Publicat:
13.09.2025, ora 15:16
Actualizat: 13.09.2025, ora 22:31
- Amalia Lică, 16 ani, a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale de la Rio, în proba de măciuci.
- Sportiva noastră spune, în interviul acordat GOLAZO.ro, că totul a părut un vis și îi era teamă să nu se trezească din el.
- Amalia crede că fără relația specială pe care o are cu antrenoarea ei, Adriana Mitroi, nu ar fi putut avea rezultate deosebite.
Amalia Lică a făcut furori la CM de gimnastică ritmică, atunci când a devenit prima sportivă din România care ia medalia de argint în proba de măciuci. Astfel, țara noastră a urcat din nou pe podiumul unui Mondial după 33 de ani. Atunci, la Bruxelles, Irina Deleanu obținea bronzul în proba de coardă.
Amalia Lică: „Mama m-a anunțat”
În august, la Rio de Janeiro, Amalia trăia cea mai importantă zi din cariera sa de sportivă. De până acum, pentru că pe Amalia o vor mai aștepta, cel mai probabil, multe zile la fel de fericite.
Bună, Amalia. În primul rând, felicitări pentru performanța ta absolut deosebită! Gata, ai reușit să procesezi acest succes? L-ai asimilat?
Bună ziua. Mulțumesc! Cu greu… Încerc să o fac. Am momente în care chiar realizez ce s-a întâmplat acolo. Performanța pe care am reușit cu toții să o obținem, chiar dacă eu am fost cea din lumina reflectoarelor. Dar sunt și momente în care aproape că nu-mi vine să cred. Însă îmi amintesc podiumul, medalia. Tot mi se pare că trăiesc într-o poveste.
După terminarea exercițiului ai simțit că lucrurile au mers foarte bine și ai putea fi în lupta pentru medalii?
Sincer, nici măcar nu m-am gândit la treaba asta. Nu mi-am pus problema. Am fost foarte fericită că am făcut un exercițiu foarte bun și că l-am încheiat cu bine. A fost cea mai mare notă luată de mine, până acum, în concursurile de seniori. Și ăsta a fost lucrul care m-a interesat cel mai mult. Să fiu eu mulțumită de mine, în primul rând.
Și cum ai trăit momentele până la aflarea veștii?
Nu m-a mai interesat absolut nicio notă după ce am terminat exercițiul. Nu știu unde eram atentă. Dar, cu siguranță, capul meu nu-mi era acolo, la clasament. Am plecat din sală, apoi am revenit în tribune. Atunci am sunat-o pe mama. Iar ea plângea de bucurie și mi-a spus că am luat o medalie. Deci eram pe podium 100%, dar nu știam dacă iau bronzul sau argintul.
Apoi m-am întâlnit cu doamna Deleanu (n.r. Irina Deleanu, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică) și ne-am luat în brațe, plângând de fericire. Singura sportivă care mă putea depăși a ratat exercițiul, i-a scăpat o măciucă. Și n-am mai avut stare să stau în sală. M-am ridicat și am plecat.
Spre vestiare?
Nu, eram la zona de delegații. Dar era un balcon transparent. Și am stat acolo. M-am uitat la televizorul care afișa rezultatele.
Amalia Lică: „Era un vis și-mi era frică”
Am văzut un clip cu tine în clipa în care primești vestea că ai luat argintul. Spune-ne mai multe despre el.
Aflasem că este medalie cu puțin înainte, dar atunci urma să văd dacă e argint sau bronz. A fost absolut ireal! Nu mă așteptam niciodată la medalie! A fost… un șoc. A fost ca și cum... eram într-un vis și-mi era atât de frică. Nu-mi doream să mă trezesc din el. Mă bucur foarte tare că nu a fost doar un vis!
Cine a fost lângă tine?
Diana Văleanu, antrenoarea secundă a lotului național. Ea m-a ajutat foarte mult, de fiecare dată când a avut ocazia. Antrenoarea mea, Adriana Mitroi, era la masa de arbitraj și nu am putut să o iau în brațe atunci. Dar apoi ne-am revăzut și a fost un moment foarte frumos!
Revenind la mama ta, îmi amintesc un interviu pe care l-a dat pentru GOLAZO.ro, în care spune „mi-au fost luate mie picioarele pentru ca Amalia să primească aripi”.
Mama a fost mereu lângă mine. Și m-a susținut, ajutat, întotdeauna. Din toate punctele de vedere. Așa a fost de când am prima amintire. Mama mea e un om bun.
Simt că rețineri în a vorbi despre mama ta, Amalia, așa că nu insist. Care e ținta ta acum, care-s planurile de viitor?
Pe termen lung, Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Dar momentan ne axăm pe fiecare concurs care va fi până atunci. Încercăm să avem un rezultat bun la fiecare dintre ele. Știu că acum vor fi alte așteptări, dar încerc să merg pe ideea «ce va fi, va fi». Nu vreau să pun prea multă presiune pe mine.
Amalia Lică: „Nu aș pleca niciodată din țară”
Amalia, ajungem și la condițiile de pregătire. În România, în afara de fotbal și canotaj, puține sporturi au condiții bune de pregătire. La voi, în gimnastica ritmică, cum sunt?
În general, totul e bine. Ne-ar plăcea o sală mai înaltă ca să avem loc să ne facem aruncările cum trebuie, ca la concursuri. Să nu se mai lovească obiectele de tavan. Dar, în rest, totul merge bine. Și cred că e și mai de apreciat faptul că am reușit aceste rezultate într-o sală cu tavan mai jos.
Cât ar trebui să fie de sus tavanul și cât are cel din sala voastră?
Cât mai înalt posibil. Ca să ai timp să-ți faci elementele până coboară cercul, panglica, măciucile, mingea. Dar în sala noastră atinge 9 metri în cel mai înalt punct. Și e cam puțin.
Te gândești, ca Ana Barbosu, să pleci și tu din țară, pe perioada studiilor, în cazul în care vei primi o bursă de la o Universitate din SUA? Sigur acolo sunt mai bune condițiile.
O întrebare destul de dificilă. Nu aș pleca niciodată să mă antrenez în altă parte fără antrenoarea mea, Adriana Mitroi. Nu aș putea avea aceleași rezultate fără ea. Avem o legătură foarte strânsă. Mă susține foarte mult. Dacă nu reușești să comunici cu antrenorul într-un fel în care el să înțeleagă cum gândești tu, iar el, la fel, să te facă să înțelegi ce vrea de la tine, nu cred că poți avea rezultate.
Citește și
.jpeg)
