Publicat:
06.12.2025, ora 09:15
- România încearcă să rupă blestemul Bezigrad. După 28 de ani de absență, tricolorii lui Mircea Lucescu susțin barajul pentru calificarea la Mondialul 2026, dar trecutul încă apasă.
- Coșmarul naționalei a început pe 10 noiembrie 2001, pe stadionul din Ljubljana, astăzi părăsit și devenit o ruină.
- România va întâlni Turcia, într-o singură manșă, la Istanbul, pe 26 martie. Învingătoarea va juca pentru un loc la CM 2026 cu Slovacia sau Kosovo, pe 31 martie, în deplasare.
România e din nou aproape de Mondial. După 28 de ani de absență, tricolorii lui Mircea Lucescu mai au două hopuri pentru a se califica la CM 2026 din SUA, Canada și Mexic (11 iunie - 19 iulie): Turcia în semifinala barajului, pe 26 martie, și apoi Slovacia sau Kosovo, pe 31 martie. Două meciuri care pot rescrie istoria.
Bezigrad, locul unde a început coșmarul ratărilor la Mondiale pentru România, a devenit o ruină
Presiunea nu vine doar din baraj. Vine, în special, din trecut. Dintr-un trecut care încă apasă: stadion „Central Bezigrad”, Ljubljana, 10 noiembrie 2001.
Acolo, pe o arenă care astăzi stă în paragină, România pierdea cu 2–1 în fața Sloveniei primul meci din barajul blestemat pentru CM 2002 din Coreea de Sud și Japonia.
La vremea respectivă, nu părea o dramă iremediabilă. Mai era și returul de pe Ghencea, care s-a încheiat însă 1–1.
Nimeni nu-și imagina că golurile lui Acimovic și Osterc din acel meci de pe Bezigrad urmau să marcheze începutul celei mai dureroase serii din istoria fotbalului românesc: șase calificări ratate consecutiv la Cupa Mondială, 2002, 2006, 2010, 2014, 2018 și 2022.
România era mare favorită cu Slovenia: viza a patra calificare consecutivă la Cupa Mondială
La Ljubljana, echipa era un amestec între câțiva jucători din Generația de Aur, Stelea, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Ioan Ovidiu Sabău, Adrian Ilie, și noul val: Lobonț, Chivu, Mutu, Contra, Roșu, Pancu, Marius Niculae, Tiberiu Ghioane sau Iencsi.
Pe banca tehnică se afla Gheorghe Hagi, liderul Generației de Aur, retras de la națională după EURO 2000 și ajuns selecționer în locul lui Ladislau Boloni, care plecase la Sporting Lisabona, cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor.
Nivelul așteptărilor era uriaș. Poate prea mare, chiar dacă România participase, după Revoluție, la trei ediții consecutive ale Mondialului: 1990 Italia (optimi), 1994 SUA (sferturi) și 1998 Franța (optimi).
Stadionul Bezigrad din Ljubljana este abandonat din 2008
Astăzi, Bezigradul nu mai este monumentul proiectat de celebrul arhitect sloven Joze Plecnik, inaugurat în 1935, ci doar un cadavru de beton.
Reporterul GOLAZO.ro a fost acolo, la începutul lunii decembrie 2025, pentru a explora locul care încă bântuie fotbalul românesc.
Într-un cartier liniștit din nordul capitalei Sloveniei, între blocuri cenușii și copaci care cresc nestingheriți printre ruine, stă abandonat din 2008 stadionul Bezigrad.
Porțile pe care altă dată intrau autocarele echipelor la vestiare sunt acum ferecate cu lanțuri ruginite.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Tricolorul de la fereastră
Însă, printre umbrele ruinei, se află o poartă uitată întredeschisă, nu se știe cum, lângă stația de autobuz denumită „Stadion”, ca o invitație tăcută.
Prin ea se pătrunde în arena părăsită, printre ziduri crăpate și bălării. Peisajul este deplorabil. Tribunele sunt înghițite de vegetație, iar clădirea principală stă să se prăbușească.
Gazonul nu mai există, terenul arată ca o tarla cu buruieni. Vestiarele sunt pline de moloz, ferestrele atârnă în balamale ruginite. Gemurile sunt sparte. Deasupra lojei oficiale, tencuiala se desprinde ca un avertisment.
Printre ruinele arenei, echipa GOLAZO.ro a mai descoperit o legătură cu România: într-o cameră obscură din clădirea părăginită, culorile roșu, galben și albastru sunt pictate pe pereți și se zăresc printr-o fereastră care dă spre tribuna din dreapta.
Nu pare o relicvă oficială, ci mai degrabă un gest al celor care au rămas cu amintiri de pe Bezigrad, un semn discret, dar puternic, al vizitei echipei noastre aici.
.jpeg)
.jpeg)
Graffiti și vandalism
Zidurile și gardurile stadionului Bezigrad sunt pline de graffiti, mesaje, semnături și desene care acoperă aproape întreaga fațadă.
Unele sunt ostile sau provocatoare, altele par simple urme ale trecerii timpului. Toate contribuie la imaginea unui loc abandonat și uitat.
Conform surselor slovene, această stare a contribuit la blocarea proiectelor de reconstrucție și amenință statutul cultural al stadionului Bezigrad, care riscă să fie exclus de pe lista UNESCO, care include multe dintre operele arhitectului Joze Plecnik.
Stadionul și legenda lui
Bezigrad a fost construit între 1925 și 1935, pe locul unei foste gropi de pietriș, la inițiativa clubului catolic Orel, și s-a numit inițial Orlovski stadion.
Costurile erau mari, așa că oamenii au strâns bani prin două loterii: una cu motocicletă ca premiu și alta cu o casă, Vila Stadion, proiectată de arhitectul Joze Plecnik.
Arena a găzduit meciuri internaționale, derby-uri locale și concerte uriașe. Metallica a cântat aici.
Aici a început fotbalul Sloveniei independente. Aici s-a produs una dintre cele mai mari seri ale lor. Stadionul Bezigrad a găzduit meciuri ale naționalei între 1995 și 2004.
După 2004, proiectele de reconstrucție au fost blocate. Astăzi, Bezigrad e doar o ruină, dar simbolul lui trăiește puternic în memoria fotbalului sloven.
Meciul care a început seria neagră de calificări ratate la Mondiale
Pe 10 noiembrie 2001, pe un stadion Bezigrad plin cu 9.500 de spectatori, România deschidea scorul prin Marius Niculae (26).
Slovenia, condusă de Srecko Katanec, a egalat înainte de pauză, prin Acimovic (41), iar golul victoriei, 2–1, a fost marcat de Milan Osterc (70), în urma unei execuții care l-a surprins pe Stelea, dar și pe atacantul sloven.
Osterc avea să admită că intenția lui fusese o centrare în careu, însă mingea i-a alunecat pe gheată și a prins o traiectorie neașteptată, direct spre poartă.
Portarul Marko Simeunovic și-a pus mâinile în cap, nevenindu-i să creadă, în timp ce slovenii sărbătoreau. România, deși mai bună în joc, rămânea învinsă.
Tricolorii au acuzat vehement arbitrajul danezului Kim Milton Nielsen, considerând că România ar fi trebuit să primească cel puțin un penalty clar.
În ciuda înfrângerii, speranța rămânea: o victorie cu 1-0 la București ducea România la Mondial.
Rudonja, coșmarul din Ghencea
Returul de pe 14 noiembrie 2001, s-a disputat pe stadionul din Ghencea, pe un teren mocirlos, după o ploaie torențială . A fost 0-0 la pauză. Tribunele fremătau. România ataca, împingea jocul, dar minutul 57 a adus lovitura fatală.
Mladen Rudonja, supranumit „Turbo”, a deschis scorul pe contraatac. Primul și singurul lui gol la naționala Sloveniei. Un gol care a schimbat istoria.
România a egalat rapid, prin Cosmin Contra, în minutul 67. A urmat un asediu disperat. Mingea a refuzat să mai intre. Final: 1-1. România, eliminată. Mondialul, pierdut.
Așa s-a născut blestemul Bezigrad: înfrângerea de la Ljubljana a avut un impact decisiv.
Gică Hagi a demisionat după barajul cu Slovenia
Dezamăgit, Gheorghe Hagi și-a dat demisia din funcția de selecționer. A acuzat public faptul că Mircea Sandu, președintele de atunci al FRF, l-ar fi lăsat singur cu jucătorii în vestiar, în cel mai greu moment.
A fost o ruptură definitivă. Înfrângerea din Slovenia și eliminarea din noiembrie 2001 au spart visul continuității naționalei României la Cupa Mondială.
De atunci, tricolorii nu s-au mai calificat la niciun turneu final World Cup. Au bifat doar participări la EURO, edițiile 2008, 2016 și 2024.
VIDEO. Meciul Slovenia - România 2-1, 10 noiembrie 2001
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
