Radu Naum Craiova, ce frumusețe, ce risipă!

• Din fericire, proverbele nu funcționează mereu în fotbal.

Câteodată ratările nu se răzbună. Fotbalul are partea asta parșivă de a îl pedepsi pe cel meritoriu. Poți juca bine un meci, mai bine ca adversarul, și să nu bați, ceea ce, exceptând accidentele, nu se prea întâmplă în alte sporturi.

Cică de-aia e fotbalul frumos. Nu, de-aia e ofticos. Că te oftică. Nu e normal, nu e moral. Dar, să nu fim ipocriți, de multe ori astfel de deznodăminte aberante ne-au servit de minune.

De exemplu, la acel 2-2 din Elveția în preliminariile Euro. Ce ne-am mai bucurat! Logic, însă, era să se întâmple cum s-a întâmplat la Viena. Cel mai bun să câștige. Atunci a fost Elveția. Acum a fost Craiova. Din fericire pentru ea, proverbul nu a funcționat.

Craiova a jucat entuziasmant, dar și-a bătut joc de ocazii cum își bate joc un îmbogățit peste noapte de bani.

Dacă te uiți la statistică, te iei cu mâinile de cap.

• 17 șuturi, 8 pe poartă, adică de opt ori mai mult ca Rapid,
• 7 ocazii salvate de Gartner, care pe Sofascore și Flashscore a primit a doua cea mai mare notă a meciului după Romanchuk, autorul unicului gol.

Această formulă, „unicul gol”, doare. Pentru că nu a fost logic să fie doar un gol. Craiova trebuia să dea, ponderând cu rata normală de ratări, trei. Cu o eficiență foarte bună, patru. S-ar putea să plângă după ele.

Nsimba a fost notat aproape de corijență pentru că a risipit atâtea și atâtea momente care ar fi eliberat partida de stres.

Faptul că finalul a fost cu emoții e enervant. Pentru că se putea, da, ca „ratările să se răzbune”. Pe sârma subțire pe care se plimbă fotbalul românesc și în contextul nevrozelor Craiovei, ar fi fost caz de depresie.

Cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă ieșea prost? Ce ar fi spus Mirel, cum ar fi fost atmosfera, ce ar mai fi apărut, ce scântei, ce electricitate? Cum ar fi fost tratată eliminarea lui?

E o încordare nefirească pentru o echipă care se comportă bine spre foarte bine în acest sezon și care are ea de la ea așteptări enorme.

Numai că lipsa ei de experiență europeană nu poate fi compensată cu pasaje din marea biblie a tacticilor fotbalului, așa cum un pilot fără ore multe de zbor nu poate salva un avion doar cercetând manualele.

Craiova vrea să crească precum Făt-Frumos, pentru că acolo se vântură multe povești și pentru că atâția ani a construit în sistemul meșterului Manole. Dar nu poate fi totul rezolvat peste noapte.

Mirel pare că joacă fiecare meci ca și cum ar fi ultimul. Nu am greșit spunând că joacă. El încă joacă într-un fel, nu s-a desprins de fotbalist deși ca antrenor supra-analizează tot și pe toți. Sigur că o astfel de dedicație stă la baza reușitelor de până acum.

Rădoi e dintre aceia care zguduie un sport și nu-l lasă să adoarmă. Dar cine e el, sau câți sunt el, între cel care le cere fair-play extrem propriilor jucători și cel care se răstește la un adversar căzut?

Craiova merită nu doar un prezent ci și un viitor fără căderile din trecut. Supra-tensiunea permanentă dă risc de explozie.

Frumusețea din meciul de joi e că incapacitatea ratărilor de a se răzbuna nu a fost întâmplătoare.

Craiova nu a făcut greșeala altor echipe fără mare ștaif internațional. Craiova nu s-a retras. A continuat să joace, nu a devenit cinică, nu s-a baricadat, ci a hărțuit permanent adversara de unde au și rezultat, pe final, mai multe faze de poartă pentru Universitatea decât pentru Rapid, care avea mai mare nevoie de gol.

Fluierul din urmă a găsit echipa românească în atac și nu sufocată în propriul careu, respingând mingi la disperare. Asta dă dimensiune unei formații și unui colectiv, o dimensiune de care avem nevoie, aceea a unui fotbal jucat, nu păcălit.

Ratările nu s-au răzbunat, până la urmă, și pentru că jucătorii lui Rădoi nu au permis acest lucru. Și dacă s-ar fi întâmplat altfel puteau măcar să spună că au căzut luptând, nu ascunzându-se.

Tipii ăștia n-au plecat capul ca să nu-l taie sabia. Uite un alt proverb care merită distrus.