U Cluj - Dinamo 1-1  Cele două formații   și-au împărțit punctele  frățește într-un meci fără miză
U Cluj – Dinamo. Sursa: Fotomontaj GOLAZO.ro

U Cluj - Dinamo 1-1 Cele două formații și-au împărțit punctele frățește într-un meci fără miză

• U Cluj - Dinamo 1-1. „Câinii” lui Zeljko Kopic au obținut o remiză în ultimele minute și sunt cu gândul doar la finala barajului pentru Conference League.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Cele două formații s-au întâlnit într-un meci fără miză, însă ambele au forțat acțiunile ofensive.

Dinamo a pus puțin pericol în prima repriză, prin câteva acțiuni ale lui Musi și o bară bifată de Alex Pop, însă echipa mai prezentă în atac a fost U Cluj.

După câteva acțiuni irosite de Trică, Gheorghiță a deschis scorul în minutul 30, cu un șut la colțul scurt, pe jos, care l-a surprins pe portarul Roșca.

U Cluj - Dinamo 1-1. „Alb-roșiii” au forțat egalarea până la final

În partea secundă, „câinii” lui Kopic au forțat egalarea, însă șuturile de la distanță și acțiunile din careu nu i-au dat deloc emoții lui Ștefan Lefter până spre finalul jocului.

Egalarea a venit abia în minutul 85, când Musi a trimis în poartă din 6 metri, după ce a apărut perfect la capătul unei centrări din partea stângă.

Astfel, elevii lui Kopic încheie play-off-ul cu o remiză și se pregătesc de finala barajului pentru Conference League, pe 29 mai, de la 20:30, contra câștigătoarei dintre FCSB și Botoșani.

Adio, CFR!    Pancu  și-a anunțat plecarea după meciul cu FC Argeș: „Mi se îndeplinesc toate condițiile în altă parte”
Citește și
Adio, CFR! Pancu și-a anunțat plecarea după meciul cu FC Argeș: „Mi se îndeplinesc toate condițiile în altă parte”
Citește mai mult
Adio, CFR! Pancu și-a anunțat plecarea după meciul cu FC Argeș: „Mi se îndeplinesc toate condițiile în altă parte”

U Cluj - Dinamo 1-1

• Au marcat: Gheorghiță (30) / Musi (85)

Final de meci.

Min. 85 - Gol Dinamo! Musi restabilește egalitatea după ce a apărut la capătul unei centrări și reia din 6 metri, pentru 1-1.

Min. 81 - Iese Cristea, intră Macalou, în timp ce la Dinamo Duțu este înlocuit de Toader.

Min. 66 - Iese Mikanovic, intră Chipciu.

Min. 61 - Musi trimite un șut violent din afara careului, însă mingea trece mult pe deasupra porții lui Lefter.

Min. 60 - Ies Boateng și Opruț, intră Ikoko și Țicu.

Min. 56 - Ies Simion, Drammeh și Trică, intră Nistor, Codrea și Postolachi.

Min. 46 - Începe repriza secundă. Ies Mihai și Mărginean, intră Tarbă și Milanov.

Pauză la Cluj.

Min. 45+1 - Trică șutează pe jos, din unghi, la colțul scurt, însă Roșca respinge în corner fără mari probleme.

Min. 30 - Gol U Cluj! Gheorghiță deschide scorul cu un șut din colțul careului, plasat perfect pe colțul scurt, surprinzându-l pe Roșca.

Min. 20 - Ocazie mare pentru Dinamo. Pop trimite un șut foarte bun de la mare distanță, însă mingea lovește stâlpul porții adverse.

Min. 17 - Atanas Trică reușește să marcheze după ce a primit o pasă foarte bună în careu, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

Min. 4 - Musi primește o pasă lungă la marginea careului, preia de lângă fundașii centrali, însă șutul său din întoarcere se duce mult pe lângă poartă.

Min. 1 - A început partida.

Echipele de start:

• U Cluj: Lefter - Mikanovic, Cristea, Coubiș, Silva - Simion, Drammeh - Stanojev, Bic, Gheorghiță - Trică
• Rezerve: Gertmonas, Coșa, Chinteș, Codrea, Chipciu, Pall, Orban, El Sawy, Nistor, Macalou, Postolachi
• Antrenor: Cristiano Bergodi
• Dinamo: Roșca - Duțu, Boateng, Stoinov, Opruț - Mihai, Mărginean, Cîrjan - Musi, Pop, Caragea
• Rezerve: Epassy, Lixandru, Milanov, Bordușanu, Tarbă, Toader, Ikoko, Țicu
• Antrenor: Zeljko Kopic
• Arbitru: Baban Vlad. Asistenți: Badea Marius și Constantinescu Daniela. Arbitru VAR: Petrescu Radu. Arbitru AVAR: Rusandu Lucian
• Stadion: Cluj Arena (Cluj)

Zeljko Kopic: „Vrem să punem tot acest sezon în ultimele 90 de minute”

Dinamo este deja în „finala” barajului pentru Conference League și va întâlni câștigătoarea duelului dintre FCSB și FC Botoșani, de pe 24 mai.

„Focusul este doar pe acest meci. Trebuie să fim serioși. Și, din nou, nu contează cine va începe partida sau cine va intra de pe bancă. Trebuie să facem tot posibilul să jucăm un fotbal bun.

Din punct de vedere al rezultatului, nu există o presiune pentru Cluj. Este la fel și pentru noi. Dar este normal să avem ambiție și să jucăm un fotbal competitiv.

Vom vedea după meciul de duminică modul în care se va termina acea partidă și, după aceea, vom pregăti jocul în cel mai bun mod posibil. Nu contează cine va fi adversarul nostru.

Până acum avem un sezon bun. Suntem pe locul patru și, bineînțeles, vrem să fim pregătiți pentru acel meci suplimentar și să punem tot acest sezon în ultimele 90 de minute”, a declarat Kopic, conform dinamo1948.club.

2-1
a fost scorul celei mai recente întâlniri dintre cele două în Superliga. Atunci, „câinii” s-au impus prin golurile marcate de Cătălin Cîrjan și Alexandru Musi, în timp ce pentru ardeleni a înscris Atanas Trică

Cristiano Bergodi: „Meciul nu are miză, dar e important să terminăm cu bine, pentru imaginea clubului

Universitatea Cluj nu a mai pierdut pe teren propriu în campionat din 1 noiembrie 2025, când a fost învinsă de FCSB, scor 0-2. De atunci, ardelenii au avut un parcurs excelent acasă, cu 11 victorii și o remiză.

„Meciul nu are miză, e adevărat, dar contează. E o partidă din care încercăm să scoatem cât mai multe puncte. Mi se pare corect să onorăm campionatul. E important să terminăm cu bine, nu ar fi frumos să nu terminăm bine campionatul, pentru imaginea clubului.

Pentru Dinamo se prelungește sezonul sigur, cu o săptămână, pentru că așteaptă meciul cu una dintre FCSB și Botoșani, pentru o cupă europeană.

Pentru noi nu contează dacă joacă mâine cu echipa cea mai bună sau menajează unii jucători. Pe noi nu ne interesează acest lucru, poate că da, poate că nu, vom vedea pe teren”, a spus Bergodi, conform fcucluj.ro.

Și noi vom vedea mâine formula, nu spun niciodată, înainte de un meci, cine joacă, cine nu joacă. Pot să spun cine e accidentat sau cine stă bine, dar nu dau indicațiile. Jucătorii știu de la mine, când facem ultimul antrenament și văd pe teren cine va juca mâine, dar sigur o echipă competitivă. Avem un lot bun, care se poate îmbunătăți, însă sigur vom afișa o formație competitivă Cristiano Bergodi

Clasamentul în play-off

EchipaMeciuriPuncte
1. U Craiova949
2. U Cluj945
3. CFR Cluj1043*
4. Dinamo938
5. FC Rapid933
6. FC Argeș1032
*beneficiază de rotunjire

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

O nouă autostradă prinde contur în Transilvania. În ce stadiu sunt cele patru loturi care trebuie finalizate până în 2028

Știri ultima oră
19:16
Filmul accidentului lui Diogo Jota Soția fostului jucător de la Liverpool face dezvăluiri cutremurătoare. Ultimul mesaj trimis de portughez
Filmul accidentului lui Diogo Jota Soția fostului jucător de la Liverpool face dezvăluiri cutremurătoare. Ultimul mesaj trimis de portughez
19:33
Chivu a cucerit Italia Corriere dello Sport a remarcat o calitate unică a românului: „E imposibil să nu recunoaștem”
Chivu a cucerit Italia Corriere dello Sport a remarcat o calitate unică a românului: „E imposibil să nu recunoaștem”
19:21
FCSB - Rapid LIVE de la ora 21:00 » Primul duel direct între Reghecampf și Pancu. Echipele de start + Imagini de la stadion
FCSB - Rapid LIVE de la ora 21:00 » Primul duel direct între Reghecampf și Pancu. Echipele de start + Imagini de la stadion
19:14
Încă se tem să vorbească Abuzurile persistă în gimnastică, în ciuda reformelor promise: „Doar măsuri de fațadă! Va dura decenii”
Încă se tem să vorbească Abuzurile persistă în gimnastică, în ciuda reformelor promise: „Doar măsuri de fațadă! Va dura decenii”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365