- Romeo Stâncan, omul care l-a direcționat pe fostul internațional Miodrag Belodedici spre fotbalul mare, s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani în primele zile ale anului 2026. Anunțul a fost făcut de CCA.
Fost arbitru internațional, Romeo Stâncan a rămas în memoria fotbalului românesc nu doar prin meciurile importante pe care le-a condus, ci și printr-un episod devenit aproape legendar, povestit chiar de Miodrag Belodedici (61 de ani).
A murit Romeo Stâncan, omul care i-a schimbat destinul lui Miodrag Belodedici
Întrebat cum a ajuns la Steaua, cu ocazia unui interviu-eveniment acordat pentru site-ul FRF când a împlinit 50 de ani, dublul câștigător al Cupei Campionilor Europeni a rememorat:
„Păi, mai întâi am trecut pe la FC Argeș. Când eram la Moldova Nouă, pe la 17 ani, jucam cu UTA în Liga 2. Arbitrul, nea Romeo Stâncan, mi-a dat la final un bilețel cu un număr de telefon pe care să i-l ofer tatălui meu. Era numărul de la FC Argeș”.
Romeo Stâncan i-a dat lui Belodedici un bilețel cu telefonul lui Florin Halagian
Detaliul-cheie din spatele acelui bilețel a fost completat, ani mai târziu, de Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu. „Persoana de contact era de la FC Argeș, Florin Halagian”, a dezvăluit fostul jurnalist într-o declarație pentru Fanatik.ro.
Belodedici a continuat firul poveștii, explicând cum numărul de telefon primit de la Romeo Stâncan și legătura cu FC Argeș au pus în mișcare un întreg lanț de evenimente care i-au influențat decisiv cariera.
„Au întrebat când pot veni, așa a început drumul meu spre România (râde). Glumesc! Așa zic eu, fiind tocmai în colțul țării. Am rămas o lună și jumătate la Pitești, împreună cu domnul Halagian și cu nea Leonte Ianovschi.
Apoi ei au plecat la FC Olt, unde m-au luat și pe mine. Două luni m-am antrenat cu echipa mare, dar jucam cu junorii. Până într-o zi, când m-au anunțat să îmi fac bagajele și să vin la lotul național de juniori, la Luceafărul. Un an de zile am stat la Luceafărul”.
„Tata nu era de acord să rămân în București”
Momentul decisiv a venit în vara anului 1982, la împlinirea majoratului. „Când am împlinit 18 ani, antrenorul meu de la Moldova Nouă, domnul Olimp Mateescu, m-a luat de mână și m-a dus direct la Steaua.
Nea Toma Costică m-a întrebat cu cine țin, unde mi-ar plăcea să joc. Am vorbit și cu domnul Ion Alecsandrescu. președintele clubului.
Tata nu era de acord să rămân în București, eram prea departe de casă. Mi-a zis că, dacă vreau să ajung fotbalist, pot evolua și la Timișoara, mai aproape de casă. N-a vrut să mă lase”, a explicat Belo.
„Ion Alecsandrescu a venit în satul meu. M-au «împachetat» și am mers direct la Steaua”
Situația s-a tranșat într-un mod aproape cinematografic „În acel an am întârziat la reunirea lotului pentru că tata n-a vrut să mă lase să mă întorc la București.
Așa că domnul Alecsandrescu a venit în satul meu cu o mașina a Armatei pentru a sta de vorbă cu el. A doua zi, m-au «împachetat» și am mers direct la Steaua”.
Adaptarea nu a fost ușoară, dar a fost rapidă. „Antrenor era Cernăianu, cu nea Nae Pantea secund. Mă antrenam cu echipa mare, dar jucam la tineret.
După o jumătate de an, am participat la un turneu. Acolo m-au introdus, m-am descurcat bine și apoi am început să joc la prima echipă”.
Cine a fost Romeo Stâncan
Născut la 5 martie 1933, în București, Romeo Stâncan a fost unul dintre arbitrii respectați ai generației sale. A condus 94 de meciuri în prima ligă, între 1973 și 1981, debutând într-un SC Bacău – Petrolul Ploiești 1-0 și încheindu-și cariera la nivel înalt cu Universitatea Cluj – FC Olt 0-0.
În palmaresul său figurează două finale ale Cupei României: una la centru, în 1978, Universitatea Craiova - Olimpia Satu Mare 3-1, și una ca arbitru de linie, în 1979, Steaua - Sportul Studențesc 3-0, cu Nicolae Rainea la centru.
Pe plan internațional, a făcut parte din numeroase brigăzi conduse de Rainea, oficiind la partide europene și internaționale.
După retragerea din arbitraj, Stâncan a rămas aproape de fenomen, lucrând în cadrul FRF, inclusiv în Comisia Centrală a Arbitrilor.
Romeo Stâncan a fost genul de om care nu a căutat niciodată lumina reflectoarelor. A preferat să influențeze destine din umbră, cu ochiul format și cu un simț rar al fotbalului. Pentru istoria arbitrajului românesc, a fost un profesionist respectat. Pentru Miodrag Belodedici, a fost omul care, într-o zi, i-a schimbat viața cu un simplu bilețel.