Publicat:
31.08.2025, ora 14:11
- Majoritatea comentariilor s-au axat pe reacția agresorului, dar e interesant ce spune felul în care a acționat omul lovit.
Incidentul violent petrecut zilele trecute în nord-estul Bucureștiului, pe șoseaua Colentina, este oglindirea unor momente pe care le cunoaștem din fotbal. Îl știți pe jucătorul care e lovit de o monedă sau de o sticlă de plastic goală, aruncată din tribună?
El vine să bată cornerul și, dintr-o dată, cade la pământ. Se zvârcolește îndelung. Intră doctorul pe teren. Sigur că obiectul razant l-a atins pe fotbalist. Dar nu e afectat astfel încât să aibă nevoie de echipa medicală. Însă exagerarea cu care a reacționat nu are scopul de a rezolva situația sau de a se proteja în continuare pe sine și pe ceilalți jucători.
Diferența între a avea și a nu avea încredere
Fotbalistul care are încredere în arbitru, în adversari și în reguli arată moneda arbitrului de rezervă, o aruncă pe margine și execută cornerul.
Cel care nu are încredere că o să se ia măsurile proporționale cu ce s-a întâmplat, acela umflă momentul.
Filmarea video îl arată pe tânărul livrator din Bangladesh cum primește cu uimire și supărare clipele de după ce a încasat un pumn.
Mai toți am privit felul exaltat, violent și, în final, laș, în care s-a manifestat agresorul. Și atacatorul e tânăr. E român, adică purtător de pașaport de țară UE și s-a aflat despre tânărul agresor român că promovează simboluri fasciste pe contul său de facebook.
Dar s-a discutat mai puțin despre reacția celui lovit. „Ai văzut cum se manifestă cineva care are încredere în lege?”, mi-a atras atenția o avocată, cu înțelegerea celeia care știe cât de importantă este această linie subțire, care, în fond, ne ține împreună.
Cere ajutor
Puteți privi imaginile. Când se dezmeticește din lovitură, în loc să riposteze, tânărul din Bangladesh încearcă să se lămurească. Nu fuge, nu înjură, nu lovește. În schimb solicită imediat ajutor în jurul lui, de la trecători. Apoi se interesează dacă omul în civil, care a intervenit, e cu adevărat polițist.
Livratorul venit de la aproape 7.000 de kilometri a acționat ca un om care se consideră înconjurat de semeni, indiferent ce limbă vorbesc aceștia și care e religia lor. El se poartă ca un membru al unei societăți, care are un respect infinit mai mare față de normele sociale decât ne-am fi imaginat.
Cele câteva zeci de secunde petrecute nu într-o mahala, ci într-un cartier bine cotat al Bucureștiului ne arată că lumea se schimbă.
Faptul că, în ultimii ani, mai puțini tineri din România prind facultățile de top ale lumii, și în schimb vin din ce în ce mai mulți elevi din Malaezia, Vietnam, Pakistan sau Nigeria, aceasta nu e o întâmplare. Nu vorbim despre China și India aici, care de decenii dau grosul studenților internaționali la nivel global. Discutăm despre țări care se ridică prin educația în care se investește pe mai multe niveluri.
Pământul e uneori plat
Iar educația pornește de felul în care sute de milioane de copii, din țări mult mai la est de noi, învață, speră și muncesc din greu. Pământul e uneori plat, așa cum se spune. Progresul tehnologic se răspândește, nu uniform, dar mult mai repede decât înainte. Iar competiția cu acești tineri va domina viața în multe decenii de acum înainte.
După ce s-a întors dintr-o călătorie în estul îndepărtat, Thomas L. Friedman, autorul cărții cu acest nume, „Pământul e plat”, s-a dus în camera copiilor săi, care dormeau liniștiți, și a simțit dintr-o dată îngrijorare. Pământul e plat înseamnă că avantajele competitive au început să se împrăștie pe întreaga suprafață a globului.
Ceea ce profesorul întâlnise în Bombay, Malacca, Dhaka, Shanghai și Singapore îi arătase cât de serioși și de profesioniști devin acei oameni. Civilizația și încrederea atât în lege, cât și în conviețuirea cu ceilalți, arată singura cale ca viața lor să se schimbe în bine.
E ceea ce am văzut și noi, cu o strângere de inimă, când oglinda care a lucit în Bangladesh a făcut ca ideile fluturelui cu cap de mort să iasă din debaraua istoriei în Colentina.
