Dan Udrea O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

• Dmitro Cigrinski și Tomas Hubschman sunt doi foști fotbaliști importanți. Două imagini impresionante, de la funeraliile lui Mircea Lucescu, care dau definiția recunoștinței supreme.

În toate aceste zile de tristețe am văzut multe lucruri în care emoția a devenit luminoasă.

Să ne gândim la nivelul ideilor rostite în Gazzetta dello Sport sau în Corriere dello Sport despre Mircea Lucescu. Cuvintele contează. Au contat întotdeauna și vor conta.

Real Madrid către 133 de milioane de urmăritori: „Dragostea și afecțiunea”

Apoi a fost postarea lui Real Madrid, făcută chiar în timpul meciului cu Bayern, din UCL. Madrilenii nu aveau nicio obligație. Dar au simțit cine e Lucescu și și-au anunțat 133 de milioane de urmăritori de pe contul de Facebook al lui Real Madrid.

Cuvintele contează: „Real Madrid dorește să-și exprime dragostea și afecțiunea pentru familia lui Mircea Lucescu, colegii săi, cluburile sale și toți cei dragi”.

A urmat momentul de reculegere de pe Camp Nou, de la Barcelona - Atletico Madrid, despre care Gică Popescu, care a fost pe stadion, a spus că „am simțit cum îmi tremură genunchii de emoție”.

Și, înainte de orice, oamenii. Unii dintre ei au format coada aproape interminabilă, extinsă joi seară, la catafalcul lui Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu și cuvintele sale

Au fost oameni simpli, unul venit în cârje, altul chiar într-un scaun cu rotile, un cuplu avea și un copil într-un cărucior. Toți așteptau la rând să-i spună „adio” unui om pe care l-au admirat.

Despre puterea și decența lui Răzvan Lucescu s-a scris și se va mai scrie. Gestul său să de a sta două zile în picioare, neclintit și de a da mâna cu toți cei peste 15.000 de oameni care au venit la sicriul tatălui său va rămâne în istoria sportului nostru. El i-a consolat. Cuvintele contează.

Dmitro Cigrinski și Tomas Hubschman

Au existat însă două momente, petrecute joi la prânz și vineri dimineață, care au fost cumva ascunse între atâtea clipe importante. Și care, este credința mea pe care nu o impun nimănui, pot da definiția pentru ceea ce înseamnă recunoștința supremă.

Ucraineanul Dmitro Cigrinski și cehul Tomas Hubschman, doi fotbaliști care l-au avut antrenor pe Lucescu, au făcut gesturi așa cum parcă nu se mai fac în ziua de azi.

Au venit, fără să anunțe public, fără să facă zgomot, să adreseze la fața locului un mulțumesc cuiva care i-a ajutat în viață.

Să-l vezi pe ucraineanul Cigrinski mergând cu rucsacul în spate, printre bucureșteni, pe aleile spre Arena Națională, după care ochii să i se înroșească de la lacrimi când a fost solicitat de presă să vorbească, acesta este un gest de om normal. Câte vedete de astăzi, indiferent de domeniu, rămân în sfera firescului?

Cehul Hubschman a venit la fel, solitar, modest și demn. El a ajuns vineri la biserică și s-a strecurat printre ceilalți, apoi a ținut lumânarea aprinsă și capul în pământ pe parcursul slujbei. 

Puțini l-au remarcat, dar Hubschman nu venise pentru a fi văzut, ci pentru a-și însoți fostul profesor pe ultimul drum.

Apoi, slujba s-a terminat, lumânarea s-a stins și el a plecat la aeroport, pentru a se întoarce acasă. Nu-l interesa lumina reflectoarelor. Venise, așa cum se spune în tradiția românească, pentru sufletului celui dus dintre noi. Și pentru sufletul său. 

Țara universală a competenței, decenței și meritului împărtășit

În acest timp, jucători români, actuali sau foști, care au fost ajutați, promovați, crescuți, protejați, unii chiar debutați la națională, mulți dintre ei chiar educați de Mircea Lucescu n-au venit să-i aprindă o lumânare și nici măcar n-au avut vreun mesaj public.

În același context, doi străini s-au urcat în avion, au călătorit, au spus mulțumesc și s-au întors în țara lor. 

Trăim vremuri în care AI înlocuiește oameni și joburi, iar o postare sau un clip pe Instagram și Tik Tok ține loc de gesturi și, implicit, de sentimente. O universitate americană a trimis, acum ceva vreme, condoleanțe concepute de AI într-un caz al unui student și și-a atras mânia publicului.

Doi fotbaliști spală rușinea lumii în care doar forța pare acum că are relevanță. Dar nu e așa. Cuvintele contează. Un ucrainean și un ceh ne-au reamintit cum arată recunoștința.

Jos pălăria în fața lui Cigrinski și Hubschman! Și mulțumiri ambilor din țara care e una singură și pe care Mircea Lucescu a slujit-o toată viața lui: țara universală a competenței, decenței și meritului împărtășit.