Silviu Tudor Samuilă S-a destrămat familia lui Șumudică

• Marius Șumudică și-a sabotat revenirea în Giulești, iar echipa sa a sfârșit meciul cu U Cluj fluierată, părăsită de fani și privită cu uluială de Dan Șucu. 

La cum a gândit meciul contra liderului, antrenorul giuleștenilor trebuia să dea câte o cutie de Cardiozen plus banii cheltuiți pe bilete fiecărui spectator venit aseară pe Giulești.

Șumudică nu a pierdut categoric pentru că era nou la echipă, nici pentru că a întâlnit un adversar la care toată Superliga ar trebui să fie mult mai atentă, ci pentru că a făcut ceva ce nu-mi aduc aminte să fi văzut la vreun antrenor care se respectă în ultimii ani: a trimis în teren o linie de mijloc formată din trei fotbaliști care, dacă se întâlnesc accidental pe stradă, habar n-au că sunt colegi. 

Ce variante avea Marius Șumudică

Să vedem care erau variantele. În funcție de sistemul pe care voia să îl folosească, el îi putea titulariza pe trei dintre Kait, Vulturar, Hasani, Gojkovic, Emmers, Hromada, Christensen și Grameni.

Primii patru au participat la antrenamentele Rapidului încă din perioada Lennon, practic de la startul pregătirii, Emmers și Hromada au fost accidentați și au revenit de abia în această pauză de națională în programul echipei, Christensen a fost prezentat în urmă cu mai puțin de o săptămână, iar proaspăt achiziționatul Grameni s-a întors joi de la tineret.

Ce face Șumudică? Îi alege fix pe ultimii trei, adică formula cea mai lipsită de omogenitate și împotriva cui? a unui trio Nistor – Popescu – Bic care, până în momentul de față, a dominat campionatul.

Falimentul gândirii lui Șumudică

Consecințele? La un moment dat, aveai impresia că toți cei trei sunt inter de zonă stângă. Ajunsese Rapidul să-i adune în câțiva metri pătrați pe Braun, Petrila, Grameni, Christensen și Hromada de aveai senzația că se joacă în curtea școlii, unde toți se duc unde e mingea. 

Dovada falimentului gândirii lui Șumudică o vedem la pauză, când decide să îi scoată din teren pe Hromada și Grameni, iar definitivarea apare în minutul 70, prin înlocuirea și celui de-al treilea mijlocaș de zonă centrală, norvegianul Christensen.

Că l-a preferat pe Micovschi la partea dreaptă, unde nu mai jucase, pentru a-l lăsa la vestiare după 45 de minute sau că insistă cu Braun pe partea stângă (ridiculizat de under-ul Silaghi la faza penalty-ului), deși semnale că nu se simte bine acolo existaseră încă de la meciul de la Iași, nu iese din tipare. Dar să îți dinamitezi cel mai important compartiment, asta e de neînțeles.

Apoi, care este mesajul pentru Kait, Hasani, Gojkovic și pentru tânărul Vulturar? Nu contează că ați fost aici de la început, eu mi-am adus oamenii mei care, deși sunt de trei zile la echipă, vor fi titulari de aici înainte.

Dar Grameni? Ce pricepe după prima sa experiență în Giulești? Ajunge să fie titularizat, chit că nu știa bine cum îi cheamă pe coechipieri, și este schimbat la pauză în cel mai pur stil becaliot!?

La final, ce credeți? Care au fost vinovații?

Cât de unită a fost familia?

Să ne întoarcem mai întâi la vremurile în care rapidiștii jubilau. Lennon fusese alungat, iar locul îi fusese luat de favoritul tribunei, Șumudică.

Prezentarea lui a durat mai bine de o oră, iar proaspătul uns a ținut neapărat să sublinieze felul în care se vor împărți meritele, dar și vinile în mandatul său.

„Nu mă veți auzi niciodată să vorbesc despre ce s-a întâmplat în trecut și că domnul Lennon a greșit. În al doilea rând, când câștigăm, câștigăm cu toții, iar în momentul în care pierdem, pierdem cu toții.

Asta înseamnă familie și eu fac parte din această familie. În relația mea cu jucătorii, când ei câștigă, ei sunt pionii principali, fiindcă ei sunt actorii, ca la o piesă de teatru.

Eu sunt în spatele perdelelor, să zic așa, cu scenografia. Mai departe, în momentul în care pierd, nu mă veți auzi să acuz pe nimeni. Pur și simplu totul o voi lua asupra mea”.

Știți cât a fost unită familia? Fix până la prima înfrângere. Ea a rezistat, ba chiar era exemplu de coeziune după victoria de la Iași, a început să scârțâie la finalul meciului de la Craiova, și s-a destrămat de tot după cel dintâi eșec.

Cine este vinovat

Primele semne că lanțul de iubire s-a rupt au apărut la flash-interviul de după joc.

• Îmi cer scuze, fanilor. Este în totalitate greșeala mea.
• De ce ați greșit?
• Păi, că n-am putut mai mult. Trebuia să îi facem fericiți pe fani. Acum eu ce să fac? Toată lumea a greșit, eu, jucătorii, toată lumea. Nu se poate să arătăm așa. Le-am promis că măcar putem să fim agresivi. Dar nu se poate să joci acasă și să ia Rareș în ultimele minute cartonaș galben. Nu se poate să nu fii agresiv, să nu vii să faci o alunecare acasă. Nu se poate. Meciul se câștigă cu sacrificiu.”

Ulterior, la conferință, am aflat care sunt adevărații responsabili pentru eșecul din fața lui U Cluj.

„Nu pot să accept atitudinea, vreau să văd datele fizice, dacă e neputință sau altceva. Nu pot controla să faci un fault tactic, să-l lași pe Chipciu să urce 50 de metri. E strigător la cer, dar oricum e târziu să vorbim acum. Am văzut 6-7 pase de doi metri date afară, asta nu pot antrena eu. Să nu vezi pic de dorință? Asta nu se poate.”

Chiar, dacă pase de doi metri nu poate antrena, faulturile tactice de asemenea, dacă atitudinea ține 100% de fiecare jucător în parte, putem spune cu adevărat că Șumudică a făcut vreo eroare ieri seară?

Nu cumva acest text trebuia să fie despre cum tot dezastrul de aseară a fost din cauza pionilor, a actorilor și nu din cauza omului aflat în spatele perdelelor?