Publicat:
21.04.2026, ora 13:23
Actualizat: 21.04.2026, ora 13:23
- Și dintr-o dată s-a lăsat o aripă întunecată peste întreaga conferință de presă, o aripă invizibilă, uriașă. A trecut prin toți cei care au sesizat ieșirea din „să facem să fie bine”.
- Tot Hagi vorbea, dar parcă pentru câteva secunde a vorbit altcineva cu vocea lui, cohorte de voci venite din adâncurile pe care le purtăm ca o condamnare fără recurs.
„E ceva de care mi-e teamă, dar mi-e frică să o spun... Că într-o zi n-o să mai fiu”. Aerul a vibrat altfel. Mircea Lucescu era acolo.
Spaima pe care o duce orice om sănătos la cap, spaima de neant, spaima de a nu fi spus tot, de a nu fi fost tot, spaima teribilă că toți ceilalți vor merge înainte râzând, plângând, petrecând sau suferind fără tine.
Tu, cel care e totul pentru tine, nu vei mai fi, pur și simplu. Hagi, monumentul, s-a dat jos în acele secunde suspendate de pe soclu. Mai om de atât nu a fost niciodată.
După care viața merge înainte, desigur. Hagi e noul condamnat. El trebuie să rezolve ecuația imposibilă a fotbalului românesc.
Cât noroc să ai?
Enunțul problemei a fost în parte corect. „Trebuie disciplină tactică. Mai mult curaj. Trebuie să scoatem (din ei) teama de a juca fotbal. Să ne apărăm mai sus. Trebuie să-i fac să câștige, e obligația mea, nu a lor”. Excelent. Hagi vede bine. Se simte entuziasmul.
Cu selecționerul României e precum cu cavalerul din poveste care cere mâna prințesei. Imaginea frumoasei înflăcărează, aprinde imaginația, umflă venele, biciuie inima.
După care, hop balaurul! Balaurii. Suedia, Polonia la început. Apoi cei din preliminarii. Până acum profesorul fotbal ne-a dat ușor, Elveția, Austria. Dar cât noroc să ai? Cât timp să ne ierte de subiectele Spania, Franța, Germania, Portugalia, Olanda, Belgia, Croația?
Hagi are dreptate, pleacă de la premisele corecte. A stabilit just problemele naționalei, această incapacitate intelectuală de a te proiecta în postura învingătorului cu adevărat, profund, nu doar declarativ.
În ochii multora se simte fuga de răspundere, frica de asumare. Ori Hagi e fix opusul. Cine nu va înțelege asta, se va elimina. Asta dacă și el, Hagi, va avea curajul să renunțe la cei care nu vor sau nu se pot schimba. Cum a făcut Edi Iordănescu.
Fotbaliștii noștri sunt creați cu defecte de material
Prevăd, însă, slăbiciunea fostului număr 10 pentru jucătorii talentați. Uite, poate că asta trebuia să mai spună: talentul fără caracter, aplicație, disciplină e ca 10 fără 1. În rest, totul ok. Exceptând ce nu e ok.
Am vrut să nu mai aud dar am auzit iar povestea cu posesia. O spusese și Lucescu și ne disputaserăm pe tema asta. Hagi face aceeași greșeală, crede că se mai poate ceea ce a antrenat el altădată.
Or, ce era posibil la Viitorul, prin ograda noastră unde lucrurile nu se fac temeinic și atunci oricine lucrează de bază corect reușește, nu e plauzibil la nivel internațional.
Fotbaliștii noștri sunt creați cu defecte de material. Cauzele sunt multe, de la formarea profesională până la cea umană, educație, mediu social, aer respirat. Posesia nu e doar un procedeu, e o întreagă filozofie implementată de devreme, cu multă muncă în amonte.
Mai târziu e prea târziu. Posesia implică personalitate și calitate bine sedimentate. Asta vrea și Hagi. Și aici se iluzionează.
Foamea de absolut pe care o avea Hagi a dispărut
Dacă existau personalitate și calitate vedeam cel puțin un jucător român evoluând cu adevărat la echipă mare dintr-un campionat mare. Sau măcar fiind piua întâi la o echipă din Top 5 Europa.
Hagi nu mai are sistemul care l-a creat pe el. Și nici lumea aceea închisă în care a fi fotbalist bun însemna aproape totul.
Acum e lumea fotbaliștilor „cu o singură mână”, după cum zicea Chivu. A oamenilor plonjați în rețele sociale și cu mintea în multe locuri, atrași de o reușită modestă, câteva sute de mii sau milioane puse deoparte, niște tatuaje și, gata!, prințesa cade lată.
Uitați de balauri. Foamea de absolut pe care o avea Hagi a dispărut. E vremea muncitorilor la bandă plătiți regește.
Hagi a creat un mic sistem la el, la Constanța, dar nici de acolo nu au plecat jucători care să rupă norii. Unii au reușit rezonabil, nici unul, însă, nu face prime pagini în lume. Posesia e o himeră. Cu cât se va adânci în ea, cu atât va fi o pierdere de vreme.
Reușita sau eșecul lui Hagi e dincolo de el
Naționala are un singur destin fericit, acela al travaliului colectiv, al disciplinei fără falie și al unor străluciri sporadice. Și al unui curaj care să vină din nebunia de a reuși pentru cel de lângă tine, ca la război.
Asta Hagi poate să insufle. Dar nu poate schimba o întreagă genetică de grup, construită în decenii de deconstrucție. Dacă va realiza asta repede vom evita o nouă depresie colectivă. Dacă nu, mai cade un mit.
Hagi e o miză mare pentru mulți. Reușita sau eșecul lui e dincolo de el. Va fi perceput ca reușita sau eșecul unei țări.
