- „O să vă povestesc ceva despre un tânăr din cabinetul meu de terapie, un fost sportiv, care nu este în faliment sau în criză, dar care se simte blocat într-un ciclu nesănătos de pariuri sportive online”, a scris, recent, un medic specializat în dependențe.
Jocurile de noroc sunt o alegere până când te obișnuiești cu ele. Apoi devin altceva.
„Tânărul care m-a căutat șterge în mod repetat aplicația de pariuri de pe telefon, pentru a o reinstala câteva zile mai târziu, la îndemnul unui e-mail bine sincronizat, al unui pariu de grup cu prietenii sau pur și simplu al reclamelor afișate pe toate arenele sportive”, a continuat medicul povestea.
În România, statul estimase, prin Oficiul Național de Jocuri de Noroc, că un număr de cel mult câteva mii de români vor solicita să le fie interzis accesul la sistemele online de jocuri de noroc sau în sălile unde poți juca și paria.
Au venit mult mai multe cereri de autoexcludere: 14.000, după cum a arătat recent siteul de investigații Snoop.
„Nu s-ar numi dependent, dar nici nu se simte sănătos”
Povestea tânărului nu e din România, dar problemele sunt aceleași.
Pentru că „atunci când ne gândim la orice dependență, tindem să ne concentrăm asupra persoanelor care sunt complet consumate de ea - cele ale căror vieți se destramă în mod vizibil. Cu toate acestea, jocurile de noroc pun la îndoială presupunerile noastre obișnuite cu privire la dependență și risc, deoarece efectele lor nocive depășesc cu mult cele mai grave cazuri”, arată doctorul Carl Erik Fisher, în The New York Times.
Tânărul din cabinetul său nu era disfuncțional. „Se descurcă bine la locul de muncă și de cele mai multe ori respectă limitele de dolari pe care și le-a stabilit, dar preocuparea sa interioară, neliniștea și goana după pierderi îl fac să se simtă prost. Nu s-ar numi dependent, dar nici nu se simte sănătos”.
Vocile, oricât de puternice, sunt izolate
În România, Guvernul, prin autoritatea desemnată să apere jucătorii și să reglementeze industria, continuă să amâne posibilitatea concretă a autoexcluderii jucătorilor. Familii la limita disperării au ajuns să stea la ușile birourilor parlamentare din toată țara, potrivit celor povestite de mai mulți dintre deputați și senatori.
În plus, câteva figuri publice, unele chiar din sport, au povestit cât de mult rău fac jocurile de noroc pentru ei sau pentru cei apropiați lor.
A intervenit și BNR, uluită, pur și simplu, după ce a văzut că cele mai multe plăți cu cardurile pe online nu sunt nici cumpărături, nici abonamente, nici altfel de plăți comerciale, ci plăți la casele de pariuri, cazinouri și loterii digitale. Aceasta este, de departe, plata cu cardul favorită a românilor.
Mesajul pe care l-am primit pe email
Recent, am văzut un comentariu critic la adresa unor articole, un mesaj venit pe email. Omul era „anti” și articulat. L-am rugat să-mi dea telefonul.
Când l-am sunat, mi-a explicat de ce opțiunea lui e una împotriva a tot ce există acum în România, chiar dacă asta înseamnă că merge spre soluții pe care le știa riscante și le suspectează că sunt aranjate. „Mi-am pierdut orice încredere când am văzut ce vi s-a întâmplat vouă, cum au făcut ce au vrut cei de la pariuri”, mi-a explicat omul.
Da, însă noi ne putem apăra singuri. Și am luat-o de la capăt. Mai mici, mai greu, nu contează. Dacă însă abandonăm să punem întrebări, atunci cei care nu se pot ajuta vor fi și mai izolați, și mai stigmatizați.
Pentru că, explică doctorul în cabinetul căruia a intrat tânărul sportiv, „companiile promovează jocurile de noroc ca pe un divertisment inofensiv, în timp ce prezintă dependența ca pe o afecțiune extremă care afectează doar câteva persoane vulnerabile”.
S-a mai întâmplat în istoria recentă a țărilor, atrage medicul atenția. „Acest playbook - perfecționat de-a lungul deceniilor de industriile tutunului, opioidelor și alcoolului - prezintă daunele ca pe un rezultat al alegerilor personale, mai degrabă decât ca pe o problemă legată de produsele lor”.
Am mai fost aici. Știm. E nevoie ca societatea să acționeze.