- Mizeria din teren și-a găsit corespondent în cocina de la cabine. Și, în timp ce noi analizăm și ne întrecem în nuanțe, marea presă internațională înghite pe nemâncate versiunea lor. Așa ne trebuie!
Cutii goale de pizza împrăștiate pe masă și pe podea, sticle de Coca-cola golite pe trei sferturi, coji de banane, hârtii aruncate pe jos și în coșul de gunoi care dă pe afară de mizerie. Așa arăta vestiarul kosovar după meci.
Comportamentul mizerabil vine la pachet cu împuțenia de care colcăia vestiarul. Au făcut-o special, în bătaie de joc, ca ultim și material mesaj al trecerii lor, „vulturii” cu două capete pe acolo.
Acolo unde colcăie naționalismul primitiv și clanurile mafiote
Jegul uman gros, în starea lui naturală. Asta a lăsat în urmă delegația kosovară, de la fotbaliști până la oficiali și ziariști.
Hai să spunem lucrurilor pe nume, să nu mai împachetăm în vorbe civilizate lipsa de civilizație. Cocalarii sunt cocalari, golanii rămân golani, interlopii, interlopi.
Indiferent pe la ce cluburi joacă, că în Italia, că în Franța sau în Spania. Șmecheria de joasă speță nu se curăță cu un pașaport european. Geografic ei sunt în Europa, comportamental au rămas în acei Balcani care colcăie de naționalism primitiv și clanuri mafiote.
Cei care mai au impresia că Uniunea Europeană și NATO ne exploatează și ne-au înrobit, plus alte tâmpenii, să admire reprezentația grețoasă a acestor indivizi care își pun pe tarabă sensibilitatea etnică: Amir Rrahmani (avem ceva de discutat și de Albion), Zhegrova (Jegrova în variantă neanglicizată), Muriqi, Berisha (Berișa).
Care conflict?
Aparținând altei generații și fiind probabil mai puțin bun la suflet decât colegii și prietenii mei Theodor Jumătate și Silviu Samuilă am câteva mici precizări la editorialele lor.
Admițând că „oaspeții” noștri au premeditat ieșirea de pe teren, zice Teo că și noi i-am fi provocat. Dovada? „Serbia, Serbia!”, trimitere transparentă la „Kosovo e Serbia!” fiind scânteia care a aprins conflictul.
Care conflict, Teo? Căci nu a existat niciun atom de agresiune fizică sau psihică dinspre tribune. Scandările celor câțiva suporteri au fost doar pretextul, asta în afară de faptul că indivizii antrenați de Franco Foda (o șulfă și neamțul, ca să vorbim pe românește) au fost ei cei care au incitat publicul din momentul în care li s-a ivit prilejul să se pretindă victime.
Jumătatea goală a adevărului
„Etnicii albanezi au suferit din cauza războiului contra Serbiei, au avut mii de victime. Rrahmani amintea de «masacre» și au fost masacre împotriva lor”, spune Teo spre finalul articolului. Adevărat, dar doar pe jumătate, aceea care sună corect politic.
Cealaltă jumătate este despre suferințele și masacrele suferite de etnicii sârbi din Kosovo, Teo. A fost un război etnic acolo, sângeros, teribil, iar că să fie război trebuie să ai măcar doi beligeranți.
Încă ceva. Ar trebui reamintit de ce, printre alte motive, România nu recunoaște statul Kosovo. Pentru că avem și noi un anume ținut a cărui situație sensibilă ar putea înfierbânta niște minți încât să fie similară cu patria lui Rrahmani. Nu mai detaliez.
Șmecheria celuilalt Rrahmani
În articolul „Lui Rrrahmani i-a fost rușine?”, Silviu Samuilă se întreabă retoric, dar plin de speranță, dacă celălalt Rrahmani, Albion, fostul echipier al Rapidului a fost străbătut de un sentiment de injustiție la adresa românilor pe care îl comiteau premeditat conaționalii.
Autorul merge mai departe cu presupunerea de bună credință a acestuia și scrie: „În mulțimea de kosovari cu ochii injectați unul știa adevărul și căuta să calmeze lucrurile”.
Hai, măi Silviule, să fim serioși! În zâmbetul lui nu era jenă, era doar viclenia unui profitor pe care, de altfel, ai descris-o excelent și cu lux de amănunte.
Eu nu cred că în mintea lui Albion se derula scenariul felului civilizat în care el și ceilalți kosovari (Selmani, Hasani, Krasniqi, Korenica) au fost tratați în România, ci doar gândul să nu pară cumva spărgător de puci. Era blat cu ai lui.
Ia Gazzetta, neamule, ia L'Equipe! Gustă și o felie de Marca!
Și, în timp ce noi ne duelăm în nuanțe, în presa internațională de sport a ajuns varianta lor. Minciuna lor. Mistificarea lor.
Gazzetta dello Sport, L’Equipe și Marca prezintă versiunea kosovară a evenimentelor. Ce așteptam?
Dacă scriau adevărul, că de fapt nu se întâmplase nimic și că kosovarii au găsit un pretex să iasă de pe teren, era o știre banală, care nu face trafic. Asta ca să înțelegem pe unde se scaldă și zeii presei la care ne-am închinat de când eram tineri, naivi și neumblați prin lume.