Cum se ratează o generație întreagă  De naționala României U19, care a participat la EURO 2022,   s-a ales praful : jumătate dintre jucători sunt în Liga 2 și 3
Din lotul cu care s-a participat la EURO 2022, nimeni nu a ajuns în acest moment fotbalist important FOTO Montaj GOLAZO.ro

Cum se ratează o generație întreagă De naționala României U19, care a participat la EURO 2022, s-a ales praful: jumătate dintre jucători sunt în Liga 2 și 3

  • În urmă cu 3 ani, România reușea să se califice la Euro U19, după ce termina peste Croația și Georgia grupa din turneul de Elită
  • Din lotul cu care s-a participat la European, absolut nimeni nu a ajuns în acest moment fotbalist important. Detalii despre fiecare în parte, în rândurile de mai jos
  • Contraexemplul vine chiar de la Croația, pe care am eliminat-o din drumul spre Euro: un atacant care a explodat. E unul dintre golgheterii campioanei Belgiei și a debutat în naționala mare
  • În această vară, România U19 va fi din nou la turneul final al CE, din postura de gazdă
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Reușim rar, foarte rar să ajungem la turnee finale la categoriile mici de vârstă, U19 și U17, iar atunci când bifăm o asemenea performanță, fotbaliștii din respectiva echipă se pierd pe drum ulterior și nu fac pasul spre un nivel superior.

Cel mai bun exemplu, care să susțină această teorie, e oferit de naționala României care s-a calificat și a participat la Campionatul European sub 19 ani din vara lui 2022.

Ajax a decis în „cazul Chivu”   Clubul olandez a ales antrenorul pentru sezonul viitor.   Ce se întâmplă cu Cristi
Citește și
Ajax a decis în „cazul Chivu” Clubul olandez a ales antrenorul pentru sezonul viitor. Ce se întâmplă cu Cristi
Citește mai mult
Ajax a decis în „cazul Chivu”  Clubul olandez a ales antrenorul pentru sezonul viitor. Ce se întâmplă cu Cristi

Atunci, am trecut de două runde în preliminarii:

  • Mai întâi ne-am calificat, alături de Turcia, dintr-o grupă ușoară, din care au mai făcut parte Letonia și San Marino
  • Apoi, am câștigat o grupă foarte grea, în care s-au mai aflat Croația, Georgia și Islanda. Am bătut primele două naționale. 2-1 cu Croația și 5-1 cu Georgia

La turneul final însă am fost slabi. Cei mai slabi: am pierdut toate cele 3 jocuri: 1-2 cu Italia, 1-2 cu Franța și 0-1 cu Slovacia, țara gazdă. Singurele noastre goluri: Luca Andronache și Coubiș.

Am fost, totuși, la o competiție la care nu au putut să ajungă naționale precum Spania, Germania, Portugalia, Olanda, Belgia, Croația.

Ce a urmat însă după acel European a fost aproape un fiasco total pentru componenții naționalei cu care Adrian Văsîi, în calitate de selecționer, a fost la turneul final din Slovacia.

UNDE SUNT ASTĂZI CEI 21 DE JUCĂTORI CARE AU FOST LA EURO U19 DIN 2022

PORTARI

  • Robert Popa - a fost dat afară de UTA, la finalul anului 2024, a revenit la FCU Craiova, în Liga a II-a. N-a mai jucat un meci oficial de 6 luni
  • Alexandru Borbei - E în lotul CFR-ului, însă el încă n-a debutat la seniori. Ultimul lui meci, indiferent de competiție e din octombrie 2024, la naționala U20 a României, iar pentru echipa de club, din martie 2024: când a evoluat pentru Lecce Primavera
  • Denis Lungu Bocean - E la Austria Salzburg, în Liga a III-a din Austria

FUNDAȘI

  • Alexandru Pantea - rezervă la FCSB
  • Sergiu Pârvulescu - rezervă la Gloria Buzău, care a retrogradat în Liga a II-a
  • Gabriel Dănuleasă - trimis de Farul să joace la CS Afumați, în Liga a II-a
  • Dan Sârbu - joacă la Farul, echipă care s-a salvat in extremis de la retrogradare
  • Andrei Coubiș - e la AC Milan U23, a evoluat în acest sezon în Serie C
  • Denis Rusu - a jucat la Petrolul, în play-out
  • Botond Gergely - e în Liga a III-a din România, la Odorheiul Secuiesc

MIJLOCAȘI

  • Nicolas Popescu - e rezervă la Farul
  • Ștefan Bodișteanu - împrumutat de Farul la Steaua și la Oțelul, cedat apoi definitiv la Botoșani
  • Eduard Radaslavescu - a eșuat la FCSB, a revenit la Farul
  • Răzvan Tănasă - a jucat pentru Oțelul în acest sezon, pentru care a marcat 6 goluri în 37 de meciuri
  • Enes Sali - e în Arabia Saudită
  • Aurelian Ciuciulete - e rezervă la Concordia Chiajna, echipă din play-out-ul Ligii secunde
  • Andrei Pandele - rezervă în Liga II, la Voluntari
  • Rareș Ilie - E în liga secundă în Italia, la Catanzaro. N-a mai marcat gol într-un meci oficial de mai bine de un an!
  • Doru Andrei - e în Liga II, la Voluntari

ATACANȚI

  • Luca Andronache - a jucat doar 163 de minute în tot acest sezon la Oțelul
  • Andreas Chirițoiu - evoluează la FC Bihor, în play-out-ul Ligii 2

Vedeta acestui lot, la acel turneu final, a fost, de departe, Rareș Ilie, pe care Rapid l-a vândut foarte repede după EURO cu 4 milioane de euro, la Nice.

De atunci însă, el a regresat și astăzi a ajuns la cotă de piață de aproape 3 ori mai mică decât în vara lui 2022, e cotat la doar 1,5 milioane de euro.

Contraexemplul vine chiar din partea Croației, națională pe care noi am lăsat-o pe dinafara CE U19 de acum 3 ani.

Croații au avut în acea generație un fotbalist care efectiv a explodat în anii care au urmat. Numele lui: Franjo Ivanovic, un atacant central. El a și evoluat în meciul România U19 - Croația U19, scor 2-1, decisiv pentru accesul la acel turneu final.

Ivanovic era în vara lui 2022 la un nivel, raportat la cota de piață, de 10 ori sub Rareș Ilie. Era în Academia lui Augsburg. În 2023 a ajuns la Rijeka, iar în vara lui 2024, după un sezon excelent, a fost vândut în Belgia, la Saint-Gilloise, în schimbul a 4 milioane de euro, exact suma achitată de Nice pentru Rareș Ilie.

Diferența dintre cei doi e că Franjo Ivanovic a confirmat imediat. În acest sezon, a fost printre golgheterii lui St. Gilloise, cu 16 goluri marcate în cele 34 de etape de campionat în care a evoluat.

A câștigat titlul, între timp a bifat și două selecții în naționala de seniori a Croației, în dubla cu Franța din sferturile Nations League.

  • Cota de piață a croatului Franjo Ivanovic e astăzi, conform Transfermarkt, de 8.000.000 de euro
  • Cota de piață astăzi a tuturor celor 20 de jucători ai României, care au fost în 2022 la Euro U19, e de 8,4.000.000 de euro

În iunie, organizăm Euro U19

În această vară, România va participa din nou la turneul final U19. De această dată, în calitate de gazdă.

Vom organiza competiția, între 23 și 26 iunie, pe 4 stadioane: Arcul de Triumf, Giulești, Voluntari și Ilie Oană (Ploiești).

România va fi în grupă cu Danemarca, Spania și Muntenegru. Selecționerul Ion Marin a anunțat deja lotul lărgit:

  • Portari: Máté Simon (FK Csikszereda), Rafael Munteanu (Câmpulung Muscel / Farul Constanța), Codruț Sandu (FCU 1948 Craiova / Rapid București)
  • Fundași: Alin Chinteș (Unirea Ungheni / Universitatea Cluj), Ionuț Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz 05 / Germania), Darius Fălcușan (Empoli FC / Italia), Alexandru Ureche (Budapesti VSC / Ungaria), Raul Marița (Greuther Furth / Germania), Răzvan Călugăr (Unirea Alba Iulia / AFC Hermannstadt), Matei Marin (Steaua București), Mario Bărăitaru (CSM Slatina);
  • Mijlocași: Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (FC Voluntari), Luca Szimionaș (Hellas Verona / Italia), Corrado Fulga (Ternana Calcio / Italia), David Matei (Steaua București / Universitatea Craiova), David Păcuraru (Steaua București / Farul Constanța), Mihai Toma (FCSB), Luca Băsceanu (Farul Constanța);
  • Atacanți: Alexandru Stoian (FCSB), Jason Vescan-Kodor (Lecce / Italia), Vlad Dănciuțiu (Austin FC II / SUA), David Barbu (Universitatea Craiova), Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia)

Programul celor 3 meciuri ale tricolorilor U19

  • 13 iunie, stadion Arcul de Triumf: România - Muntenegru, ora 21:00
  • 16 iunie, stadion Voluntari: România - Spania, ora 21:00
  • 19 iunie, stadion Arcul de Triumf: România - Danemarca, ora 20:00

România a organizat această competiție și în 2011. Am terminat pe ultimul loc într-o grupă cu Irlanda, Grecia și Cehia. Am făcut un singur punct, 0-0 cu Irlanda și am marcat un singur gol, reușit de Nicușor Stanciu.

Doar doi fotbaliști din acel lot de 20 au ajuns la nivel de top: Stanciu și Romario Benzar. Selecționer atunci a fost Lucian Burchel, cel care acum e șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INTERVIU „Anularea alegerilor a provocat foarte multă confuzie”. Ambasadorul român în SUA spune ce l-a întrebat administrația Trump despre Călin Georgescu

Știri ultima oră
00:19
Ianis Stoica, „dublă” în Portugalia FOTO. Prestație de senzație pentru atacantul român în partida cu Braga
Ianis Stoica, „dublă” în Portugalia FOTO. Prestație de senzație pentru atacantul român în partida cu Braga
00:41
Șoc în Liga Campionilor Antrenorul și-a anunțat demisia imediat după meci: „Nu mă mai întorc” » Gestul violent al fanilor
Șoc în Liga Campionilor Antrenorul și-a anunțat demisia imediat după meci: „Nu mă mai întorc” » Gestul violent al fanilor
00:09
Gafă uluitoare în Liga Campionilor FOTO. Portarul s-a făcut de râs în meciul Manchester United - Sabah. N-a putut să găsească mingea!
Gafă uluitoare în Liga Campionilor FOTO. Portarul s-a făcut de râs în meciul Manchester United - Sabah. N-a putut să găsească mingea!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Tavi Popescu pleacă de la FCSB  Becali  a confirmat mutarea:  „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Superliga
10.09

Reclamă controversată   VIDEO:  „Doar sport” »    Sydney Sweeney,  goală într-un clip care promovează predicțiile sportive
Diverse

Nadia Comăneci, la „Românii au Talent”   PRO TV a dat lovitura!  Ce poziție va ocupa cea mai mare gimnastă din istoria României
Media

VIDEO | Cum funcționează și ce pericol tăcut înlătură prima trecere de pietoni inteligentă din București. E pe Șoseaua Chitilei, la intersecția cu Strada Prahova
B365