Cristian Geambașu Mexico mi amor

• Avem o grupă preliminară accesibilă cu Austria, Bosnia, Cipru și San Marino. O grupă în care rolul selecționerului poate fi esențial

Ideea de continuitate ilustrată în toată splendoarea ei la tragerea la sorți de la Zurich pentru grupele preliminare ale Cupei Mondiale din 2026. Continuitatea materializată prin norocul proverbial al familiei Iordănescu transferat miraculos către familia Lucescu. Sau cel puțin către patriarhul ei, Mircea.

Uluitor, pentru că pe Mircea Lucescu nu l-a dat norocul afară din casă de-a lungul carierei. Vezi apogeul ghinionului cu Irlanda de Nord la București, în octombrie 1985. Acel blestemat 0-1, rezultat care ne bara drumul spre Mondialul mexican din 1986, pentru că, profitând, englezii și frățiorii lor de la Belfast urmau să o pună de un blat egal, amical. 

Căpitan la 25 de ani

Ar fi fost al doilea turneu final în Mexic pentru România după cel din 1970, în faimoasa grupă de la Guadalajara, cu Anglia (campioana mondială en titre la ora respectivă), Brazilia (deja dublă campioană mondială și echipa care urma să câștige titlul acelei ediții) și Cehoslovacia, dublă vicecampioană mondială.

În Mexico ‘70, la doar 25 de ani, Mircea Lucescu era căpitanul jucător (ca să folosim expresia din tenis) al unei echipe care includea nume de legendă - Dumitrache, Dinu, Radu Nunweiller, Sandu Neagu, Liță Dumitru, Lajos Sătmăreanu, Culae Lupescu.

La Mondialul din 86, triumful lui Maradona, Lucescu ar fi fost antrenorul unei echipe cu Rednic, Boloni, Ungureanu, Iovan și Hagi căpitan la numai 20 de ani. Atunci s-au opus numitul Quinn și ghinionul. România avusese nu mai puțin de 35 de ocazii de gol! 35!

Miza sentimental-educativă

Mircea Lucescu se află acum în fața unui deja-vu provocator. Dintr-o grupă cu Austria, Bosnia, Cipru și San Marino, România se poate califica la un alt Mondial mexican, dar care va fi și american, și canadian. De la turneu cu 16 echipe în 1970 la ceva umflat, cu 48 în 2026. De la o singură țară organizatoare, la 3. E mai bine? E mult mai mare, asta sigur. E globalizant.

Există și o miză sentimental-educativă aici pentru acel Lucescu, care odinioară își ducea fotbaliștii prin muzee? Să le povestești lui Stanciu, Man, Răzvan Marin și compania despre piramidele de la Teotihuacan și Chichen Itza și despre șarpele înaripat Quetzalcoatl, fără să fii privit cu precauție? Dar mai procedează la fel Mircea Lucescu cu fotbaliștii cu care lucrează și azi, când fața lumii se schimbă în ritm de TikTok?

Grupă ușoară. Și capcană?

În cazul în care România se va califica din această grupă pe care singuri n-am fi putut-o alege mai bine (hai să fim sinceri, pentru numele Zeului Fotbalului!), Mircea Lucescu va fi, la 81 de ani, cel mai în vârstă selecționer calificat la o Cupă Mondială. Și cel mai în vârstă selecționer din lume aflat în activitate.

Nu e un secret, elixirul care îi hrănește este pasiunea pentru fotbal convertită într-o capacitate de muncă aș zice nefirească. Dar pentru ca aceste lucruri să se întâmple, adică să ne calificăm fără a apela la plasa de siguranță a meciurilor de baraj, este nevoie să trecem de o grupă care nu este doar accesibilă, ci și capcană într-o oarecare măsură.

Austria și Bosnia s-au bucurat la rându-le că au căzut cu România, acesta este reversul medaliei. Presa austriacă jubilează, numindu-ne totuși „cel mai periculos adversar din grupă”. Danke „șanke”!

Așteptarea

Am evitat titanii Germania, Anglia, Spania, Franța, dar cu austriecii și cu bosniacii va fi care pe care. Corifeii erau peste puterile noastre, dar cei pe care ni i-au ales sorții solicită să ne facem temeinic temele.

Priceperea, meticulozitatea și experiența lui Lucescu se pliază pe astfel de adversari. E clar că va insista în continuare să dezvolte jocul de posesie, punând în valoare tehnica individuală a unor jucători ca Man, Ianis Hagi sau Stanciu mai mult decât se întâmpla în epoca Edi Iordănescu.

Va apela la nume noi sau va insista să continue cu cei deja testați? Sau și, și? Sunt oameni care bat cu putere în ușa de la intrare, ca Bîrligea sau Șut. Selecționerul are auzul intact, așa că să așteptăm. Uneori, cum e cazul acum, așteptarea poate fi și plăcută.