Cătălin Tolontan Cum să ajungă România la Mondial

• Ne pare rău că nu suntem la World Cup 2026. Și nu avem chef să facem comparații. E de înțeles.
• Totuși, putem observa cum se comportă, când dă de greu, o echipă care putea fi eliminată devreme, dar va juca semifinalele în SUA.  

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Ca să ajungă până la semifinala de miercuri cu Argentina, Anglia a murit de câteva ori și a renăscut de fiecare dată, plus unu.

Englezii au această trăsătură sportivă enervantă: oricât de neconvingător joacă, nu-și plâng de milă. În fața propriilor dezamăgiri și a factorilor exteriori, continuă să tragă de ei.

Conduși de Congo

Ei au avut, în SUA, cel puțin un moment de cumpănă critică. Și, ca orice test real, acesta a  venit neanunțat. 

În „șaisprezecimi”, echipa antrenată de Thomas Tuchel joacă împotriva Republicii Congo. Complet neașteptat, Anglia e condusă la pauză.

Partida se joacă la Atlanta. E uluitor, totuși, ce au realizat americanii pentru acest turneu final. Ei mai aveau în Georgia un stadion imens și construit de la zero, pentru anterioara mare competiție pe care au organizat-o: Jocurile Olimpice de la Atlanta, în 1996. Acolo s-a jucat chiar fotbalul olimpic.

Un stadion durează secole, nu decenii. Dar au ridicat altul la Atlanta, o arenă cosmică, iar pe „cel vechi” l-au dat unei mari universități publice.

În vestiarele acestui nou stadion suprarealist, Anglia a intrat la pauză fiind condusă cu 1-0 de Congo. Echipa a jucat rău de tot, împiedicat, fără inspirație. Se dă legătura în studioul BBC, de la Londra.

Discuția de sub reflectoarele BBC

Comentatorii au la îndemână un posibil alibi: Anglia solicitase un penalty, la o faza controversată.

Arbitrul nu l-a acordat. În loc să folosească autovictimizarea, moderatorul BBC Mark Chapman începe discuția de la golul primit de englezi, nu de la istoria contrafactuală: „Dacă ne dădea penalty…”.

Invitat și el, Wayne Rooney e mai roșu la față decât de obicei. I se simte supărarea. Jocul Angliei e atât de modest încât sunt șanse ca echipa să iasă din „șaisprezecimi”. Și golul a fost surprinzător. Congo reușise să înscrie după un șut pe colțul scurt, mai rar întâlnit în fotbal la acest nivel.

Cum de am luat gol? I se dă cuvântul lui Joe Hart, fostul portar al lui echipei Angliei și al lui Manchester City. Putea fi întrebat un nutriționist, un politolog sau un astrolog, dar englezii, mai conservatori, au preferat un portar, fiind vorba de un gol primit.

Hart explică, calm și tehnic, ce crede el că a făcut portarul Angliei: „Pickford a văzut adversarul că se infiltrează să șuteze. S-a poziționat între colțul scurt și colțul lung. De regulă, în astfel de ocazii atacantul preferă să tragă pe colțul lung”.

A continuat: „Pickford și-a balansat corpul ca să aibă putere în picioare, gata să ajungă cu mâinile și să pareze șutul la colțul lung. În același timp, el nu a abandonat colțul scurt. Dar, știți, e vorba de fracțiuni de secundă și e foarte fin echilibrul și grea decizia în astfel de momente”.

„Un moment greu al fotbalului”

Toată lumea privește faza, reluată. Adversarul a tras pe colțul scurt. Jordan Pickford a fost pe minge. Dar n-a reușit să aibă suficientă forță în mâini să respingă. Balonul a intrat în plasă, pe sub mâna portarului Angliei. Se reia faza.

Eu, de la distanță, ca un microbist neiertător, sunt fiert pe portar. Nu sunt suporter al Angliei, însă mi se pare că Pickford putea să-și salveze echipa.

Din studioul BBC, fostul portar de națională Joe Hart trage concluzia: Nu a fost o eroare de portar, a fost „un moment greu al fotbalului”.

Îmi cade fața. Îmi cad și ultimele două plombe de aliaj, de dinainte de 1989, smulse iremediabil de gravitația acestui moment pur britanic. Auzi vorbă: nu a greșit nimeni, a fost „un moment greu al fotbalului”.

Cât am fi discutat noi, în România, dacă aveam impresia că „ne-a furat” arbitrul?

Cât despre faza penaltyului neacordat britanicilor, BBC o discută chiar înainte să reînceapă meciul. Conversația ține un minut. Acum, cinstit: noi am fi discutat și azi, nu? Dacă aveam impresia că ne-a dezavantajat arbitrul, asta era tema națională de dezbatere.

Așa cum, de peste 30 de ani, discutăm că n-a ieșit la timp Prunea, pe centrare, în „sfertul de finală” cu Suedia, de la Mondialul din 1994. Și așa n-am ajuns noi în „semifinala” cu Brazilia.

Parcă asta contează dintr-un turneu final, o ieșire a unui portar care „ne-a scos” din alte situații grele de zeci de ori!

Îi zicem tot fotbal, dar e altceva

E doar unul dintre motivele pentru care nu ne-am întors în SUA, la World Cup.

În afară de toponimie, că-i zicem tot fotbal, pur și simplu noi jucăm altceva. Sportul se numește la fel în geografia sporturilor: fotbal. Dar ce jucăm și gândim noi e diferit de fotbalul pe care-l vedem în aceste nopți unice.

Nu e vorba că ne punem mâinile în șold și ne rățoim la FRF, la „națională” sau la Superliga de acasă. Pur și simplu, constatăm o diferență. Nu doar de joc, ci și de atitudine generală. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat în România dacă ne conducea Congo după prima repriză. Poate că am fi ignorat și faptul că, 20 de jucători congolezi din lotul de 26 sunt născuți în Europa de Vest și crescuți la academiile fotbalistice din Franța, Belgia și Marea Britanie.

Dubla lui Kane

În repriza a doua, Anglia tremură din toate încheieturile. Congo ține de rezultat. Timpul trece. Tribunele din Atlanta, pline de englezi, sunt tot mai încruntate. Mai e doar un sfert de oră din meci. E gata acest Mondial pentru echipa Angliei?

Dintr-o dată, în minutul 75, Harry Kane se ridică de la pământ și egalează cu o lovitură de cap. Apoi, în 86, tot Kane înscrie un gol implauzibil, cu un șut de după șold, fază în care 9 din 10 oameni ne-am rupe singuri piciorul.

Începe sărbătoarea. Curge berea. Harry Kane e numit erou național. Se citează din Shakespeare la BBC: „Dumnezeu pentru Harry, Anglia și Sfântul Gheorghe!”.

Regula simplă

Așa și-a continuat Anglia drumul. Va juca în semifinala de miercuri, cu Argentina. Ei sunt, în fond, niște fraieri! În loc să protesteze pe toate televizoarele că sunt furați tocmai ei, poporul care a apărat porțile civilizației creștinătății, când rămăseseră singurii din Europa în fața nazismului, ei și-au văzut de meci.

Doar atât? Ajungi la Campionatul Mondial dacă joci și te califici mai departe când continui să joci. Prea simplu pentru fotbalurile rafinate, ca al nostru.