- „Eu nu vreau război, nu-mi trebuie NATO, buget militar, nu-mi trebuie bază militară, nu-mi trebuie nimic. Îmi trebuie să am un popor sănătos”, a spus Ion Țiriac în emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia de la GSP.
Replica a venit de la Cristian Tudor Popescu, pe GOLAZO.ro: „Titi Țiriac are dreptate: când te trimit în lagăr sau te împușcă în ceafă, medicii Kremlinului recomandă să ai o bună stare de sănătate”.
CTP s-a referit la „Titi” după numele de cod al lui Ion Țiriac, informatorul Securității.
Fostul tenisman nu este primul mare nume al sportului care spune ce bine i-ar fi României fără democrația de tip liberală și fără Europa.
Cosmin Olăroiu a zis și el că UE încurcă România. „Lasă-mă cu UE, că înnebunesc! Fac alergie! Ce ne dă nouă?”, i-a spus antrenorul jurnalistului Cătălin Țepelin.
Dar Olăroiu și-a început excepționala carieră internațională în Coreea de Sud, nu în Coreea de Nord. Iar Ion Țiriac a fost proprietar de turnee de tenis în Germania și în Spania, nu în Belarus.
De unde această nostalgie?
„Să ne obișnuim cu gândul că trebuie să ne plătim impozitele”
L-am văzut pe Mircea Angelescu, unul dintre liderii Federației Române de Fotbal, urcând la tribună, în fața a sute de conducători ai fotbalului românesc.
Tânărul reporter sportiv nu poate uita atmosfera din sala de la începutul anilor 90. În jur, strălucea „statul în stat”, un fel FIFA și CIO de rit balcanic, cu mici și cașcaval pane dosiți în „separeuri”.
Separeurile erau micile încăperi din restaurante unde mâncau cei cu pile. Invitații FRF erau aliniați la o perspectivă gen FIFA, convinși că sunt oameni și instituții superioare.
Angelescu a început să vorbească. „Dragi colegi” le-a spus el președinților de cluburi din primele trei divizii ale României, „Să ne obișnuim cu gândul că trebuie să ne plătim impozitele”.
În sală, s-a lăsat frigul, ca și cum un aisberg trecea pe holurile fostului Hotel Flora. Cum adică să-și plătească impozitele și să fie la fel cu orice om sau firmă?
Ce se întâmpla cu Ion Țiriac dacă făcea declarațiile la Moscova?
Era vremea când România abia ieșise din comunism și-și căuta drumul. Angelescu înțelesese că într-o societate în care membrii sunt egali, mentalitatea de exceptați din fotbalul nostru nu are cum să reziste. Și nu a rezistat.
Sigur că mitul „democrației de separeu”, ca o „a treia cale”, teoretizată de Ion Iliescu, revine ciclic, iar Ion Țiriac e unul dintre promotori. Dar el nu vorbește despre o lume ideală, imposibil de reprezentat. O găsim lângă noi și putem compara.
Unde erau sârbii în anii '80, când îi invidiam pentru dezvoltarea lor, unde erau ucrainenii în anii '90, unde era Moscova față de București și cum au evoluat cele trei țări, urmând „a treia cale”?
Cum arată libertatea, drepturile și viața de zi cu zi a oamenilor de acolo și din România? Cu toate problemele ei și cu evoluția zigzagată, România a ales altceva.
E foarte bine că s-au încleștat opțiunea lui Țiriac și cea a lui CTP. Putem alege în ce timp vrem să trăim.
Dacă Ion Țiriac făcea declarațiile sale la o televiziune de la Kremlin, că el nu e de acord cu Guvernul și că nu vrea armată, nu se stîrnea nici o dezbatere. Cioc-cioc, asta se auzea la ușă.