Silviu Tudor Samuilă Edi vrea să evite un glonț

• De ce să pleci, de ce să nu rămâi liderul ”Generației de Suflet”? Pentru că așa procedează Edi de fiecare dată când are succes și când simte că a stors tot ce era de stors.
• Faptul că România rămâne fără cel mai de succes selecționer al ultimilor ani, este vina Federației.
• Un mesaj pentru FRF: „Nu mai aveți scuze dacă nu aduceți la națională primul nume de pe lista pe care o veți întocmi”.

Mi-a plăcut pragmatismul lui Dan Udrea și promptitudinea cu care a venit cu variante de viitori selecționeri în editorialul de mai devreme de pe GOLAZO.ro.

Eu mă voi opri însă asupra refuzului de a continua al lui Edi Iordănescu, asupra a ceea ce a lăsat în urmă și a bizarului obicei de a pleca de la echipe după mari performanțe.

Pentru ce merită un laudatio

Cred, în primul rând, că Edi Iordănescu merită un laudatio. Pe mine nu rezultatele naționalei m-au bucurat cel mai mult în ultimul an și jumătate, ci principiile și seriozitatea cu care s-au realizat. România lui Iordănescu jr. a fost vrednică și a renunțat la jumătăți de măsură, iar lipsa de valoare individuală reală a putut fi compensată.

Nu de fiecare dată, dar mai des ca de obicei. Edi a vorbit mult despre familie, disciplină, valori și iubire de țară – uneori prea mult – dar nu au fost vorbe goale, cum tot auzim în jurul nostru zi de zi, ci idei în care chiar a crezut și de care s-au „contaminat” și fotbaliștii. I-a făcut să creadă că împreună sunt mai puternici decât individual, dar i-a reușit asta fiind consecvent cu selecția.

Edi a înțeles că o națională trebuie să se bazeze pe un grup cât mai omogen de jucători, care să se regăsească la fiecare acțiune și a adus acei fotbaliști pe care i-a considerat utili întregului, chiar dacă asta a însemnat să-și atragă critici pentru prezența unui Pușcaș, ori absența unui Mitriță.

Tocmai de asta nici nu ne-am mai trezit cu surprize de la un meci la altul, cu experimente, improvizații etc, iar din punctul meu de vedere așa trebuie lucrat la o națională de valoare medie cum este a noastră.

De ce Edi respectă un tipar

Și atunci de ce să pleci, de ce să nu rămâi liderul „Generației de Suflet”? Pentru că așa procedează Edi de fiecare dată când are succes și când simte că a stors tot ce era de stors din acel grup.

A făcut-o la Pandurii după ce a adus echipa pe podium în 2016, la CFR Cluj, de care s-a despărțit a doua zi după câștigarea primului său titlu de campion, iar acum rămâne la aceleași obiceiuri, chiar dacă e vorba de națională. Iordănescu jr își asumă riscuri doar atunci când nu are nimic de pierdut.

Să luăm cazul CFR-ului, echipă cu care Dan Petrescu reușise rezultate excelente europene. Calculele lui au fost simple. A realizat că titlul din 2021 a fost unul norocos, că la nivelul conducerii clubului situația este tensionată, că o împrospătare a lotului este necesară, dar și riscantă și a refuzat să se înhame la un parcurs european care i-ar fi putut produce daune de imagine și, foarte probabil, un scandal cu Neluțu Varga.

Și a gândit corect, pentru că în preliminariile următoare, cu Șumudică antrenor, CFR Cluj s-a chinuit îngrozitor cu Borac Banja Luka și Lincoln, a fost călcată în picioare de Young Boys și de Steaua Roșie, iar la nici două luni de la startul sezonului, președintele Marian Copilu și Marius Șumudică se trezeau șomeri.

De ce anume i-a fost teamă

Edi a evitat acel glonț și probabil că același instinct de conservare s-a activat și atunci când și-a pus întrebarea dacă merită să-și irosească întregul capital de simpatie în niște preliminarii de Cupă Mondială în care șansele de reușită sunt mai degrabă reduse.

Chit că în public și-a manifestat mereu încrederea în națională, este imposibil ca Iordănescu jr să nu fi realizat că în 2024 România a câștigat totuși un singur meci și că partidele cu Belgia și Olanda ne-au arătat prăpastia care încă există între „noi” și „ei”.

De ce e de vină FRF

Faptul că România rămâne fără cel mai de succes selecționer al ultimilor ani, este vina Federației. Din 2014 încoace, Răzvan Burleanu a refuzat sistematic să acorde contracte pe patru ani selecționerilor, speriat fiind că alesul s-ar putea dovedi o dezamăgire și că ar trebui să îi plătească despăgubiri mai mari.

Dar oare putea Burleanu să îi ofere o asemenea încredere unui Edi Iordănescu aflat de abia pe locul cinci în topul preferințelor din 2022?

Edi a reprezentat o surpriză pentru toată România, inclusiv pentru președintele FRF, care s-a prins prea târziu că are un antrenor bun în curte și nu l-a mai putut păstra. Iar asta este o eroare judecată, deci de management.

Ce obligație are FRF

Mă întreb dacă nu cumva a venit vremea ca Burleanu să zică răspicat „singura noastră opțiune pentru postul de selecționer este X”, să se ducă la X, să îi propună un contract pe patru ani și să nu mai auzim scuze de genul „CFR ne cere bani pentru a-l lăsa pe Petrescu” sau „Boloni nu vrea să accepte clauzele pentru Liga Națiunilor”.

Domnilor, vă lăudați că bubuie finanțele Federației, influență e clar că aveți, ați rezolvat în vara asta și chestiunea presantă a lipsei de performanță sportive. Nu mai aveți scuze dacă nu aduceți la națională primul nume de pe lista pe care o veți întocmi.