Publicat:
10.01.2026, ora 15:30
Actualizat: 10.01.2026, ora 15:31
- Oleksandr Romanchuk, 26 de ani, fundașul-golgeter al Craiovei, povestind într-un stil personal relația cu coechipierii și antrenorii alb-albaștri în cantonamentul de la Regnum Carya Belek.
Oleksandr Romanchuk e sociabil, deschis, îți place imediat de el pentru că e sincer și spontan, nu caută locuri în care să se ascundă și să ocolească răspunsurile.
Stoperul ucrainean al Craiovei povestește cu umor episoade trăite pe teren sau în vestiar, își amintește de lovitura primită accidental de la Nicușor Bancu, vorbește de compatriotul de care nu se desparte niciodată și e impresionat de cei doi antrenori, Mirel Rădoi și Filipe Coelho.
E al 5-lea golgeter al alb-albaștrilor și nu-i vine să creadă că a înscris până acum de două ori mai multe goluri decât o făcuse înainte în întreaga carieră.
Salut, Oleksandr. Cum ai ajuns la Craiova, ce te-a atras la echipă, la oraș?
Mi s-a oferit această variantă când eram în Ucraina, am început să discut cu agentul meu despre această ofertă. După aceea, am vorbit cu familia: «Ce credeți? Ce putem reuși?». Am încercat să le explic că e o ocazie bună pentru mine să vin în România, să joc în acest campionat, să lupt pentru competițiile europene. Așa că am luat decizia de a veni.
Romanchuk: „Dacă spunea cineva Craiova, știam că e o echipă din România”
Cum ai venit?
Cu mașina. Nu a fost o călătorie ușoară, o mie de kilometri. Prea mult trafic, prea multe mașini, am mers foarte încet, pentru că la acea vreme nu era autostradă. De atunci, s-a deschis noua autostradă și scapi de trafic. Din Craiova la București și din București spre granița cu Ucraina. Nu e peste tot autostradă, doar jumătate din drum.
Ai ajuns, în cele din urmă.
Am intrat în Craiova pe la 11 noaptea și direct la hotel. Cei de la hotel au avut grijă de mine, mi-au adus tot ce-mi trebuia, tot ce aveam nevoie, apoi m-am dus să mă culc, aveam nevoie de odihnă. A doua zi au urmat testele medicale.
Era iulie, unde se afla echipa?
În cantonament în Austria. Eu eram singur în Craiova, dar am avut timp să fac totul. Am semnat contractul și, când s-au întors colegii, i-am întâlnit la bază.
Știai ceva despre Craiova înainte să vii?
Știam puțin, pentru că echipa ucraineană Zorya jucase împotriva ei în cupele europene (n.r. 2022-2023, în turul 3 preliminar de Conference League, 0-1, 3-0 pentru Universitatea), o văzusem la televizor. Dacă spunea cineva Craiova, știam că e o echipă din România, însă nimic mai mult.
Glume în vestiar cu Romanchuk și Isenko: „De ce sunteți tot timpul împreună?”
Cât de bine este să ai alt ucrainean lângă tine, pe Pavlo Isenko?
Cu siguranță, m-a ajutat să mă adaptez aici, ne-am ajutat reciproc. Chiar dacă toți sunt băieți buni, să ai un prieten din Ucraina alături e mai interesant, mai amuzant. Suntem mereu împreună, mergem la restaurant, la antrenament, la sala de forță, peste tot împreună.
Băieții glumesc: «Sunteți gemeni sau ce? De ce sunteți tot timpul împreună? Nu te-am văzut niciodată fără Pasha sau pe Pasha fără tine». E bine Oleksandr Romanchuk, apărător Craiova
Ce crezi acum despre decizia de a veni la Craiova?
Chiar sunt foarte fericit că am venit aici. Călătoria mea în fotbal nu a fost ușoară, am fost în Ungaria, apoi m-am întors în Ucraina... Poate ăsta e motivul pentru care am ajuns în România, pentru că mai aveam un an de contract la Debrecen, cei de acolo nu voiau să mă lase să plec… Da, am luat decizia corectă.
„Un băiat foarte de treabă, căpitanul nostru Bancu, numărul 11, m-a lovit așa”
Ai o cicatrice la sprânceană. Ce s-a întâmplat?
A fost împotriva lui Noah. (râde) Un băiat foarte de treabă, căpitanul nostru Bancu, numărul 11, m-a lovit așa (n.r. arată lovitura cu cotul) și am avut nevoie de trei puncte de sutură.
Ce i-ai zis?
(continuă să glumească) Nu-l voi uita niciodată pentru asta. Încă trebuie să-mi plătească o cină. Dacă va vedea această înregistrare, sper să-și aducă aminte.
Ai vorbit cu el?
Atunci, când s-a întâmplat, nu acum. Nu sunt genul de tip care vine și spune: «Oh, plătește-mi cina, plătește-mi cina!». Nu, nu, nu. Dar sper că va plăti. Și voi comanda cea mai scumpă mâncare.
Romanchuk: „De ce n-am putea juca mâine în Liga Campionilor?”
Craiova e prima în clasament acum. Crezi că poți cuceri titlul la primul tău sezon aici?
Nu știu, vom vedea. Totul e posibil. Putem fi și campioni mondiali.
A fost Ucraina la U20.
Vezi, se întâmplă! De ce n-am putea juca mâine în Liga Campionilor sau, cine știe, poți pierde și retrograda în liga a doua. Totul e posibil. Nu-mi place să vorbesc despre viitor. Visez în interiorul meu și muncesc mult pentru a realiza ceva. Acum, ne gândim la meciul următor, și la meciul următor… Pas cu pas, avem grijă de jocul nostru, cum trebuie să jucăm, cum să câștigăm.
Dar știi când a fost ultimul titlu al Craiovei?
În urmă cu 20 de ani?
Acum 35 de ani.
35? Îmi amintesc, mi-a zis cineva, am greșit. 35! Înțeleg. Noi am scris deja istorie, ne-am trecut numele în istoria Craiovei, pentru că ne-am calificat în faza principală de Conference. Vom încerca să și câștigăm ceva. Poate anul acesta, poate la anul, poate peste cinci ani, vom vedea.
„Nu mă așteptam, nici nu știu de unde vine”
Ești cel mai prolific jucător din apărarea și mijlocul Craiovei, doar atacanții au marcat mai multe goluri decât tine. Te așteptai la acest lucru?
Nu. Niciodată nu m-am așteptat la așa ceva. Cred că în toată cariera înscrisesem trei goluri, am venit aici și în prima lună, în două săptămâni, am înscris trei goluri. Normal, nu mă așteptam, nici nu știu de unde vine. Doar încerc să dau tot ce am mai bun, mulțumesc Domnului că a venit și că mi-am ajutat echipa să câștige. Ăsta e cel mai important lucru.
Te gândești să marchezi odată ce începe meciul? Pentru că arăți multă încredere când șutezi, când lovești mingea cu capul…
În primul rând, mă gândesc cum să mă apăr mai bine, pentru că sunt apărător, dar cred că oricine intră pe teren, oricine se duce la corner caută o ocazie să înscrie. Orice jucător de pe teren vrea să dea gol. Poate cu excepția portarilor.
„Tu mă poți învăța pe mine ceva, iar eu voi încerca să te învăț altceva”
Cum te-a ajutat Mirel Rădoi, la început, și cum o face actualul antrenor, Filipe Coelho?
Înainte să ajung la Craiova, am vorbit la telefon cu Rădoi și cu directorul sportiv. Era important să discutăm, să descopăr ce cred despre mine, ce vor de la mine… Îmi amintesc că eram în cantonament cu Kryvbas și agentul m-a anunțat: «Diseară te sună antrenorul Craiovei». I-am zis: «OK, aștept».
Cum a fost discuția?
De la început, mi-am dat seama că e un tip foarte bun, a glumit, mi-a spus unele lucruri amuzante, a fost un dialog cald. De atunci, am știut că trebuie să vin. Îți dai seama când vorbești cu cineva dacă e ceva în neregulă și ești 50-50. Dar în acest caz era altceva.
Te-a convins.
După acea discuție la telefon, eram sută la sută sigur că voi merge la Craiova, fără nicio îndoială. Sigur, m-a ajutat mult. El și secunzii săi, al doilea, al treilea, al patrulea antrenor, toți m-au sprijinit de la început. Și pe teren m-au învățat multe. În afara terenului, veneau și-mi spuneau: «Sasha, ai nevoie de un apartament, pot să sun niște prieteni să-ți găsească ceva» sau «Unde e soția, vine la București?, pot să o iau eu». Lucruri de acest gen.
Nu am mai trăit o asemenea experiență, ca antrenorul să fie primul care să vrea să mă ajute. Niciodată nu voi uita cum au avut grijă de mine. Chiar apreciaz, pentru că nu găsești oriunde asemenea oameni, asemenea susținere Oleksandr Romanchuk, apărător Craiova
Și acum?
Actualul antrenor, la fel. A venit și, din prima zi, a încercat să formeze o familie. În interior, vorbește individual cu fiecare. Când m-a sunat pe mine, mi-a zis: «Să muncim împreună, să ne tragem reciproc înainte, tu mă poți învăța pe mine ceva, iar eu voi încerca să te învăț altceva». Așa e permanent. El e tipul care vorbește mereu cu tine, vine la fiecare și găsește timp de discuție, te întreabă cum îți place, cum te simți, ce crezi despre asta, asta și asta. Când vorbești cu antrenorul, te ajută în primul rând mental. Începem să ne înțelegem mai bine și să ne sprijinim pe teren.
Concluzia pentru cei doi?
Ambii antrenori, foarte buni profesional și ca persoane.
„Am simțit că vreau să plâng, dar cu zâmbet”
Cum s-a schimbat jocul cu Coelho? Ai văzut diferențe?
Nu pot spune că a schimbat mult. Clar, a modificat unele lucruri, am început să ne gândim mai mult la o anumită parte a tacticii și să corectăm detalii. Ei (n.r. antrenorii) ne spun: «Asta nu e bine, asta e bine, asta e bine, cu asta continuăm, asta schimbăm». Nu e mult, dar fiecare antrenor are ideile sale și tactica lui și e normal să ne adaptăm la ele. Am avut nevoie de unu, două meciuri și am început să ne înțelegem reciproc, jucând bine.
După golul marcat cu Rapid Viena, ai zis: «Cred că voi plânge». De ce?
Sunt genul care spune lucruri din suflet, ce simt. Atunci, am spus acele cuvinte pentru că visam la asta. Niciodată nu jucasem în Conference, e parte a visului meu. Și am muncit mult, am suferit mult, ne încurajăm, ne vorbim, facem multe pentru a fi acolo. Când câștigăm, îmi spun: «Wow! Sunt aici, am învins». E un sentiment foarte plăcut.
Îmi aduc aminte că pierduserăm în acea perioadă câteva meciuri în campionat sau am făcut unele egaluri. Și am bătut Rapid Viena, o echipă bună, în deplasare. Am simțit în acele clipe că vreau să plâng, dar cu zâmbet. Lacrimi de fericire pentru că așa ceva se întâmplase Oleksandr Romanchuk, apărător Craiova
Ce îți dorești în carieră?
Îmi doresc să fiu sănătos și visez să joc pentru echipa națională. Sper să reușesc.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Citește și
