Istoria se scrie acum  Primul Mondial cu   trei „monștri”!  Nimeni n-a reușit așa ceva până la Messi, Haaland și Mbappe

• Toate marile nume de la CM 2026 au ieșit la rampă în momentul de față, iar turneul final bifează o premieră istorică.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Faza optimilor se apropie de final, iar Mondialul cu 48 de echipe pare a fi un succes neașteptat pentru FIFA.

Primul Mondial cu trei „monștri”! Nimeni n-a reușit așa ceva până la Messi, Haaland și Mbappe

Un mare ajutor a fost adus și de „balaurii” care au ajuns în America de Nord în vârful formei.

Conform statisticianului Mister Chip, este pentru prima dată în istoria Campionatelor Mondiale când trei jucători marchează cel puțin 7 goluri. Și ce jucători!

Erling Haaland și Kylian Mbappe au atins această bornă în numai 5 meciuri, în timp ce Lionel Messi încă nu a disputat meciul din optimi cu Egipt! Iar cei trei mai pot avea la dispoziție alte 3 partide să ridice și mai mult nivelul

Messi și Mbappe sunt în luptă directă și pentru titlul de golgheter all-time al turneului. Argentinianul a marcat 20, în timp ce francezul este la două lungimi în urmă.

Mai este pus la bătaie un record imens, cele mai multe goluri marcate la un singur turneu, deținut acum de Just Fointaine, cu 13 reușite. E un record care datează de aproape 70 de ani, fiind înregistrat în 1958.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Trei victorii pentru Nicușor Dan și trei oameni de care a dorit să scape. A meritat prețul plătit?

Știri ultima oră
23:37
„Memorabil!” FOTO. Craioveanu nu se aștepta să apară în scenografia Craiovei: „O să-mi aduc aminte toată viața”

00:12
Conference League Pe ce loc se află Craiova după etapa #1 + toate rezultatele serii

22:28
Jucătorul Craiovei, „mitraliat” A atras furia analiștilor, după remiza cu Getafe: „Cum să îl mai cheme Hagi la națională?!”

22:18
„Să nu uităm pe cine am întâlnit” Coelho s-a plâns după 1-1 cu Getafe: „Avem jucători obosiți”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Top stiri
6 candidați la șefia LPF  Culisele cursei pentru putere, cu 6 luni înaintea alegerilor.  Ce rivali încep să se întrevadă pentru Gino Iorgulescu
Superliga
15.10

Citește mai mult

„Sunteți cu toții furați!”  În România și în celelalte țări din Europa de Est,  procentul pariurilor ilegale  este de 81%, mult peste media europeană
Investigatii

Stadionul uitat al Bucureștiului!   VIDEO+FOTO.  66 de ani de istorie, tribune ruginite și  o promisiune de 10 milioane de euro!  Ce a mai rămas dintr-o arenă pe care s-a jucat în Liga 1
Special

VIDEO | O veste bună, una rea de pe Autostrada Bucureștiului. În câteva zile, circulăm pe  L3+L4 Nord, dar mai e de lucru la L1, abia la anul se închide cercul A0
B365
14.10