Publicat:
18.06.2026, ora 13:41
Actualizat: 18.06.2026, ora 13:41
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat, joi, inadmisibilă cererea formulată de Adrian Mititelu împotriva statului român, în dosarul în care patronul FC U Craiova susținea că i-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță în litigiile generate de excluderea clubului din Federația Română de Fotbal în 2011.
Decizia de la Strasbourg, pronunțată pe 26 mai 2026 și comunicată joi, 18 iunie 2026, nu stabilește că FRF a avut dreptate în conflictul cu Adrian Mititelu (58 de ani) și nici nu confirmă legalitatea excluderii clubului.
Potrivit CEDO, analiza s-a limitat strict la o chestiune procedurală. Mai exact, dacă patronului FCU Craiova i-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță.
Răspunsul Curții a fost negativ: „Curtea, în unanimitate,
declară cererea inadmisibilă”.
CEDO nu a spus că Adrian Mititelu nu are dreptate în conflictul cu FRF, ci doar că, în acest dosar concret, nu poate susține că statul român i-a blocat accesul la justiție.
Adrian Mititelu a sesizat CEDO în ianuarie 2022, invocând articolul 6 din Convenție, adică dreptul la un proces echitabil.
Ce a reclamat Adrian Mititelu. A cerut daune morale de 100.000 de euro
Potrivit deciziei CEDO, Adrian Mititelu a încercat să obțină, în nume propriu, despăgubiri morale de 100.000 de euro în cadrul unui proces deschis de societatea FCU Craiova SA împotriva FRF și a altor părți.
Mititelu susținea că a fost prejudiciat personal de deciziile luate de Federație înainte și după excluderea clubului și cerea ca acestea să fie considerate nule.
Instanțele române nu au analizat însă fondul solicitării sale. Tribunalul București a decis că nu este competent să judece litigiul principal, apreciind că acesta ține de jurisdicțiile sportive și, ulterior, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).
În aceste condiții, judecătorii au considerat că nu pot analiza nici cererea de intervenție depusă de Adrian Mititelu în acel dosar.
De ce a respins CEDO cererea
Conform judecătorilor de la Strasbourg, problema nu a fost că lui Adrian Mititelu i s-a blocat definitiv accesul la justiție.
CEDO a reținut că acesta avea posibilitatea să deschidă o acțiune separată, în nume propriu, la instanțele de drept comun pentru a solicita despăgubiri.
În schimb, a ales să intre, printr-o cerere de intervenție, într-un proces deja existent.
Curtea a apreciat că instanțele române au aplicat regulile procedurale fără arbitrar atunci când au verificat mai întâi dacă sunt competente să judece cauza principală.
Pe scurt, CEDO a concluzionat că Adrian Mititelu avea în continuare o cale de atac la dispoziție, chiar dacă strategia procedurală aleasă de el nu a fost acceptată de instanțe.
Din acest motiv, plângerea privind încălcarea dreptului de acces la o instanță a fost declarată „în mod vădit nefondată”.
CEDO nu a spus că FRF a avut dreptate
Acesta este poate cel mai important aspect al deciziei.
Curtea Europeană nu a analizat dacă excluderea Universității Craiova, în prezent în faliment, din FRF a fost legală sau abuzivă.
De asemenea, nu s-a pronunțat nici asupra modului în care Tribunalul de Arbitraj Sportiv ar fi respectat drepturile lui Adrian Mititelu.
Potrivit CEDO, o asemenea analiză nu putea fi făcută deoarece reclamantul nu a parcurs efectiv procedura arbitrală.
Prin urmare, verdictul de la Strasbourg nu închide disputa juridică privind excluderea clubului în 2011 și nici nu stabilește un câștigător al conflictului dintre Mititelu și FRF.
Reacția lui Adrian Mititelu pentru Golazo.ro: „Nu mă afectează pe termen mediu”
Contactat de GOLAZO.ro după publicarea deciziei, Adrian Mititelu a minimalizat impactul hotărârii:
„Nu mă afectează pe termen mediu. M-ar fi ajutat dacă admitea, scurta procesul semnificativ”.
Declarația sugerează că omul de afaceri consideră că decizia CEDO nu îi închide alte demersuri juridice aflate în desfășurare sau pe care intenționează să le continue.
Decizia integrală a CEDO în cazul Adrian Mititelu vs. România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), întrunită la 26 mai 2026 într-un comitet compus din:
- Ana Maria Guerra Martins, președinte;
- Anne Louise Bormann, judecător;
- András Jakab, judecător;
- și Crina Kaufman, grefier adjunct de secție interimar,
Având în vedere:
- cererea nr. 5519/22 împotriva României, introdusă la Curte la 19 ianuarie 2022 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean român, domnul Adrian-Marin Mititelu („reclamantul”), născut în 1968, domiciliat în Craiova și reprezentat de domnul T.A. Chiuariu, avocat în București;
- decizia de a aduce în atenția Guvernului român („Guvernul”), reprezentat de agentul său, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, plângerea referitoare la articolul 6 din Convenție, privind dreptul de acces la o instanță, și de a declara inadmisibilă plângerea întemeiată pe încălcarea principiului nediscriminării;
observațiile părților,
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
Obiectul cauzei
1. Cererea privește accesul la un tribunal instituit de lege, în sensul articolului 6 din Convenție, în cadrul procedurilor civile dintre reclamant și Federația Română de Fotbal („FRF”).
A. Contextul cauzei
2. Reclamantul era acționar la societatea F.C. U. Craiova S.A. („societatea”), entitate care finanța clubul de fotbal Fotbal Club Craiova S.A. („FC Craiova”). De asemenea, era administratorul societății și președintele consiliului de administrație, precum și directorul general al FC Craiova.
În această din urmă calitate, a semnat acordul FC Craiova de a respecta statutele FRF și ale Ligii Profesioniste de Fotbal („LPF”); aceste statute prevedeau, printre altele, competența Tribunalului de Arbitraj Sportiv cu sediul în Elveția („TAS”) în anumite litigii, în conformitate cu articolele aplicabile din statutele UEFA și ale FRF.
3. Printr-o decizie din 20 iulie 2011, ratificată la 14 mai 2012 de Adunarea Generală a FRF, Comitetul Executiv al FRF a dispus excluderea FC Craiova din FRF.
4. Printr-o hotărâre definitivă din 9 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat inadmisibilă acțiunea formulată de FC Craiova împotriva FRF și a Comitetului său Executiv, prin care se solicita anularea deciziei din 20 iulie 2011, pe motiv că litigiul intra în competența TAS.
5. Printr-o hotărâre definitivă din 9 martie 2018, Tribunalul București s-a declarat necompetent să soluționeze acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de FC Craiova împotriva FRF și a altor terți, prin care se solicitau despăgubiri pentru pierderile financiare suferite ca urmare a excluderii sale din FRF.
Instanța nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului, statuând că acesta intra în competența TAS.
B. Cererea de intervenție a reclamantului în acțiunea civilă intentată de societate
6. La 5 iulie 2017, societatea a sesizat secția civilă a tribunalului cu o acțiune îndreptată împotriva FRF, LPF și a altor terți.
Societatea a formulat pretenții pe trei temeiuri:
- răspunderea civilă delictuală;
- revendicarea dreptului de a desfășura activitatea fotbalistică în oraș;
- anularea mărcilor.
Aceasta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a excluderii FC Craiova din FRF și a cerut admiterea intervenției FC Craiova în procedură.
7. La 15 decembrie 2017, reclamantul a introdus o cerere de intervenție principală pentru apărarea propriilor drepturi.
Acesta a solicitat părților pârâte plata sumei de 100.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, invocând activitățile pretins ilicite desfășurate înainte și după excluderea clubului.
Cererea era întemeiată pe pretinsa nulitate absolută a deciziilor din 20 iulie 2011 și 14 mai 2012 și a altor decizii ulterioare ale Comitetului Executiv al FRF.
8. Tribunalul a pus în discuția părților excepția de necompetență generală a instanțelor de drept comun.
9. Prin hotărârea din 12 decembrie 2018, tribunalul a separat cererea privind anularea mărcilor și a trimis-o spre soluționare completului specializat.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, tribunalul a admis excepția de necompetență generală a instanțelor de drept comun.
A considerat că litigiul intra în competența organelor jurisdicționale ale FRF și a TAS.
10. În ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de reclamant, instanța nu a examinat-o, apreciind că este necompetentă.
Aceasta a considerat că numai o instanță competentă să soluționeze acțiunea inițială poate analiza și cererile incidentale, inclusiv o intervenție principală.
11. Reclamantul și societatea au formulat apel.
Reclamantul a susținut că instanța trebuia să analizeze mai întâi admisibilitatea cererii sale de intervenție și că dreptul său era distinct de litigiul principal.
El a invocat încălcarea dreptului de acces la o instanță și lipsa unui temei legal pentru competența jurisdicțiilor sportive.
12. Prin hotărârea din 16 februarie 2021, definitiv redactată la 22 iulie 2021, Curtea de Apel București a respins apelurile.
Curtea de Apel a apreciat că tribunalul a aplicat corect dispozițiile Codului de procedură civilă și că verificarea competenței era obligatorie încă de la primul termen.
A concluzionat că tribunalul nu era competent nici să se pronunțe asupra admisibilității intervenției principale.
13. Curtea de Apel a respins apelul societății, considerând că litigiul intra în competența instanțelor specializate ale FRF.
14. Invocând articolul 6 §1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că dreptul său de acces la o instanță a fost încălcat deoarece instanțele nu i-au analizat cererea de intervenție.
15. Acesta a susținut și că litigiul său nu a fost examinat de o „instanță instituită de lege”, întrucât nu încheiase personal o convenție arbitrală și nu acceptase să renunțe la judecata în fața instanțelor ordinare.
Evaluarea Curții
16. Guvernul a susținut că plângerea este inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne.
A arătat că reclamantul putea sesiza comisiile FRF și ulterior TAS și că avea posibilitatea să introducă o acțiune separată în fața instanțelor de drept comun.
17. Curtea a apreciat că nu este necesar să examineze această excepție, deoarece plângerea este inadmisibilă din alte motive.
18. Curtea a reamintit principiile privind dreptul de acces la o instanță, dezvoltate în jurisprudența sa anterioară.
19. Sarcina Curții a fost să stabilească dacă interpretarea dată de instanțele române a afectat însăși substanța dreptului reclamantului de acces la o instanță.
20.Curtea a observat că reclamantul nu a introdus o acțiune separată pentru propriile pretenții, deși putea face acest lucru.
În schimb, a ales calea procedurală a intervenției principale.
Instanțele naționale au apreciat că, nefiind competente să soluționeze litigiul principal, nu puteau analiza nici intervenția.
21. Curtea a reamintit că interpretarea normelor procedurale aparține în primul rând instanțelor naționale.
Nu a identificat elemente care să indice arbitrarul soluțiilor pronunțate de instanțele române.
22. Curtea a subliniat că, dacă reclamantul considera că nu este obligat de clauza arbitrală, putea introduce proceduri separate în fața instanțelor ordinare.
23. În consecință, Curtea a considerat că refuzul instanțelor interne de a analiza intervenția principală nu a afectat esența dreptului de acces la o instanță, întrucât o altă cale judiciară îi rămânea deschisă.
Plângerea a fost declarată vădit nefondată și respinsă.
24. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia arbitrajul sportiv nu ar reprezenta o „instanță instituită de lege”, Curtea a arătat că nu examinează astfel de chestiuni în abstract.
În prezenta cauză, reclamantul nu a continuat procedura arbitrală, astfel că instanța europeană nu putea aprecia dacă eventualul arbitraj ar fi respectat garanțiile articolului 6.
25. Prin urmare, această plângere a fost declarată incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției și respinsă.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
