Publicat:
10.06.2024, ora 17:53
Actualizat: 26.05.2025, ora 21:35
- Decizia tribunalului din Spania de a trimite la închisoare trei suporteri pentru abuzurile rasiste de pe stadion este o victorie importantă.
- Pentru Vinicius, pentru fotbal, dar și umanitate. E un semn uriaș de circulație pe care scrie “Până aici!” pe autostrada urii. Și nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă un jucător de 21 de ani, cât avea la începutul bătăliei, s-ar fi oprit din dansat.
Să înțelegem fotbalul ca pur și simplu un joc e ca și cum am vedea mâncarea doar drept combustibil sau sexul strict ca un instrument de procreere, scria Calum Jacobs în “A New Formation. How Black Footballers shaped the Modern Game”. Fotbalul e mai mult decât un simplu spectacol pe teren.
Decenii întregi de istorie i-au arătat capacitatea de transcendență, de a promova idei, de a uni comunități și de a influența peisajul cultural al unei epoci. E naiv și obtuz să credem că o temă ca rasismul poate fi scoasă din discuțiile despre fotbal. Și totuși, multe voci, majoritare aș spune, insistă că ar trebui să facem asta. Sunt aceleași voci care în ultimii doi ani i-au tot spus lui Vinicius să-și vadă doar de fotbal.
Nimic nou aici. De zeci de ani, li se spune jucătorilor negri supuși la abuz rasist grosolan sau la discriminări mai subtile (de tipul tratamentului mult mai dur de care au parte când au o perioadă mai slabă, față de jucătorii albi) să lase fotbalul să vorbească pentru ei.
Dar Vini nu a ascultat. În toamna lui 2022, în tot fotbalul spaniol a pornit o discuție absurdă în care era atacat pentru că dansa ca să-și sărbătorească golurile. Lucru pe care, de altfel, îl făcuseră înaintea lui și o grămadă de jucători albi, precum Griezmann sau Peter Crouch, fără să primească astfel de reproșuri.
În schimb, lui Vini i se cerea la o televiziune din Spania “să nu mai facă pe maimuța”. A răspuns atunci cu cel mai elegant mesaj împotriva rasismului, conectând dansul la întreaga istorie și diversitate culturală a fotbalului. Și a continuat să danseze.
A continuat să danseze, chiar dacă după acel moment abuzurile doar s-au îndesit și înrăutățit. Numai în sezonul 2022-2023 au fost 10 episoade de rasism îndreptat împotriva lui pe stadioane din Spania. A primit și amenințări cu moartea, iar înaintea unui derby cu Atletico, suporterii acestora au atârnat o efigie a lui de un pod. În același sezon, atât La Liga, cât și media spaniolă au ales predominant să se complacă.
Cu cât Vini a acuzat mai vocal rasismul din ligă, cu atât mai des presa sportivă - întâi în Spania, apoi și în alte părți - l-a transformat mai des în țap ispășitor. În loc ca subiectul discutat să fie rasismul din fotbal și cum poate fi oprit, discursul s-a mutat deseori pe sancționat atitudinea victimei. Vinicius e provocator - auzim mai des decât Vinicius e o victimă a urii.
Dar Vini Jr nu a fost o victimă obișnuită. Și nici una tăcută. A vorbit tare și limpede, a arătat cu degetul spre rasiștii din tribune, a depus plângere și mărturie, a cerut acțiuni concrete fotbalului și justiției din Spania, dar și companiilor care sponsorizează La Liga. Nu a întors celălalt obraz. N-a jucat după regulile impuse de status quo. Și vocea lui a fost auzită.
Întâi la el acasă. Vara trecută, guvernul din Rio de Janeiro a numit o lege după el, pentru că fotbalistul a inspirat-o. Legea prevede ca evenimentele sportive să fie oprite sau suspendate în cazul comportamentelor rasiste. Iar încetul cu încetul, și în Spania, unde astăzi a apărut cel mai important rezultat: cel din justiție.
Primele condamnări cu închisoarea pentru rasismul de pe stadion. Un semnal clar că așa nu se mai poate. Nu doar pentru Vini. Ci pentru toți cei care sunt încă supuși urii din cauza culorii pielii lor. Și pentru fiecare puști care merită un fotbal în care va fi judecat doar pentru ce face și cine e, nu după cum arată.
Sentința din Spania e un rezultat care va irita pe multă lume. Se va vorbi și scrie mult de tirania corectitudinii politice care ne ucide libertatea de expresie. De parcă a apăra o valoare a umanității se poate rezuma la corectitudine politică. De parcă libertatea ta de expresie nu s-ar încheia acolo unde ataci însăși demnitatea altei persoane. Dar știm deja cum va suna discursul celor care nu vor schimbarea. Nu strigă toți pe stadioane “Vinicius, mori”, asta e rezervat pentru cei mai răi dintre ei. Alții sunt mai subtil-rasiști.
“Dar ce, domn’e, e singurul fotbalist negru de la Real Madrid? Restul de ce nu pățesc așa?”.
“Vini e obraznic”.
“Vini e provocator”.
“Vini își merită soarta.”
Ați crede că și ultima e comentariul anonim al unui suporter frustrat la o știre despre brazilian. În realitate, doar citez din comentariul în direct la o televiziune din România, la derby-ul Madridului, de care scriam mai sus, când suporterii lui Atletico spânzuraseră o efigie a lui Vinicius de un pod.
“Vremurile în care trăim ne influențează comportamentul, dar cei mai buni dintre noi nu sunt niciodată ținuți ostatici de timpuri”, spunea scriitorul nigerian Chinua Achebe în “Africa’s Tarnished Name”. Vinicius a refuzat să fie ținut ostatic de timpuri.
Alegând să răspundă și să lupte, în loc să plece capul și să abordeze o atitudine defensivă și apolitică, Vini a riscat mult. Inevitabil, a primit și mai mult ură. Nu pentru că o merita sau pentru că o provoca, ci pentru că atunci când expui o problemă, devii tu problema. Pentru toți cei care nu au niciun interes în a recunoaște și a rezolva problema expusă.
Au fost momente, inclusiv meciul cu Valencia la care s-au petrecut faptele pedepsite astăzi, când Vini a fost lăsat mai mult sau mai puțin de unul singur. (La polul opus, coechipierii lui Maignan de la AC Milan au ieșit cu el de pe teren când acesta a fost supus unui abuz rasist în serie A.)
Au fost și momente, în acești doi ani, când nici măcar coechipierii lui Vini nu au știut să înțeleagă miza intervențiilor sale, ca atunci când Carvajal a insistat să spună că Spania nu e o țară rasistă și are un nivel mare de integrare, înaintea amicalului Brazilia-Spania. Tot înaintea acelui meci, Vinicius izbucnise în plâns la conferința de presă, încercând să explice cum atacurile la care a fost supus îi răpesc uneori bucuria de a juca. “Vreau doar să joc fotbal”, spunea el.
Din teamă de consecințe, majoritatea jucătorilor de culoare din istoria acestui sport nu s-au angajat în aceeași luptă. Și asta e perfect justificat. “Cine a inventat rasismul? Nu negri. De ce ar trebui să fim noi cei care-l rezolvă?” întreba retoric Micah Richards în documentarul “Beat the bias”.
Lilian Thuram a explicat ceva asemănător în septembrie 2019, după ce Lukaku a fost abuzat rasist de fanii lui Cagliari:
“Trebuie să realizăm că lumea fotbalului nu e rasistă, dar există mai degrabă rasism în cultura italiană, cultura franceză, cultura europeană și mai general în cultura albă. Trebuie să avem curajul să spunem că albii se cred superiori. Dacă se consideră mai importanți și exprimă asta cu sunete de maimuță, înseamnă că au un complex de inferioritate. Și e treaba lor să găsească o soluție la problema lor.”
Și Richards, și Thuram au dreptate. Nu e responsabilitatea lui Vini să ne scape de rasismul din fotbal. Cu atât mai mult e de lăudat pentru curajul cu care și-a asumat o luptă care l-a făcut tot mai nepopular.
Și pentru că, în ciuda a toate astea, încă dansează.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
