Cătălin Tolontan Scandalul Lucescu și gestul nebăgat de seamă

• Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu? În ultimele săptămâni și, mai concentrat și intens, după izbucnirile de la meciurile cu Cipru, Moldova și Austria, lumea fotbalului, dar și cei din societate care-l prețuiesc, se întreabă dacă selecționerul mai are nervi pentru a continua. 

Omul în luptă cu istoria

Rănit și orgolios, precum orice mare campion, Mircea Lucescu a declarat, textual, că victoria României din ultimul minut cu Austria e meritul lui. De fapt, asistăm la mai mult de atât, așa cum a descris Radu Naum situația. Lucescu e într-o luptă cu istoria.

Realizatorul TV a avut reținerea respectuoasă de a spune ce se întâmplă cu lumea fotbalului în culisele emisiunilor, fără a oferi detaliile care l-ar așeza pe Lucescu într-o postură și mai dificilă. Însă nimeni nu a câștigat niciodată cursa cu timpul.

Scenele din ultimele zile sunt dintre cele mai dureroase pe care fotbalul nostru le-a trăit.

Cum ne lipsește cultura prețuirii valorilor, Lucescu se simte asediat. A intrat mental într-un colț și se apără de ceea ce i se pare că e un atac la moștenirea lui, chiar dacă în discuție nu e istoria, vorba lui Naum, ci prezentul.

În toată această furtună reală, singurii care pot decide sunt Lucescu, cei apropiați și stafful FRF și al naționalei. E o banalitate ceea ce spun, dar lucrurile simple sunt în realitate foarte greu de realizat în momentele în care pare că s-a declarat „starea de urgență”.

„O conversație plină de dragoste, claritate și hotărâre”

Când Joe Biden continua să susțină că el e cel care va candida, un apropiat al său, Thomas L. Friedman, a scris un articol în The New York Times. Acesta s-a numit: „Joe Biden este un om bun și un președinte bun. Trebuie să se retragă din cursă”.

Friedman spunea că doar „o conversație plină de dragoste, claritate și hotărâre” îl poate determina pe Biden să treacă peste tentația egoistă, însă umană, de a amesteca planurile.

O discuție „plină de dragoste, claritate și hotărâre” este exact inversul stării momentului în cazul Lucescu, atunci când disprețul de toate părțile, confuzia și nehotărârea primează. Greu de purtat. Dar există interese mai importante decât cele ale unui om: viitorul echipei naționale.

Ce a înțeles Ralf Rangnick din ultima fază

România a câștigat cu Austria la ultima fracțiune, ultima fază, pe muchia timpului. Venit în fața presei, adică a publicului, antrenorul Austriei, Ralf Rangnick, avea o mie de cărți de jucat. Putea să spună că e șocat de deznodământ. Chiar era! Putea să spună că au fost ghinioniști. Că i-a „ciupit” arbitrul. Că așa ceva se vede la 100 de meciuri.

Dar Rangnick a preferat să recunoască justețea victoriei „tricolorilor”. „Nu poți spune că rezultatul este nedrept. Recunosc încă o dată că am avut noroc la cele două ocazii ale României”.

Sigur că selecționerul Austriei a zis că a primi gol la ultima fază e echivalentul cu „a pica de fraieri”. Dar acest moment nu anulează meritele echipei adverse, merite câștigate în tot ce s-a întâmplat înainte.

Nimeni nu știe cum va arăta ultima fază a carierei lui Mircea Lucescu la echipa națională. Însă faza nu are, în realitate, nicio importanță, pentru că oceanul a fost traversat, ceea ce este o performanță de neșters de nicio furtună.

Întrebarea e dacă Lucescu va face încă o dată, ce a făcut de atâtea ori: să pună echipa mai presus de el.