„Ce, mă, un contabil ia bani?” Sumele care ne-au indignat

• Despre reacția noastră, a societății, dar și a campionilor, în fața banilor pentru truditorii nevăzuți ai sportului.

„Contabilul cu mânecuțe” este un mit ironic, îndelung exersat de exigența noastră românească. Într-o societate creativă, ultima în Europa la numărul de brevete, dar plină de idei strălucite, dacă ești funcționar, șofer, economist, contabil, muncitor într-o sală de sport, asta te plasează automat undeva jos. N-ai acces la performanță, la ceea ce contează.

Am reacționat indignați când am aflat că, după marele succes al lotului de canotaj de la Jocurile Olimpice, contabila federației de canotaj a fost propusă la un premiu de 162.000 de euro. A contat, istoric, și miștoul la adresa „contabilului cu mânecuțe”. Dar poate că e mai mult de atât. Există exemple din alte sfere ale societății.

Aceeași depreciere față de angajații medii sau de „gulerele albastre” se întâlnește în spitalele noastre. Medicii sunt zei, asistenții și ceilalți se lipesc de holuri. E diferit decât în Vest, unde personalul mediu a ajuns să fie căutat îndelung, cu importante beneficii pentru el. 

În România, mai avem exemplul Curții de Conturi, asimilată ca fiind alcătuită din „contabili cu mânecuțe”. Folosindu-se de prejudecata publică, politicienii și-au numit emisarii care au castrat Curtea de Conturi, au politizat-o și i s-au tăiat din competențe.

Efectul? Aranjorii din primării, ministere și companii de stat sunt tot mai liniștiți pentru că nimeni nu va mai găsi abuzurile vizibile în cifre.

Ce spuneam dacă vedeam 60 de oameni trecuți pe liste?

Să revenim la sport. S-au făcut comparații cu banii luați de David Popovici. Suma contabilei, ca și cea a secretarului general, este, într-adevăr, anormală în raport cu altele.

Dar dacă sumele celor doi cumulează, cum pretinde tardiv Elisabeta Lipă, banii a aproximativ 60 de angajați ai Federației de Canotaj, atunci să folosim momentul pentru o discuție mereu amânată. Cum îi plătim pe cei nevăzuți?

De ce Federația de Canotaj a făcut așa premierile, sigur, e complet anapoda și, poate, ilegal. Însă dacă ar fi trecut zeci de persoane pe lista de bonusare cum ar fi fost? 

Scandalul că „în urma performanței sportivilor de la Jocurile Olimpice de la Paris se premiază 60 de oameni, printre care bucătăreasa, șoferii și maseurii” era imens. Titlurile indignării se prefigurau la fel de mari.

Canotajul, singurul sport de la Paris unde am fost între primele trei națiuni

JO Paris 2024 a marcat o reușită excepțională pentru canotajul nostru. Canotajul a adus 5 din cele 9 medalii obținute de Team Romania în Franța. 66% dintre medaliile noastre de aur sunt venite de la această federație. 

Iar România s-a plasat pe locul 3 în clasamentul olimpic al canotajului, după Olanda și Marea Britanie, dar peste Noua Zeelandă, Germania sau Statele Unite, ceea ce nu s-a mai întâmplat la niciun sport. În nicio altă disciplină nu am urcat pe podiumul națiunilor. 

În plus, echipa de 8+1 a depășit un record legendar al sportului nostru. A luat locul echipei de gimnastică ca lider al performanțelor olimpice all-time și a devenit cea mai medaliată echipă olimpică a României. 

Dacă nu acum oferi participare la succes tuturor celor care au pus umărul la performanțe, atunci când? 

Meritul se premiază 

Canotajul a gândit în avans Jocurile Olimpice. Și-au angajat nutriționist, iar lotul luat cu ei la Paris a inclus bucătăresele și preparatorii fizici. S-au cazat lângă baza de concurs și s-au pregătit ajutați de un aparat de „insecte anonime”. 

În acel moment, presa a remarcat că federația iritantei Elisabeta Lipă s-a mișcat organizatoric excelent.

În schimb, condițiile create de oficiali și de propria echipă lui David Popovici nu au fost la fel. Campionul natației noastre a mâncat ce a venit de la restaurant și, în general, a făcut ce a putut. Dar asta nu e vina, ci meritul canotajului că s-a gândit.

Da, e mult 160.000 de euro pentru pentru contabila de la canotaj, însă tot furnicarul de specialiști care au contribuit la performanță nu merită și ei bani buni?

În sport trăiesc unii dintre cei mai prost plătiți bugetari

Și mai e ceva. Muncitorii și funcționarii, casta medie și cea de truditori a sportului, este, în marea majoritate, plătită sordid. La Agenția Națională pentru Sport există destule salarii de 3.000 de lei. Mereu sunt în pragul grevei. 

Lipă a vorbit despre aceleași sume la Federație. COSR își angajează oamenii ceva mai bine, dar nu la nivelul pieței private. 

Spre deosebire de multe alte domenii, aici e invers: salariile bugetarilor din sport sunt clar inferioare celor de la cluburile și din organizațiile private. Iar la Jocurile Olimpice nu participi cu echipe private, ci cu echipa țării. 

Team Romania vine din decenii de muncă măruntă, din sălile de box friguroase, cu mecanici neputincioși, din bazinele pe care femei și bărbați le curăță noaptea, ca să le aibă la dispoziție sportivii când vin la antrenament.

E un mecanism uman și organizatoric complicat, unde pasiunea enormă ține ritmul, însă părinții muncitorilor trebuie să-și plătească și ei facturile pentru copii. 

Vreme de 4 ani, între edițiile de JO, toate aceste departamente „de suport” trag de leviere, încearcă să schimbe legislația, îi sprijină sau deseori îi cocoloșesc pe sportivi, care sunt mereu uriașe talente și deseori ego-uri pe măsură. 

Performanța internațională e ușor de apreciat

Sportul are un avantaj ucigător: se compară frecvent cu performanțele de vârf de la nivel internațional. De ce ucigător? Pentru că, de multe ori, pierdem. Dar când „reușim, știm că suntem la nivel de top european sau mondial. 

În alte domenii ne putem minți că noi, în firmele sau profesiile noastre, suntem buni și nu ne vede nimeni. În sport, nu ține. Tabela de marcaj, punctajul și clasamentul alcătuiesc o ierarhie transparentă, aceeași de la Berlin la Paris și de la Washington la Beijing. Iar dacă primești confirmarea că într-adevăr priceperea și efortul adunate în ani sunt valoroase la nivel global, e firesc să meriți banii.

Contribuția acestor anonimi din zeci de profesii, medici sportivi, șoferi, bucătari, asistenți, organizatori și „contabili cu mânecuțe” este, de altfel, bine cunoscută de către sportivi. S-a văzut și acum.

Solidaritatea campionilor a fost impresionantă. Actualele și fostele staruri au înfruntat prejudecata publică și au explicat rolul „celor 60”, al oamenilor de lângă ei. Au pledat cu argumente pentru nevoia ca cei din echipele de suport să fie plătiți. Până la urmă e munca pe care au pus-o în slujba medaliilor pe care le câștigă sportivii. 

Realiști pentru cât le datorează, sportivii au apărat nevoia de a prețui și recompensa pe cei care le gătesc, le spală hainele, le fac comisioanele mai mult sau mai puțin ortodoxe și îi duc cu mașina în siguranță, ei fiind prăbușiți de oboseală în visele gloriei meritate.

Repetăm, solidaritatea campionilor cu muncitorii sportului a fost exemplară. Sau o să fie, la următorul caz, pentru că acum nimeni nu a văzut-o.