- Fiasco absolut în amicalul cu Canada, pierdut cu 0-3. Evoluție rușinoasă a tricolorilor în fața unei echipe pe care domnul Lucescu a repudiat-o, dar care practică un fotbal modern, vizibil mai ales prin antiteză cu stilul nostru expirat.
Mircea Lucescu nu și-a dorit amicalul cu Canada. A spus-o răspicat la conferința de presă, dar nimeni nu a ripostat. De ce, nea Mircea, să te încurce o partidă cu un adversar dinamic?
Dar clar, avea dreptate cel mai în vârstă selecționer din lume. De ce să joci cu o echipă mai bună, ce să înveți de la ea? Cum se pasează în viteză, chiar cu riscul de a mai și greși? Sau cum să faci să te implici în joc, să câștigi dueluri unu la unu, să nu cazi imediat când simți mâna adversarului pe tine, vezi Man?
Drăguș, nota 2 cu felicitări
Profesorii buni nu forțează limitele elevilor mediocri, le dau subiecte mai ușoare să treacă clasa. Ca să își ia salariul, profesorii trebuie să îndeplinească și o normă de promovabilitate. Așa merg lucrurile.
Mircea Lucescu este un profesor bun care are o clasă de mediocri, pe care nu poți să-i duci la olimpiada de matematică. Nici la cea de fizică, nici de chimie. Cum procedezi atunci cu ei? Încerci să îi înveți să nu se arunce la soluții fanteziste când au de rezolvat ecuații de gradul 1. X+3=4. Cât e X?
În loc să pună latul, Drăguș dă cu câlcâiul în fața lui Crepeau și îți răspunde că face 2. Da, bravo! 2 e nota pe care o merită atacantul care aruncă la gunoi ocazii. Și încearcă ce nu încearcă nici Lamine Yamal.
Posesia ca utopie, și Mira ca Barbara Hendrix
Ce înseamnă să spui că naționala României a jucat mai bine în repriza a doua? Apă chioară. Care sunt rezultatele? Că ne-au dat doar un gol, nu două ca în prima? Schimbările nenumărate operate de Lucescu nu au schimbat neschimbabilul. Aspectul de echipă micuță, nevinovată a persistat.
Mitriță, Miculescu, Tănase, Chipciu, Popescu. Nimic nou, de fapt. Mingea curge încet, pasele sunt lente, sunt înapoi. Posesia visată de Mircea Lucescu este o utopie. Și nu știu cât de nedăruiți tehnic sau tactic sunt acești jucători, cât sunt de fapt superficiali. Au fost educați de mici să fie așa. Să simuleze.
Să simuleze nu doar faulturile, ci să mimeze dăruirea, energia, implicarea, emoția la imn. Ce emoție să ai când îți cântă Mira, care se crede Barbara Hendrix și strică și bucuria publicului de a-și intona imnul?