungi și model, mai ales atunci când ești persoană publică, când lucrezi într-un fenomen mondial.

Amintiri cu Halagian și Hizo

Ați avut parte în carieră de antrenori titrați.

Da! Cel puțin la nivel de România, dar și în străinătate, unde am lucrat cu Klaus Toppmoller, care a ajuns într-o finală de Liga Campionilor. Apoi cu fiul lui, care antrenează la Frankfurt și a fost secundul lui Nagelsmann, cu care am fost coleg de echipă. În România am avut antrenori cu nume: Florin Halagian, fie iertat, Ion Moldovan, Alexandru Moldovan, Viorel Hizo, Remus Vlad. Într-o perioadă scurtă am lucrat cu Cornel Dinu, Cornel Țălnar, Marian Bondrea, Dumitru Nicolae Nicușor.

Spuneți-ne o amintire cu Halagian!

Sunt multe.

Era un antrenor spumos.

Sigur! Acuma nu este și de obicei amintirile spumoase nu fac cinste cuiva. Și despre mine se spun multe, care nu-ți convin.

Însă care ar fi o amintire amuzantă.

Îmi aduc aminte la Cagliari, aveam un coleg Cristi Pușcaș, care-l imita foarte bine pe Nicolae Ceaușescu. De fiecare dată când ne întâlneam, îl imita și Halagian mereu comenta: ”Ia mai zi, mă, Ceaușescule”. Îmi aduc aminte că eram la începuturile mele la Dinamo și era un meci de pregătire în Germania, unde purtam ghete turnate cu talpă de cauciuc. Când m-a văzut cu alea mi-a spus: ”N-am mai văzut fundaș să joace cu ghete cu talpă turnată”. Aproape că voia să mă schimbe. A văzut că nu alunec și m-a lăsat în pace.

Cum era Halagian?

Era un antrenor riguros! Ținea la disciplină foarte mult. Era pe primul plan! Nu era un tip dur. Îi plăceau fotbaliștii și dacă îți făceai treba pe teren. Trebuia să fii cu disciplina lui, nu mergea de capul tău.

De la Ceahlăul ce amintiri aveți?

Frumoase! Am avut un grup bun cu Viorel Hizo, cu Pinalti Ștefan ca și conducător. În primă fază nu ne-am înțeles, dar apoi am avut o relație fantastică și chiar și acum comunicăm. Nu atât de des cât aș dori, dar a fost un antrenor de la care am învățat foarte mult

Cu dânsul aveți vreo întâmplare?

Sunt multe. Nu știu dacă una e reprezentativă. Îmi aduc aminte că înainte de a ne califica și de a juca cu Juventus, a fost un meci cu o echipă din Kosovo. Înainte m-a chemat pe mine și pe Ovidiu Marc la el în cameră de față cu Gheorghe Ștefan. Ne-a spus că dacă nu ne calificăm ne dă afară pe amândoi. M-am uitat la el și am crezut că glumește. În tur am câștigat acasă cu 2-1. Atunci golul în deplasare conta foarte mult. Dacă pierdeam eram eliminați și știam deja că urma să jucăm cu Juventus. Asta a fost mobilizarea și motivație de dinainte.

Cum v-a pregătit pentru meciul cu Juventus?

Îmi aduc aminte cu exactitate. Știu că era un antrenor care dădea foarte multe informații despre adversari.

Mi-a spus că punea pe pernele jucătorilor...

Da, da! În pofida a ceea ce se spunea de dumnealui, era un antrenor foarte riguros. Pregătea foarte bine jocurile și la nivel de motivație la Piatra Neamț. Am lucrat cu el și la Dinamo, dar la Piatra Neamț nu eram o echipă de staruri, dar eram una omogenă și muncitoare. Ne cunoșteam foarte bine între noi. În momentul în care intram pe teren aveam toate datele necesare. Greu eram de învins. Nu e întâmplător că în două jocuri cu Juventus, care avea jucători mari în teren, n-a reușit să câștige împotriva Ceahlăului.

Ce ați vrea de la viitor?

Viitorul sună bine. Îmi doresc să fiu sănătos. În ultimul timp n-am mai putut. Activitatea de fotbalist comportă foarte multe sacrificii. Unul dintre ele este această sănătate. Articulațiile îmi cam dau de furcă și trebuie să fiu atent. Sunt un tip energic care în permanență își dorește să facă mișcare. Nu mai pot pentru că risc să ajung foarte repede la protezare și mi-e greu să mă abțin. Îmi doresc să fiu sănătos și să-mi văd nepoțelul că crește.